gsp minte presa de wikipedia gazeta sporturilor e fake news

Se strange latul pentru presa de Wikipedia

Prinsa intre ciocanul adevarului si nicovala propriilor minciuni, presa de Wikipedia din Romania incepe sa publice articole din ce in ce mai ridicole. In ziua de azi, acesti indivizi au ajuns atat de jos incat par dispusi sa scrie absolut orice. Din pacate, singurul lucru pe care acesti amatori refuza sa il publice ramane adevarul.

Nu cred ca exista cineva care sa nu stie cum functioneaza presa online a mileniului trei. Articolele contin cuvinte cheie, cuvintele cheie sunt iubite la nebunie de motoarele de cautare, iar acestea din urma iti trimit trafic pe site daca le dai cuvintele cheie potrivite. Mai pune aici si titlurile bombastice cerute cu insistenta de strategia de clickbait si afacerea ta chiar poate sa faca un ban frumos. Singura problema e ca, atunci cand esti interesat sa faci niste articole in jurul unor cuvinte cheie, de cele mai multe ori nu mai faci presa.

Azi, GSP a publicat un articol in care anunta ca Liga a patra din Bucuresti contine mai multe nume mari ca Liga 1. E adevarat. Noi, suporterii, stiam aceste lucruri de cativa ani buni, chiar daca baietii lui Tolo si nea Ovi au refuzat sa scrie despre asta pana acum. Dar acum nu mai au ce face, asa ca trebuie sa recunoasca ca hotii din fotbalul romanesc au distrus aceste echipe de traditie, trimitandu-le in ligile inferioare si inlocuindu-le in prima liga cu clonele lor fara valoare si identitate.

Articolul celor de la GSP ar fi putut fi unul interesant. Pentru prima data dupa luni bune, acestia au recunoscut in sfarsit ca Steaua poate juca in liga a patra. Asa cum bine stiti, mai multi jurnalisti GSP au dus o campanie furibunda, prin care au incercat sa dezinformeze publicul, dar si sa forteze mana Asociatiei Municipale de Fotbal, pentru a inscrie Steaua in liga a cincea, nu a patra. Nu le-a mers. Asa ca Steaua va juca in liga a patra, asa cum au promis si oficialii stelisti. Iar, alaturi de Steaua, acolo vor mai juca si alte echipe, precum Rapid, Dinamo, Venus, Progresul si Sportul Studentesc.

Avem asadar sase echipe mult mai interesante decat toata Liga 1 la un loc. Si parca deja ne pare rau ca doar una din ele poate promova. In acelasi timp, trebuie sa spunem ca nu stim daca Rapid si Dinamo sunt adevaratele Rapid si Dinamo sau nu. Insa, la cate s-au intamplat in Romania in ultimii ani, e foarte posibil sa fie.


Wikipedia, prietenul cel mai bun al jurnalistului roman

Am inceput acest articol folosind expresia „Presa de Wikipedia”. Pentru cei care nu stiu(foarte, foarte putini, cu siguranta), Wikipedia este un site unde utilizatorii pot scrie orice vor ei. Acolo apar diferite articol, oferind informatii despre diferite subiecte, de la sport, la animale, istorie, celebritati si multe altele.

Pentru ca aceste articole sunt facute de utilizatori, ele nu au foarte mare valoare. Nu poti cita un articol de Wikipedia in lucrarea ta de diploma si cu siguranta nu poti folosi ce apare pe acel site in sala de judecata. Jurnalistii GSP ar fi trebuit sa stie aceste lucruri si ar fi trebuit sa se tina cat mai departe de statisticile care apar pe acest site. Nu au facut-o si, astfel, au ajuns sa scrie ca patru echipe din liga a patra, Steaua, Rapid, Dinamo si Venus, au in total 55 de titluri in Liga 1.

Dupa cum am zis, nu stim sigur daca e vorba de adevaratele Rapid, Dinamo sau Venus. Stim insa ca e vorba de adevarata Steaua, din moment ce e vorba de acelasi club ca cel infiintat in 1947, care a castigat CCE in 1986.

Steaua are 21 de titluri nationale. Statistica asta nu e luata de pe Wikipedia, ci chiar de la club. Adunand aceste 21 titluri cu cele 18 ale celor de la Dinamo, cu cele 8 titluri ale celor de la Venus si cu cele 3 castigate de Rapid, obtinem un total de 50 de titluri, cu 5 mai putine ca numarul prezentat de GSP.

Pentru a vedea unde e problema, e destul sa intri pe Wikipedia. Acolo, Steaua e trecuta cu 26 de titluri. Insa Wikipedia nu vorbeste despre Steaua, ci despre FC Fcsb, careia, asemeni presei din Romania, refuza sa ii spuna pe numele adevarat. De ce? De vina sunt aceleasi cuvinte cheie. Nimeni nu intra pe Google pentru a cauta „fotbal club fcsb”.

Dar Wikipedia nu ne intereseaza. Ne intereseaza GSP. Daca Steaua Bucuresti joaca in liga a patra, atunci de ce mai vorbesc despre FC Fcsb ca fiind Steaua? De ce ne dau noua titlurile lor? Nu avem nevoie de ele. Avem 21 si ne sunt destule. Si ar fi frumos daca maine nu le-ar muta din nou, la alta echipa, asa cum suntem siguri ca vor face.


Era minciunilor a luat sfarsit

Maine, la ora 17.00, AMFB va confirma ca Steaua joaca in liga a patra si FRF va fi obligata sa recunoasca palmaresul echipei noastre. Va fi obligata sa il ia de la FC Fcsb si va fi obligata sa informeze UEFA. Era minciunilor a luat sfarsit, chiar daca mai sunt 24 de ore pana la anuntul AMFB.

Am dovedit deja ca toate povestile spuse de presa si de oamenii din fotbal au fost minciuni si nimic mai mult. Si cred ca multi suporteri s-au convins deja si singuri de corectitudinea celor care apar zilnic la TV. Altfel nu s-ar fi inghesuit atat de multi pentru a cumpara abonamente la meciuri din liga a patra.

In incheiere, vrem sa va aducem aminte de o declaratie facuta de Becali acum 6 luni, in februarie:

„Eu le promit fanilor că într-un an voi avea tot palmaresul. Numele îl voi avea în maximum 6 luni, iar marca în maximum 1 an.”

Iata ca au trecut 6 luni de atunci si numele nu l-a „recuperat”. S-a scapat atunci si a recunoscut ca nu are nici palmaresul Stelei, si nu cred ca il mai crede cineva acum ca va putea vreodata sa puna mana pe el. Despre marca nici nu are rost sa vorbim.

Incepand de maine, cei care vor refuza sa inteleaga ca FC Fcsb nu e Steaua nu vor mai fi stelisti si nu vor mai putea pretinde ca sunt stelisti. Oficial, vor fi doar oi.