supercupa europei

Supercupa Europei – Ultimul mare trofeu cucerit de fotbalul romanesc

Astazi, 24 februarie 2018, se implinesc 31 de ani de la ultimul mare trofeu castigat de fotbalul romanesc. La Monte Carlo, Steaua, pentru ca despre alta echipa romaneasca nu putea fi vorba, a invins puternica echipa sovietica (pe atunci) Dynamo Kiev, cu scorul de 1-0. Golul a fost marcat de Gica Hagi, dintr-o lovitura libera de la 25 de metri.

Steaua Bucuresti: Stangaciu – Iovan, Belodedici, Bumbescu, Barbulescu – Balan, Stoica, Boloni, Hagi (Balint, ’84)- Lacatus (Majearu, ’89), Piturca

Antrenori: Puiu Iordanescu, Radu Troi

Dynamo Kiev: Chanov – Bal, Kuznetsov, Baltacha, Demyanenko – Yevtushenko, Rats, Zavarov(Morozov, ’78), Yakovenko – Belanov(Mikhaylycenko, ’51), Blohin

Antrenor: Valeri Lobanovsky

Nu putem vorbi despre meci, inainte sa vorbim despre acea perioada. Anul 1986 a insemnat varful atat pentru Steaua cat si pentru fotbalul romanesc. Performanta obtinuta la Sevilla era inimaginabila. Steaua nu avea faima, numele, puterea pe care le aveau alte echipe care jucau constant in cupele europene. Iar despre fotbalul romanesc nu se poate spune ca impresiona. Adevaratii iubitori ai fotbalului, acei fanatici care devoreaza statistici si stau cu ochii ore in sir in reviste despre fotbal si fotbalisti, POATE ca ar fi putut sa spuna ca in fotbalul romanesc exista jucatori de nivel mondial. Un exemplu/avertisment ar fi putut sa fie Marcel Raducanu, fost stelist, care in acea perioada impresiona la Borussia Dortmund. Insa nimeni nu ar fi crezut vreodata ca Steaua va castiga Cupa Campionilor Europeni.

Dar a castigat-o. Echipa noastra a invins Barcelona si a vazut cum intreaga Europa a ingenuncheat la picioarele sale. La Sevilla, Steaua a castigat multi fani in Romania, dar si in Europa (printre ei, cu siguranta, suporterii celor de la Real Madrid). Iar la Monte Carlo, 10 luni mai tarziu, “militarii” aveau sa castige si mai multi fani. Era inceputul celei mai bune perioade din istoria fotbalului stelist. Si chiar a fotbalului romanesc. Timp de aproape 5 ani, Steaua a dominat fotbalul European. O Cupa a Campionilor, o Supercupa, o finala de Cupa Intercontinentala, inca o finala de Cupa a Campionilor si multe alte meciuri senzationale, in care Steaua a impresionat prin jocul sau frumos si ofensiv, dar si cu fotbalistii de foarte mare calitate, care faceau cluburile mari din vest sa saliveze de pofta.




Astazi, presa lucesciana incearca sa minimizeze performantele obtinute de Steaua in anii 80. “Steaua a fost norocoasa,” spun multi pusti, nascuti dupa 2000, care nici macar nu stiu ca Hagi s-a transferat de la Steaua, direct la Real Madrid. “Steaua a fost ajutata de comunisti,” spun cei plin de frustrari, carora echipa noastra le provoaca cosmaruri. Ei bine, la Monte Carlo, in acea zi de februarie, Steaua nu a avut nici norocul de a intalni o echipa slaba si nici nu a fost ajutata de comunisti, Dynamo Kiev venind chiar din campinatul Uniunii Sovietice, adica mama tuturor comunistilor.

Si da, Dynamo Kiev era un colos. Intregul prim unsprezece trimis de Lobanovsky in teren era format doar din internationali sovietici, oameni care jucau pentru o Uniune Sovietica care era nelipsita de la Campionatele Mondiale din acea vreme si care juca o finala de Euro in 1988. In acea finala, jucata cu Olanda si pierduta cu 2-0(goluri Gullit si Van Basten), Uniunea Sovietica a trimis in teren 6 din fotbalistii care au jucat impotriva Stelei, in 1987: Demyanenko, Rats, Zavarov, Baltacha, Belanov si Mikhaylycenko. Selectioner era, ati ghicit, chiar Lobanovsky.

Dar sa revenim la 1987. Lobanovsky a incercat sa ii surprinda pe stelisti in meciul de pe stadionul Louis II, folosint fotbalisti polivalenti, care puteau juca pe mai multe posturi. Din fericire, baietii lui Puiu au tinut minte lectiile invatate de la nea Imi, cu un an inainte: “Nu trebuie sa ne pregatim noi pentru adversari. Trebuie sa se pregateasca adversarii pentru noi.”




Steaua si-a facut jocul. A muncit, a facut pressing, s-a aparat bine, a jucat cu pase scurte, un-doiuri si suturi multe, din apropiere, dar si de la distanta. Si daca Lobanovsky nu a reusit sa ne surprinda cu nimic, Puiu cu siguranta i-a surprins pe sovietici prin introducerea unui as pe care si l-ar fi dorit orice mare echipa din acea vreme: Gica Hagi.

Sa fie foarte clar. Hagi nu putea sa castige de unul singur Supercupa Europei. Acest trofeu a fost castigat de intreaga echipa. Fiecare fotbalist, de la Stangaciu si pana la Majearu, a contribuit la castigarea sa. Doar ca Hagi a fost acel element surpriza, acel plus pe care ti-l doresti cand mergi la lupta. “Regele” a fost un pericol constant pentru apararea celor de la Dynamo. A driblat, a pasat, a sutat, a facut spectacol si a si inscris. A facut-o dintr-o lovitura libera obtinuta de Tudorel Stoica, dupa un atac frumos al Stelei, pornit de Boloni, continuat de Balan si oprit prin faultarea marelui nostru capitan.

Stangul lui Hagi i-a ingenuncheat atunci pe sovietici. Desi golul a venit in minutul 44, Dynamo Kiev nu a mai putut sa il intoarca. Steaua a obtinut o victorie muncita, o victorie frumoasa, care a facut-o si mai iubita in Romania si in Europa. Acest al doilea trofeu european castigat de echipa formata de Ion Alecsandrescu si Emeric Ienei a demonstrat ca victoria de la Sevilla nu a fost doar un accident norocos. A fost primul pas pe care un nou gigant l-a facut in fotbalul european. La Monte Carlo, in Supercupa Europei, marea Steaua a facut al doilea pas. Au urmat altii, fiecare lasand urme adanci in istoria fotbalului.




Mai jos, puteti urmari intreg meciul dintre Steaua Bucuresti si Dynamo Kiev.

Comments

comments