ultra steaua bucuresti

Zambesc din nou

Mi-era dor de Steaua. De Steaua lui Laca, a lui Boloni, a lui Tudorel Stoica, a lui Gabi Balint. Mi-era dor de libertate, de mirosul fumigenelor, de urcat pe garduri la gol, de cutremurul din Ghencea de care se speria toata Europa.

Mi-era dor sa vopsesc steaguri, mi-era dor de fata croiteresei cand ii spuneam ca vreau unu de  4mX4m sa se vada bine pe tot stadionul, mi-era dor de cantecele din berarie si de caterinca din deplasari.

Acum nu imi mai e dor de nimic. Zambesc din nou. Eram un ultras fara de echipa, fara de sperante, melancolic, cu gandul la ceea ce a fost si scarbit de clona lui. Imi recunosc public toate frustrarile acumulate cand body-guarzii lui voiau sa-mi rupa capul. Pentru ce? Pentru ca iubesc libertatea, istoria, culorile, nobletea si demnitatea si nu l-am tolerat pe cel care credea ca va avea puterea sa ne distruga dupa ce ne-a ingropat in mocirla si in can-can de doi lei. Diferenta dintre noi si el e ca banii lui nu ne pot cumpara. Si nu ne-au putut cumpara niciodata. Ghencea a fost aidoma unei cutii a Pandorei din care Speranta nu a incetat sa respire.

Si Speranta a invins! In Liga a V-a, a X-a sau a cata o fi suntem noi! Suntem huliganii aia liberi, educati si demni care nu au incetat sa spere. Si ne intoarcem zambind in peluza! Ne intoarcem in templu pentru ca Ultras insemna stil de viata, asa cum Steaua insemna CSA!

 

Valentin Achimoiu
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail