Doua proteste impotriva justitiei, acelasi rezultat

Astazi, in Romania, au avut loc doua proteste. Primul, la Targoviste, a fost unul al votantilor PSD, de sustinere a partidului care acum conduce Romania. Al doilea a fost cel organizat de Catalin Biris pentru sustinerea lui Becali. Acesta din urma ar fi trebuit sa aiba loc in toata tara, insa planurile de acasa rareori coincid cu realitatea din targ. Privind de la distanta, ai crede ca cele doua nu pot avea nimic in comun. Insa, de aproape, iti dai seama ca exista asemanari cu miile.

protest esuat

Doua proteste impotriva justitiei

Date fiind scandarile impotriva DNA, putem spune cu siguranta ca cei care au iesit in strada la Targoviste sunt suparati pe justitia din Romania.

La celalalt protest, insa, pornirea impotriva justitiei nu e atat de evidenta. Putinii sustinatori de-ai lui Becali nu au au strigat impotriva legii, a justitiei sau a unor institutii de-ale statului. Dar protestul in sine este impotriva a doua decizii judecatoresti. Mai mult, Catalin Biris, omul care a organizat protestul a trimis catre GSP o lista de solicitari, printre care interventia ministrului in favoarea lui Becali dar si ignorarea celor doua decizii judecatoresti, pentru simplul motiv ca „noua ni se par multe lucruri ciudate”.

Doua proteste lipsite de energie

Protestul de la Targoviste a venit ca un raspuns impotriva protestelor care au avut loc in toata tara in ultima perioada, proteste pentru justitie si pentru respectarea legilor. Insa cele doua proteste nu se pot compara ca numar de participanti, ca energie si creativitate. Protestul de la Targoviste a fost cu mult inferior la aceste capitole.

Catalin Biris a anuntat ca la protestul sau vor fi 500 de mii de oameni in toata tara. In ultimele saptamani, acesta a vorbit in Gazeta Sporturilor si la multe emisiuni, promitand ca vor fi zeci de mii in strada, in 35 de judete. Care a fost realitatea? Sapte oameni la Sibiu, 60 in Valcea, o mana la Brasov, proteste anulate din lipsa de oameni in Alba si Ialomita. In ciuda faptului ca domnul Biris i-a ironizat in mod constant, in ultima saptamana, pe suporterii stelisti care au achizitionat cele 600 de abonamente de la meciurile Stelei, din sezonul viitor, adevarul este ca, in toata tara, protestul sau nu a adunat nici macar atatia oameni.  Nici nu are rost sa-l comparam cu protestele pe care le-au organizat stelistii, in trecut, impotriva lui Becali.

Doua proteste cu organizatori dubiosi

Protestul de la Targoviste a fost organizat de senatorul Adrian Tutuianu, cercetat de DNA pentru trafic de influenta. Protestul pro Becali a fost organizat de Catalin Biris, un individ care traieste in alta tara, care nu a participat la propriul sau protest, care a organizat totul prin interpusi, care e prieten cu Becali, care a avut usa foarte deschisa la multe emisiuni TV, care a recunoscut ca i-a platit pe cei din Peluza Ros-Albastra.

Doua proteste amuzante

protestDesi probabil ca in mintile celor care le-au organizat aceste proteste ar fi trebuit sa fie cat se poate de serioase, nu au fost asa. Au oferit chiar foarte multe momente amuzante, momente care cu siguranta se vor transforma in meme-uri ce vor fi raspandite peste tot pe internet.

Doua proteste care au esuat

Oricare ar fi fost obiectivele celor doua proteste, e destul de clar in acest moment ca ele nu au fost si nu vor fi atinse. Si rezultatul acesta e normal atunci cand vrei sa mergi impotriva unor lucruri firesti.

Romania are nevoie de justitie, are nevoie ca legile sa fie respectate. Romanii pot sa protesteze si stiu sa protesteze. Au facut-o foarte bine si cu siguranta o vor mai face, daca e nevoie. Dar romanii nu au timp de proteste neserioase, pentru cauze rusinoase. Iar asta s-a vazut si azi.