Steaua - Academia nu a iesit cum ati fi vrut voi, dar nici nu trebuia

Steaua – Academia nu a iesit cum ati fi vrut voi, dar nici nu trebuia

Cum care „voi”? Vorbesc despre indivizii care, chiar si inainte de meci, s-au dat peste cap pentru a tine oamenii cat mai departe de stadion. Dar nu le-a mers. Ar fi vrut un stadion gol la meciul Steaua Bucuresti – Academia Rapid. Au avut insa parte de 37 mii de oameni si de pasiune. Nu le-a placut.

Va-ntreb pe voi, cititorii, cand ati mai trait o asa atmosfera? Suporterii celor doua echipe au inceput mobilizarea cu 2 saptamani inainte de eveniment. PENTRU UN MECI DE LIGA 4. Stati in liniste si ganditi-va un pic la asta.

De ce s-au implicat oamenii astia asa de mult? Din pasiune. Da, pasiunea a dat nastere acestui eveniment. Pasiunea l-a hranit. Aceeasi pasiune care lipseste de la meciurile de Liga 1. Dar lipsa pasiunii le place acestor experti si binevoitori, care acum pozeaza in virgine nevinovate, incercand sa le bata obrazul unor suporteri pentru care numele Steaua e sfant.

Virginele ne cearta astazi, uitand tot ceea ce au facut in saptamana de dinaintea meciului. Dar eu va intreb. Cati oameni a intrebat gspul daca FC Fcsb e Steaua? Destul de multi. In fiecare zi a saptamanii aveam cate o parere noua. Apoi articolele de atac la adresa clubului Steaua, pentru ca e normal. Apoi minciunile lui Becali.

Nimeni nu o sa spuna nimic despre astea. Pentru ca lor li se pare normal. Si-au batut joc de Steaua si si-au pupat stapanul in fund. Asta ar fi vrut sa se intample si la meci.

Acesti mizerabili au omorat pasiunea. Au actionat ca unelte ale groparilor fotbalului, gropari pe care ii apara chiar si azi, pentru a transforma suporterii in oi.


Nu vreti tricouri negre. Vreti lana de oaie

In ProSport, un baiat de care n-am auzit niciodata scrie despre „gibonii in tricouri negre”. L-as intreba daca s-a uitat la meci, dar stiu deja raspunsul. Nu s-a uitat. Daca s-ar fi uitat, ar fi vazut ca marea de tricouri negre a ramas aproape nemiscata in timpul evenimentelor.

Sigur, au existat oameni care au sarit la bataie. Dar cea mai mare parte a baietilor in tricouri negre a stat pe loc. Ar fi putut foarte usor sa invadeze terenul sau tribunele. Cine i-ar fi oprit? Si va mai spun ceva. Ar fi avut tot dreptul sa invadeze terenul.

Ba chiar mai mult de atat. Ar fi avut dreptul sa ii vaneze pe toti ziaristii escroci si pe toti groparii fotbalului romanesc si sa le rupa capetele.

Nu? Nu ar trebui sa faca asta? Dar toti ziaricii acestia care jignesc Steaua aproape in fiecare zi, care pupa in fund puscariasi, care isi bat joc de sportul romanesc, acestia au voie sa faca tot ce fac? Parca fotbalul era despre fair play. Acum nu mai e? Doar baietii cu tricouri negre trebuie sa fie cuminti. Ziaricii au voie sa faca tot ce vor?

Eu ii inteleg pe gesepei si pe ceilalti ca ar vrea doar oi la stadion. Oile le baga bani in buzunare. Cand te citesc doar oi, munca ta e mult mai usoara. Orice s-ar intampla, tu trebuie doar sa-l suni pe Becali si gata. Ai un articol, ai trafic, ai bani.

Se da penalty la Voluntari – Chiajna? Ziaricii il suna pe Becali. Explodeaza o bomba in Siria? Imediat, parerea lui Becali. Acest individ e peste tot, dar noi nu avem voie sa ne suparam.

Suntem in 2018, dar inca nu a aparut in presa UN ARTICOL DESPRE CEEA CE S-A INTAMPLAT IN 2003, CAND BECALI A INSCRIS DIRECT IN LIGA 1 O ECHIPA CARE NU E STEAUA, FURAND LOCUL STELEI BUCURESTI. Si va intreb. Credeti ca va aparea un astfel de articol pana in 2020? 2030? 2100?

Eu unul nu cred ca va aparea. Pentru ca un astfel de articol cere munca. Si s-ar putea sa duca si la taierea finantarii care vine din Pipera. Nu, nu e bine. Mai bine sa faca ziaricii propaganda si sa militeze pentru meciurile cu doar 3000 de oi in tribune. Asa cum am zis, e mai usor, mai profitabil.

Talpan nu putea lipsi

Daca tot au atacat Steaua si suporterii stelisti, un atac la adresa lui Talpan nu putea lipsi. In Romania lui 2018, idiotii din presa inca nu vor sa inteleaga ca Florin Talpan e un angajat al clubului Steaua. Un simplu angajat, fara putere de decizie. El poate doar sa-si faca treaba. Atat.

Ieri s-a dus la meci. Suporterii l-au aplaudat. Normal ca l-au aplaudat, pentru ca Talpan a slujit bine Steaua. Nu v-a placut. V-ar fi placut sa-l pupe in fund pe Becali. Ca doar nu va mai saturati cand oile lui ii cer sa se urce pe masini.

Acestia sunt baietii care ne dau noua lectii. Ei vor sa formeze opinii, vor sa ne dea noua indicatii. Ei, care sunt vinovati de distrugerea sportului romanesc.

In ce lume traim!

Suporterii sunt tinte usoare

„Totul a început în momentul în care, la Tribuna a 2-a, s-a afișat bannerul «FCSB = Steaua». Noi am spus la începutul meciului, la ședința tehnică, că există acest risc ca suporterii FCSB-iști să afișeze anumite mesaje. Noi nu aveam probleme cu suporterii rapidiști.

Nu a fost normal, dar am prevăzut asta și am rugat firma de pază și Jandarmeria să controleze bine pentru a nu exista aceste probleme. În acele momente, totul s-a petrecut prea rapid pentru a putea lua legătura cu jandarmii prezenți în stadion.

Nu este treaba noastră să-i identificăm pe cei care au decis să se ia la bătaie, Jandarmeria și-a făcut treaba. Niciun reprezentant al asociației noastre nu a ajuns la Tribuna a 2-a.

Și al doilea incident a fost tot din cauza firmei de pază, care a scăpat de sub control un suporter rapidist, care a ajuns în fața peluzei noastre. La ședința tehnică s-a discutat despre acea structură, acea scară, și toată lumea a fost de acord.

Intervenția jandarmeriei a fost total nereușită la Tribuna a 2-a. Foarte mulți copii și foarte multe gaze lacrimogene. Noi am văzut meciul ca pe o adevărată sărbătoare. La Tribuna a 2-a stăteau prietenele noastre, soțiile și copiii, inclusiv copilul meu, nimeni nu avea vreun interes să existe incidente în acea zonă. Repet, pentru noi nu au fost o problemă suporterii rapidiști”, a declarat Adi Păcurar, presedintele Asociatiei Stelistilor 1947. 

A tinut cineva cont de vorbele lui? Nu. Si de ce sa tina?! Suporterii sunt tinte usoare pentru acesti sacali care isi spun jurnalisti.

E mult mai simplu sa dai vina pe niste oameni care iubesc cu adevarat un sport sau o echipa, decat sa iti faci meseria corect. Si suporterii nu pot „lovi” inapoi. Asta e cel mai important aspect.

Un ziarist ar putea sa scrie adevarul despre Becali sau despre echipa sa, dar asta ar insemna ca ziarul sau nu va mai primi declaratii „in exclusivitate”. La fel, moderatorii TV ar putea pune intrebarile cu adevarat incomode, dar ar risca ca Becali sa nu mai intre la ei in emisiuni. Si stim deja ce inseamna lipsa lui Becali pentru cei care si-au construit afaceri intregi in jurul lui. Va mai aduceti aminte de Gsptv? Acel post TV s-a inchis imediat ce Becali a intrat la puscarie. In acel moment, Petrica nu mai avea de ce sa dea pe gesepe.

Acum, virginele din presa ne spun cat de rai sunt suporterii stelisti. Asa vor putea sa se simta bine si acei „suporteri” care sustin puscariasii, care sorb fiecare cuvant care pleaca din gurile lor. Ei sunt mult mai buni. Ei merg cate 2-3 mii la stadion. Nu spun nimic. Nu canta, nu fac scandal, nu protesteaza impotriva ziaristilor vanduti sau a groparilor fotbalului romanesc. Sunt clientii perfect.

Asa ar fi vrut baietii destepti sa fie si ieri atmosfera de la meciul Stelei. S-ar fi bucurat enorm sa fi mers doar 3 mii de oameni, care sa fi tacut, care sa fi plecat acasa fara vreo parere sau vreun gand. Le-ar fi placut sa lipseasca pasiunea. Din fericire, nu a fost asa.

Da, au fost incidente neplacute in tribune. Insa acelea au tinut doar cateva minute. Cateva minute, dintr-un eveniment care a inceput la ora 3, cand suporterii stelisti s-au intalnit pentru a merge impreuna spre stadion. Si totul a mers perfect, pana in momentul in care niste oite au incercat sa afiseze un mesaj, la un eveniment la care aveau interzis. Nu l-au afisat si bine ca nu l-au afisat.

Stelistii si-au aparat echipa, si-au aparat casa. Asta face un suporter adevarat, adica acel gen de suporter pe care ziaristii si groparii nu-l vor in fotbalul romanesc.


Comments

comments