burleanu

Ce Rapid s-a ars Burleanu!

Nu e o noutate faptul ca FRF-ul lui Burleanu judecă preferențial și cât se poate de subiectiv fotbalul românesc. Cu prietenii, aceasta societate coruptă e cât se poate de darnică. În același timp, cu cei pe care nu-i suportă se poartă execrabil. Din fericire, acest FRF nu este deasupra legii, deși ar vrea. Și, pentru ca nu e deasupra legii, de foarte multe ori ajunge să se ardă.

Așa s-a ars Burleanu și acum. Anul trecut, împreună cu iubitul său Comitet de Urgență, comitet format din doar 3 persoane, care se pare că are puteri nelimitate în fotbalul românesc, a schimbat legile fotbalului, pentru a se asigura că echipa PSD-ului, Academia Rapid, ajunge în Liga 3. Și nu s-a oprit aici. Ignorând în totalitate legile țării, Burleanu și ai lui și-au bătut joc de Steaua. I-au furat clubului nostru promovarea, pentru a le face pe plac stăpânilor politici.

De la Partid, la Rapid, la Partid

Iar dacă asta n-ar fi fost destul, același Comitet de Urgență a decis cu de la sine putere să schimbe, în plin campionat, numele nou înființatului FC R, echipă care a fost înființată de abia în luna mai, dar care a fost băgată direct în Liga 3. Astfel, la nici 3 luni de la apariție, FC R SA a devenit SC FC Rapid 1923 SA.

Interesant e faptul că Burleanu a decis aprobarea redenumirii abia după ce SC FC R SA a cumpărat marca Rapid, de la societatea aflata în faliment. Lichidatorul adevăratului Rapid, cel aflat în faliment, a depus la tribunal o cerere prin care solicita modificarea denumirii societăţii,  din SC FC Rapid SA în SC FC Locomotiva Giuleştina SA. Mizând probabil pe ajutorul PSD, Burleanu nu a mai așteptat sentința tribunalului și a modificat singur numele. Doar că tribunalul a decis că solicitarea lichidatorului e neîntemeiată și că la Registrul Comerțului nu pot exista două societăți cu același nume.

Așadar, Burleanu s-a făcut de rușine din nou. În următoarele zile, veți vedea cum faimosul Comitet de Urgență se va întâlni din nou și va decide schimbarea denumirii fostei Academii în SC FC R SA. Pentru echipa favorită a PSD, aceasta va fi a 4 schimbare de nume în ultimele 4 luni.

Burleanu – țestoasă și iepure în același timp

Fără dar și poate, Burleanu a făcut fotbalul românesc de rușine cu această poveste. Dar haideți să uităm Academia Partid și să  privim cazul din alt punct de vedere. Când a fost vorba să ajute echipa favorită a PSD-ului, Burleanu s-a mișcat mai rapid ca Usain Bolt. Nici măcar nu a vrut să aștepte decizia instanțelor.

Nu la fel s-a întâmplat când a fost vorba ca FRF să pună în aplicare o decizie a instanțelor. Și vorbim aici de cazul ”marca Steaua”. Clubul nostru a câștigat acel proces în 2014. Dar FRF-ul lui Burleanu a schimbat numele FC Fcsbului de abia anul trecut, după încă un proces, făcut special pentru nume. În cazul Academiei, nu a mai fost nevoie de alt proces. Burleanu a schimbat numele imediat ce Academia a demonstrat că a luat marca. Trei ani pentru Steaua, trei zile pentru Academia Partid. Cred că e destul de clar care e echipa preferată a FRF-ului. În niciun caz Steaua București.

Iar această întâmplare mai ridică un semne de întrebare. Dacă Academia trebuie să aștepte ca FC Rapid SA să falimenteze/să își schimbe numele, pentru a-și putea schimba și ea numele în Rapid, cum a putut Becali să înregistreze o societate cu numele Steaua București în 2003? Și de ce i-a permis FRF să se afilieze?

Azi, după dosarul pentru numele Steaua, știm că FC Fcsb nu a avut și nu are voie să folosească numele clubului nostru. Faptul că FRF s-a grăbit și atunci să acopere tot dovedește că această instituție a fost complice la furtul de identitate făcut de Becali și echipa sa.

Încearcă FRF să-l șantajeze pe Talpan?

După toate aceste întâmplări, e cât se poate de clar că FRF e o societate coruptă, care ignoră legi și care se vrea a fi un stat în stat. Iar această mașinărie mizerabilă caută acum să-i închidă gura lui Florin Talpan.

Așa cum bine știți, colonelul de justiție al Stelei a trimis o notificare către UEFA, notificare în care cere ca forul continental să țină cont de deciziile tribunalelor românești. Mutarea nu le-a căzut bine celor de la FRF, aceștia acuzându-l pe Talpan că a stricat imaginea fotbalului românesc.

Pentru că a încercat să ajute Steaua să promoveze, în această vară,  FRF l-a trimis pe Talpan în fața comisiei de disciplină. Sursele noastre din federație ne-au dezvăluit că planul inițial era să-i dea stelistului o amendă record, ca să fie o lecție pentru oricine ar mai îndrăzni să nu stea în genunchi în fața lui Burleanu și ai lui. Doar că săptămînile au trecut, iar decizia comisiei de disciplină nu a venit.

Ultima ședință a avut loc la data de 19 septembrie. Atunci, comisia a rămas în pronuntare. La aproape trei săptămâni distanță, încă nu s-au pronunțat. Mai mult, au trecut la alte cazuri. Care e scopul?

Scopul poate fi doar unul singur. Cel mai probabil, FRF a amânat această pronunțare pentru a-l forța pe Talpan să nu meargă mai departe, la UEFA, cu notificarea trimisă. Un fel de amenințare tăcută: ”Dacă vei continua să faci presiuni la UEFA, îți dăm amendă record!”

E încă neclar cum ar putea FRF, o societate privată, să amendeze reprezentantul legal al unui club care e afiliat la federație doar prin echipele de juniori. Însă, cum Talpan nu e susținut de conducerea Stelei, cu siguranță Burleanu ar putea găsi o modalitate să-i facă rău. Dacă nu direct, atunci printr-o amendă dată clubului, amendă care ar duce la sancțiuni pentru Talpan.

Burleanu nu se învață minte

După toate procesele câștigate de Talpan, după întâmplarea cu Academia Partid, după toate pățăniile cu Becali, Burleanu și FRF par să nu-și fi învățat lecția. Și nici nu par dispuși să se îndrepte. În acest moment, FRF a ajuns dușmanul numărul 1 al fotbalului românesc.

Să nu vă surprindă dacă, la finalul mandatului lui Burleanu, nu va mai exista un fotbal românesc.