dor de steaua bucuresti

Ce dor mi-a fost de tine, Steaua Bucuresti

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Știți care e treaba cu iubirea? Că e a dracului de complicată indiferent de forma ei și dacă te-a prins de mic, nu mai scapi de ea toată viața. Cam așa este și cu Steaua București.

Îmi amintesc perfect ziua aceea de parcă era ieri. Stăteam izolat pe un scaun, mă uitam în gol și simțeam că prima mea iubire pleacă. ”Stai, bă, ce te agiți atâta? Nu vezi că îi doare în cur de club? Ei vor rezultate de moment și să i-o tragă lu Borcea și lu’Dinamo!” Era fraza care se repeta ca un laitmotiv în mintea mea.

Era septembrie 2010, Piți tocmai plecase înaintea meciului de la Brașov și în locul său venise Ilie Dumitrescu. Eroul din meciul cu Argentina primise sute, dacă nu chiar mii de sms-uri de la suporteri să refuze rolul oferit de creditorul clubului și să își vadă de drumul său. Nu avea rost. Nu puteai să faci performanță cu el acolo, atât timp cât avea „hotspot” făcut cu acoliții de pe banca de rezerve ce roiaul în jurul vestiarului. Nu a ascultat, a venit în Ghencea, iar după câteva luni și-a dat demisia.

Revenind la ziua cu pricina, era meci direct cu Poli Timișoara, Poli Aek sau cum naiba se numea echipa patronată de un alt pungaș, Iancu. Era o perioadă în care atât fanii timișoreni, cât și ai noștri nu știau de manevrele ce se duc în spatele cortinei, iar asemenea devalorizării celor mai importante fabrici de la începutul anilor 90, cluburile au fost preluate prin acte false și privatizate de fel și fel de indivizi care au reușit să ducă la sapă de lemn cluburi de istorie.

Contra a egalat la 1, iar din clipa aceea suporterii de la Sud au luat-o razna (pe bună dreptate) și au început să conteste toată aberația pe care o vedeam în jurul clubului nostru și care pleca de la geamul ăla deschis din lojă. Mai departe știți povestea, suporterii de la tribuna a 2-a au început să huiduie și să arate degetul spre ”contestatari”, Sudul a încercat să intervină, au avut câteva ciocniri și totul s-a încheiat târziu în noapte. A fost ultimul meu meci pe Ghencea, ultimul meci în care am văzut-o pe Steaua pe viu (sau ceea ce credeam eu/noi că reprezintă Steaua). Mi-a fost prea silă să mai pot să continui. Era finalul, pentru mine războiul era încheiat. Prima și unica mea dragoste mă părăsea. Forțat.


Au trecut 7 ani de atunci

7 ani în care am suspinat de dorul tău, Steaua București, 7 ani în care am crezut că nu o să te mai văd vreodată, nu o să mai cânt alături de tine până răgușesc, nu o să mai am emoții în ziua meciului.

Nu știu ce o să se întâmple cu proiectul acesta, nu pentru că nu am încredere în Talpan și în clubul armatei (doar sub tutela lor am luat Cupa Campionilor), ci pentru că sunt un realist și cred în vorbele unui mare Stelist (când vine vorba de el întotdeauna Stelist se scrie cu litere mari), Emerich Jenei: ”Să nu ne facem iluzii ca să nu avem deziluzii.”

O să avem un drum greu de parcurs, cu foarte, FOARTE multe piedici, dar cu timpul ne vom întoarce acolo unde ne este locul de cinste. Dar astăzi celebrez. Astăzi Steaua a reînviat pentru mine.

Sunt 7 ani de la ultimul meci la care am fost. 7 – numărul Fiarei. Sunt 7 ani în care s-au schimbat foarte multe în viața fiecăruia, iar fotbalul a trecut pe planul al doilea, poate din cauza contextului social, dar și a direcției pe care FCSB-ul a luat-o. Fanii s-au rupt, unii au mers spre echipa din prima ligă,  în timp ce alții au rămas la origini și s-au orientat spre baschet, polo, etc. Fiecare își alege propriul drum, nu este de condamnat, doar  că, vedeți voi, steliștii se nasc, nu se inventează. Pentru cei ce au sângele roș-albatru, Steaua înseamna zeul apărării Apollo Apolzan, Sfinxul Alecsandrescu, Cacovean, Jenei, Lăcătuș, Stoica, Iovan, etc,

Nu Alibec, Dino Eze, Adi Popa. Cum să fie aceștia  Steaua București?

Steaua înseamnă mai mult decât mesaje pe whatsapp cu fel și fel de hiene din noapte, cancan, beții și circ. Steaua înseamnă onoare, pasiune, istorie, viteză.

Aici e diferența. Valorile nu se uită, idolii nu au chip cioplit.

O să vă las cu o frază pe care a spus-o Didi Prodan pentru ziarul Adevărul poate în ultimul său interviu: “La Steaua totul se învârtea în jurul lui Lăcătuș. Indiferent de meci, indiferent de adversar, ”Fiara” ne dădea curajul încă de la vestiare. Avea el o vorbă care mi-a rămas imprimată în minte: Important e să câștigăm, vedem noi după aia ce facem. Când îl auzeai îți venea să mânânci jar. Când a venit în capitală, nea Puiu și mi-a spus că mă vrea la Steaua, nu am ezitat. Eu la Satu Mare mi-am dat viața pentru Olimpia, iar dacă vin la București, o să îmi dau viața pentru Steaua. I-am spus că dacă bag capul sub tramvai, deraiază trenul! Cu asta l-am cucerit!”

Ăsta este clubul nostru drag. Noi cu ăștia am crescut. Ei ne-au scos în stradă.

Păi cum p**a mea să nu iubești Steaua București?!


Comments

comments