Steaua București Mexic București 8-0

Cupa României: Steaua București – Mexic București, 8-0 (7-0)

Ligile inferioare ale fotbalului românesc au fost întotdeauna exotice, însă niciodată ca acum. În Cupa României, faza pe București, Steaua a întâlnit astăzi Mexicul. Dar nu naționala statului de dincolo de ocean, ci echipa Mexic București. Și da, Steliști i-au bătut și pe mexicani.

Steaua București: 12. Vlase – 3. Zamfir, 20. Sitaru, 24. Jitaru, 23. Ogică – 26. Mărgărit, 21. Constantinescu, 15. Olaru, 18. Badea – 11. Târnăcop, 9. Mirea

Într-o zi posomorâtă de toamnă târzie, mexicanii au venit în Ghencea ca să înfrunte armata stelistă. Au pierdut, Steaua trecând de ei fără probleme, spre satisfacția celor câteva sute de steliști care au înfruntat vremea urâtă și ora nepotrivită pentru a fi alături de echipa iubită.

Întreg meciul cu Mexic București a fost rezolvat în prima repriză. Steaua s-a năpustit asupra adeversarului și a marcat nu mai puțin de 7 goluri în primele 45 de minute. Mirea (min. 7, 17, 31), Badea (min. 14), Mărgărit (min. 22), Jitaru (min. 27) și Olaru și-au trecut numele pe lista marcatorilor.

În repriza secundă, steliștii s-au relaxat. Marius Lăcătuș a profitat de ocazie și a trimis în teren și câțiva tineri de la echipa U19, însă cascada de goluri din prima repriză a fost oprită. Totuși, pe final, Steaua a mai marcat o dată. După o bâlbâială în fața careului celor de la Mexic, mingea a ajuns la Adrian Ilie, iar tânărul mijlocaș stelist a marcat cu un șut la colțul lung.