șoc

Angajați pe pile la Steaua?! Suntem șocați!

Lumea stelistă a fost dată astăzi peste cap de o știre la care nimeni, DAR NIMENI!, nu se aștepta. ProSport a prezentat un caz de, ATENȚIE!, posibilă angajare pe pile la clubul nostru.

Povestea nu este una foarte spectaculoasă. Clubul Steaua a scos la concurs trei posturi de kinetoterapeut, candidații s-au înscris, s-au dus în fața comisiilor, au răspuns la întrebări și, în cele din urmă au rămas doar 4. Din cei 4, se pare că cei din comisie le-au declarat câștigătoare pe cele trei fete pe care le cunoșteau. Cel puțin asta susține al patrulea candidat, Gabriel Drăgoianu, fost kinetoterapeut al echipei de baschet a Stelei, care a și înaintat o plângere în scris, împotriva celor din comisie. În urma plângerii sale, concursul a fost suspendat.

”La proba practică, medicul care era în Comisie, Omer, mi-a pus întrebări care nu aveau legătura cu subiectul de examen. Eu a trebuit să răspund, erau din domeniul meu nu însă despre subiectul concursului. Am răspuns oricum, ca să vadă că știu. La întrebările pe subiect, ei mi-au trecut parțial răspunsurile corecte. M-am gândit că poate nu au timp și o să treacă la final, dar nu s-a întâmplat asta”, a declarat Drăgoianu pentru ProSport. ”La proba de interviu, aceeași situație. Întrebări pe lângă subiect și consemnări parțiale din răspunsurile mele. În schimb, celălalte concurente, două dintre ele au fost colege la facultate și le știa toată lumea: de la poartă până la membrii comisiei. (…) Cele trei n-au pregătire în domeniul medical, eu chiar am lucrat, știu cu ce se mănâncă această meserie. Interesant că cele trei fete și membrii Comisiei își vorbeau pe nume… A întrebat domnul doctor, cum intrăm la proba asta? Tot în ordine alfabetică? Celălalt domn a răspuns: Păi da, Cosmina, Cosmina Udrea e ultima! Păi de unde știi tu, din 40 de persoane prezente, cum o cheamă pe una dintre ele? Te uiți la ea, toți aveam măști… Atenție! 5 persoane au făcut parte din această comisie,” a mai spus acesta.

Pentru cei din presă, această știre poate părea șocantă. Pentru noi, în schimb, e doar o zi normală de marți. Nu e o noutate faptul că, la clubul Steaua, se fac angajări pe pile. Este chiar un lucru foarte cunoscut.

Acesta este motivul pentru care clubul nostru este deficitar în atâtea domenii. La marketing, Steaua este inexistentă. Site-ul său e rușinos, la nivelul unui blog din 2005, ceea ce ar fi în ordine dacă chiar am vorbi despre un blog și nu despre site-ul celui mai important club sportiv din România. Protecție și pază? Știm cu toții cum stau treburile acolo. În club intră cine vrea, când vrea. Vreți să cumpărați produse cu Steaua? Nu puteți, pentru că departamentul vânzări e prea ocupat probabil cu obținerea unghiilor perfecte și a coafurilor care rezistă la orice. Dar măcar Steaua București se poate lăuda cu un departament secretariat beton, plin cu secretare și secretari de primă mână. Ce fac ăștia? Nimeni nu știe.

Iar partea frumoasă o să vină în lunile următoare. Pe măsură ce noul stadion se va apropia de deschidere, vom vedea cum mai marii Stelei își vor aduce toate pilele, toți nepoții, toate verișoarele, toate amantele, toți prietenii, ca să administreze acest stadion. Nu trebuie să fii Nostradamus ca să îți dai seama că următoarea mare gaură neagră din bugetul Stelei va fi departamentul care se va ocupa cu administrarea noului stadion.

Steaua Liberă

De ce să fie subalternii angajați corect, dacă șefii sunt numiți tot pe pile?!

Dacă știrea v-a șocat, e doar vina voastră. La Steaua Liberă, am discutat de foarte multe ori, în ultimii ani, despre neregulile din club. Cea mai mare atenție i-am acordat-o funcției de comandant. În ultimii 4 ani, Steaua a avut 4 comandanți. Niciunul nu merita să fie acolo. Toți au ajuns în această poziție pe pile.

Cristian Petrea nu a făcut nimic pentru Steaua, dar a fost numit comandant pentru că era preferatul și mâna dreaptă a lui George Boroi, cel mai slab comandant/președinte din istoria clubului Steaua București. Ca vicepreședinte al AMFB, Petrea le-a permis celor de la Academia Partid/FC R să fure Steaua în ultimul hal și să îi ia promovarea.

Bixi-Pompiliu Mocanu a venit după Cristian Petrea, după ce acesta a părăsit clubul împreună cu o plângere făcută la Parchetul Militar împotriva sa, pentru falsificarea unor documente, dar și alte scandaluri de corupție despre care a scris și presa. Moale și interesat doar de avansarea la gradul de general, Bixi Mocanu a continuat cu succes munca lui Petrea, reușind să țină Steaua încă un an în Liga 4. În mandatul său, Cristian Cîrlan, unul dintre cei mai nocivi oameni din istoria clubului, tot un apropiat de-al lui Boroi, a devenit mai puternic. În calitate de locțiitor al comandantului, acesta a decis retrogradarea în Divizia B a echipei de volei masculin, după care l-a împuternicit pe Florentin Dumitru, care nu avea legătură cu Steaua, să voteze pentru înscrierea echipei FC R 2 direct în Liga 4.  Această mutare ar fi putut provoca foarte multe necazuri pentru Steaua. Din fericire, a venit pandemia de coronavirus chinezesc.

Cârlan ar fi ajuns cu siguranță comandant dacă nu ar fi murit. Acest incident la care nu se aștepta nimeni a dat peste cap planurile celor care urăsc Steaua. Aceștia au fost nevoiți astfel să comită mari abuzuri pentru a-l pune comandant pe necunoscutul, nepregătitul și nepotrivitul domn colonel doctor Mădălin Hîncu. Au modificat cerințele concursului pentru postul de comandant, pentru a-i interzice lui Florin Talpan să candideze pentru această poziție. Apoi, l-au numit comandant pe Mădălin Hîncu fără concurs.

Și astfel am ajuns la colonelul doctor, care s-a făcut remarcat doar prin faptul că, deși fusese numit comandant al clubului Steaua, acesta urmărea pe Facebook chiar echipa lui Gigi Becali, Fotbal Club Fcsb. Iar simpatiile sale față de FC Fcsb s-au văzut în lunile care au urmat. Colonelul doctor Mădălin Hîncu a refuzat să ia măsuri împotriva celor de la FC Fcsb, când aceștia s-au folosit fără nicio jenă de imaginea Stelei București, a încercat să îl încurce pe Florin Talpan, când acesta a căutat să ajute Steaua să promoveze, a refuzat să le ceară celor de la FRF să respecte imaginea Stelei și să nu mai dezinformeze suporterii, iar mai nou am aflat că a refuzat și să îi ofere lui Daniel Oprița banii necesari pentru a face transferuri.

În nicio secundă, domnul colonel doctor Mădălin Hîncu nu a încercat să facă ceva bine pentru Steaua București. Chiar și aducerea lui Ogăraru este doar o încercare de a se pune bine cu suporterii, de a-și proteja imaginea.

În aceste condiții, vă mai surprinde că se fac șmecherii pentru postul de kinetoterapeut?!

Steaua Liberă