stoichita

Maestre Stoichita, e bine sa fii rational si eficient, dar nu e bine sa fii sclav!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Campania de manipulare a suporterilor stelisti si de a pune presiune pe clubul Steaua pentru o impacare cu echipa lui Becali e in plina desfasurare. Dupa articolele prin care GSP incearca sa rescrie istoria, dupa incercarea unui individ dubios de a inregistra marca Steaua la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuala, a venit vremea ca apropiatii lui Becali sa ne dea sfaturi. Ultimul de pe aceasta lista este Mihai Stoichita, fost antrenor al Stelei, fost antrenor al FC Fcsb si presedinte al comisiei tehnice a FRF.

“Sunt la curent cu orice se întâmplă la ambele echipe Steaua. Vineri m-am văzut cu Lăcătuș, cu Tică Dănilescu. Încă de acum un an am spus că soluția este reasamblarea celor două echipe. Nu-l suporți pe Becali, dar trebuie să fii rațional și eficient! Este posibil ca cele două echipe să se unească. Atât cei de la Armată, cât și cei din jurul lui Gigi Becali, au înțelepciune și știu ce este mai bine pentru un club care va deveni de câteva ori mai mare”, a spus Stoichiță la Digi Sport.





In primul rand, domnule Stoichita, nu exista doua echipe Steaua. Exista Steaua Bucuresti si exista Fotbal Club Fcsb. Observati diferenta? Ar trebui. E una enorma. Un om rational si eficient, precum dumneavoastra, nu ar trebui sa faceti asemenea erori. Sunteti rational si eficient, nu, domnule Stoichita? Pentru ca, daca nu sunteti, parca nu ar trebui sa ne dati noua sfaturi in acest sens.

Mai mult, folositi cuvantul “trebuie” doar cand vorbiti cu clubul Steaua. Si asta nu e corect. Ce ar fi sa va intoarceti si catre Becali si sa ii spuneti ca trebuie sa plateasca prejudiciul de 37 de milioane de euro, prejudiciu provocat pentru folosirea fara drept a marcii Steaua timp de mai bine de 10 ani?

Si de ce trebuie Steaua sa se uneasca cu FC Fcsb? Ce ar castiga Steaua din asta? FC Fcsb e o echipa implicata in numeroase scandaluri de rasism, coruptie, xenofobie si homofobie. Nu a mai castigat nimic de ani buni. Jucatorii sai nu isi respecta antrenorul, finantatorul face ce vrea, conducerea e plina de fosti puscariasi. Steaua chiar nu are nimic de castigat din afacerea pe care o propuneti, domnule Stoichita. Daca ati fi propus ca Steaua sa se uneasca cu Viitorul, aceasta idee ar fi mers. Dar FC Fcsb este o echipa mediocra, care nu poate ajuta Steaua cu nimic.

Fiti rational, domnule Stoichita! Fiti eficient! Nu fiti un sclav! Acest comportament de baiat asezat confortabil cu fundul in doua barci nu impresioneaza pe nimeni.

Fiti rational si eficient, domnule Stoichita! Dar fiti si macar un picut mai curajos! Fiti barbat si lasati servilismul!




Comments

comments