La fel ca multe alte mituri de-ale anti-stelistilor, si acesta a aparut dupa ce Steaua a castigat Cupa Campionilor Europeni, la Sevilla, in 1986. Este scuza perfecta pentru toti lenesii si incapabilii care si-au dorit sa ajunga unde a ajuns echipa noastra, dar care nu au putut niciodata: ˝As fi castigat si eu, daca sistemul mi-ar fi permis sa fur cei mai buni jucatori din tara˝ – Nu cred ca mai trebuie sa spun cui ii apartine citatul.

Da, era si inca este mult mai usor sa dai vina pe altcineva decat sa iti asumi raspunderea pentru propriile tale esecuri. Ura fata de Steaua ii face pe multi sa inventeze scenarii diferite si chiar sa rescrie istoria. ˝Daca nu eram eu, 100% Steaua nu castiga Cupa Campionilor Europeni,˝ a spus Mircea Lucescu in 2014 si NIMENI din presa sportiva sau din fotbalul romanesc nu l-a contrazis.

Steaua Bucuresti si fotbalul in Romania comunista

Perioada comunista a insemnat o lume total diferita fata de cea in care traim azi. Fotbalul, bineinteles, a fost si el foarte diferit. Nu vorbim aici de calitatea spectacolului oferit de fotbalisti, ci de organizarea in sine a acestui sport.

Inainte de 1989, in Romania nu existau echipe profesioniste. Toate echipele care participau la Liga 1, Liga 2, Liga 3 sau Liga 4 erau echipe de amatori. Fotbalistii nu erau platiti pentru a juca fotbal. Erau cu totii platiti de stat si erau angajati la fabricile, ministerele sau institutiile pe care le reprezentau. Astfel, fotbalistii Stelei erau angajati ca militari, cei ai lui Dinamo ca militieni, cei ai Rapidului ca angajati ai CFR, cei ai Otelului Galati ca angajati ai combinatului siderurgic din acea localitate si asa mai departe.

Astazi, multi prefera sa uite ca, inainte de 89, toti fotbalistii erau angajati la stat. In mintile lor, doar Steaua reprezenta statul nu si Universitatea Craiova, Sportul Studentesc, Rapidul sau Otelul Galati. Mai mult, deoarece Steaua era echipa Armatei, fapta e, in ochii lor, de doua ori mai grava.

Da, Steaua era si inca mai este echipa Armatei. Iar acest lucru ii oferea un mic avantaj in ceea ce priveste transferurile. Nu trebuie sa negam acest lucru si sa ne ferim de el, deoarece el nu este in niciun caz o dovada ca Steaua a transferat fotbalisti cu forta.

In perioada comunista, stagiul militar era obligatoriu. Dupa terminarea liceului, tinerii tinerii trebuiau sa faca armata. Puteau sa o faca cu termen redus, adica doar 9 luni, daca intrau la facultate. Daca nu intrau, trebuiau sa petreaca un an si patru luni in uniforma. In cazul sportivilor, acestia aveau posibilitatea sa faca armata la clubul sportiv. Si, bineinteles, niciunul nu a refuzat vreodata aceasta oferta de nerefuzat.

Astfel, la Steaua puteau ajunge sportivi tineri si foarte buni. Iar echipa noastra ii putea folosi pe toata perioada stagiului militar. Insa, in momentul in care cele 16 luni luau sfarsit, fotbalistul se putea intoarce fara probleme la clubul de care apartinea. Unii au facut acest lucru. Altii au preferat sa ramana la Steaua, deoarece echipa noastra oferea conditii mai bune. Nimeni nu a fost vreodata fortat sa faca ceva ce nu dorea.

De altfel, e chiar imposibil sa fortezi un fotbalist sa joace fotbal. Il poti tine cu forta la echipa ta, dar nu-l poti forta sa joace la capacitate maxima. Iar daca fotbalistul nici nu doreste sa joace la echipa ta, a-l baga cu forta in teren inseamna a-ti pune singur piedica, deoarece, automat, echipa ta va juca cu un om in minus. Aceste detalii sunt sarite insa de cei pentru care Steaua este un cosman. Asa cum e sarit un alt detaliu important.

Daca Steaua putea sa foloseasca fotbalistii care faceau armata, trebuie sa spunem ca si facultatile puteau sa foloseasca studentii care se inscriau la cursurile lor. Diferenta ar fi faptul ca, daca echipa noastra putea sa tina un jucator doar un an si patru luni, facultatile il puteau tine cinci ani sau oricat era nevoie pentru ca acesta sa obtina o diploma.

Transferul lui Hagi la Sportul Studentesc

Transferul lui Hagi la Steaua este si el un mare mit, multi acuzand echipa noastra ca l-ar fi furat pe Rege de la Sportul. Insa, ei uita sa spuna ca, inainte ca acest ˝furt˝ sa aiba loc, Sportul l-a furat pe Hagi de la … Steaua.

Gica Hagi si-a aratat calitatile inca de tanar. In 1981, la 16 ani, a fost cooptat la Luceafarul. In 1982, a debutat in Divizia A, la Farul Constanta, reusind un sezon foarte bun, cu 18 meciuri si 7 goluri, unul chiar in poarta Stelei.

Ion Alecsandrescu il stia pe Hagi. Primise informatii despre el de la Costica Toma, care lucra pentru Luceafarul. Golul marcat de viitorul ˝Rege˝ in poarta lui Iordache (o ghiulea de la 30 de metri, care a facut ca Steaua sa piarda victoria), l-a convins ca Hagi trebuie achizitionat imediat. Asa ca Sfinxul s-a pus pe treaba. Chiar a doua zi, la data de 7 noiembrie 1982, a facut o vizita la Luceafarul.

La 17 ani, Hagi era inca un copil. Era un mare fan de-al Stelei, dar ideea de a face armata il speria. A fost nevoie ca fostul nostru mare portar, Costica Toma, sa ii explice ca nu va face nicio zi de instructie cu ranita in spate. Dar, dupa mai multe discutii, Gica a acceptat. Generalul Gomoiu, presedintele Consiliului National pentru Educatie Fizica si Sport, i-a citit ordinul Ministrului Apararii, prin care era incadrat la Steaua, ca plutonier-major. Ordinul a intrat in vigoare imediat, insa lui Hagi i se permitea sa termine intai liceul, fiind nevoit sa se prezinte la echipa doar din vara lui 1983.

Practic, in acel noiembrie al lui 1982, Hagi a semnat contractul cu Steaua. Din pacate, Hagi avea doar 17 ani in acel moment. Urma sa faca 18 la data de 5 februarie, doar cateva luni mai tarziu. Deoarece era minor, actul de transfer a fost nul. A fost o eroare a conducatorilor stelisti, care au crezut ca totul s-a terminat si ca Steaua a reusit sa transfere unul dintre cei mai promitatori tineri din tara. Din pacate, nu a fost asa.

Sportul Studentesc a profitat de eroarea Stelei. La doar o luna distanta, in decembrie, oficialii Sportului au mers la Constanta pentru a discuta cu parintii lui Hagi. I-au convins ca e mai bine pentru fiul lor sa faca facultatea. Chiar i-au asigurat ca Hagi va intra la facultate. Parintii lui Gica nici nu au mai avut nevoie de altceva. Au fost imediat de acord.

La 16 decembrie, in 1982, Gica Hagi a dat urmatoarea declaratie:

Declaraţie,

Subsemnatul Hagi Gheorghe, legitimat in prezent la FC Constanţa, component al lotului naţional de juniori al R.S.R., declar prin prezenta că doresc să activez la clubul de fotbal Sportul Studenţesc, incepind din anul competiţional 1983-’84, deoarece doresc să devin student la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bucuresti.

Menţionez că in luna noiembrie 1982 am semnat un acord privind incorporarea mea inainte de termen, pentru clubul Steaua, dar la care renunţ, avind in vedere intenţia mea de a urma cursurile universitare in Bucureşti, dorinţă exprimată şi de părinţii mei.

Intrucit la semnarea actului respectiv eu eram minor, nu am avut asentimentul părinţilor, pe care nu l-am nici in prezent, mă determină să-mi retrag acordul dat clubului Steaua.

Hagi Gheorge

16.XII. 1982

Mama sa a dat si ea o declaratie asemanatoare:

Declaraţie,

Subsemnata Hagi Chiraţa, mama sportivului Hagi Gheorghe, declar prin prezenta că nu sint de acord ca fiul meu sa fie incorporat inainte de teremen şi implicit de a activa la clubul Steaua din Bucureşti. Doresc in acelaşi timp ca fiul meu să urmeze Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti activind ca sportiv in cadrul clubului de fotbal Sportul Studenţesc.

În acest fel va avea posibilitatea să practice fotbalul de performanţă alături de activitatea profesională ca student.

Hagi Chiraţa

16 – XII – 1982 (cit. Hagi)

Era legal? Da. Era fair play? Nu. Insa nimeni nu poate acuza un parinte pentru ca a vrut binele copilului sau. Iar, in acea perioada, o facultate insemna enorm, cu mult mai mult decat o cariera de fotbalist.

Daca Steaua astepta cateva luni si il contacta pe Hagi la 5 februarie, in 1983, ˝Regele˝ n-ar mai fi ajuns niciodata la Sportul. Dar asta nu a fost o mare problema. Patru ani mai tarziu, Hagi avea sa ajunga la ceea ce in acel moment era campioana Europei.

Faptul ca Sportul Studentesc a reusit sa bata Steaua in lupta pentru Hagi nu trebuie sa va surprinda. Sportul era sustinuta de Nicusor Ceausescu, care s-a implicat agresiv in fotbal, mult mai agresiv decat fratele sau mai mare, Valentin.

In lupta pentru Hagi, Sportul nu a batut doar Steaua, ci si pe Universitatea Craiova, cea protejata de Stefan Andrei, fostul ministru de externe. Se pare ca Gica ar fi intrat si la Craiova, la Stiinte Economice. Si ar cam fi vrut sa mearga acolo, Universitatea fiind, in 1983, ˝maxima˝. Dar s-a opus Nicusor. Ion Jianu a scris despre acest incident in cartea sa, „Frumoșii nebuni ai Craiovei Maxima”:

„Vestea că Hagi e student la Universitatea Craiova a ajuns imediat în  Capitală şi a făcut vîlvă. Au început ameninţările… Corneliu Stroe(n.r. – fost sef al Stiintei) povesteşte: «Am fost imediat chemat de primul-secretar de atunci al Doljului, Ion Radu, în birou fiind şi Marin Lungu, pe atunci prim-vice al Consiliului Popular Craiova. Şi Ion Radu mi-a spus următoarele: ««Cornele, tu n-ai găsit alţi jucători să aduci la Universitatea decât pe Hagi şi pe Ilie Bărbulescu? M-a sunat Nicu Ceauşescu şi mi-a spus că el a dat Farului cu un an în urmă (1982) doi jucători de la Sportul, Burchel şi Lala, pentru Hagi. Pentru Ilie Bărbulescu, mă sună în fiecare zi tovarăşul Lică Bărbulescu de la FC Olt (Lică era cumnatul lui Nicolae Ceauşescu – n.r.) şi îmi spune că retrage echipa FC Olt din campionat dacă îl iei pe Ilie Bărbulescu la Craiova!

Cornele, uite cum stă situaţia: în 24 de ore, Hagi și Bărbulescu să nu mai fie pe teritoriul Doljului!»». Cei doi nici nu erau în Craiova, Hagi plecase acasă, la Constanţa, iar Bărbulescu la Pitești».”

Va puteti face asadar o idee despre cat de usor era sa transferi cu forta un fotbalist.

Transferul lui Hagi la Steaua Bucuresti nu a fost facut cu forta

Nu putem sa nu vorbim despre transferul lui Hagi la Steaua. Desi e adevarat ca Sportul nu a vrut sa-l dea, lucrurile nu stau chiar asa cum ar vrea anti-stelistii. Povestea e mult mai complicata, totul incepand in 1982, cand generalul Ion Coman a ajuns secretar al Comitetului Central. Un mare iubitor al sportului, acesta a tinut o sedinta la CNEFS, cu toti sefii fotbalului romanesc, pentru a stabili o strategie prin care o echipa romaneasca sa castige o cupa europeana.

˝Eu cred ca este momentul sa atacam cu seriozitate competitiile europene intercluburi. Universitatea Craiova, Dinamo, Arges, poate si Steaua (n.r. – echipa noastra nu se descurca prea bine in acele vremuri), trebuie sprijinite pentru a urca. Daca ne organizam bine nu se poate sa nu cucerim si noi, peste cativa ani, o cupa europeana. Va spun sincer, sunt stelist, dar acum, ca raspund pe linie politica de tot sportul romanesc, va voi trata pe toti in mod egal. Important este sa triumfe o formatie romaneasca, indiferent care ar fi numele ei,˝ a spus acesta. 

Care a fost prima masura luata de Ion Coman? A interzis transferurile de la echipele mari. Astfel, chiar daca Dinamo ii dorea nespus de mult pe Balaci si Camataru, nu i-a putut transfera. Iar rezultatele s-au vazut. In 1983, Stiinta devenea prima echipa romaneasca  care atingea semifinalele unei cupe europene.

Acest ˝protectionism fotbalistic˝ pornit de generalul Coman e un argument foarte puternic impotriva celor care considerau ca fotbalul romanesc era in acea vreme un fel de vest salbatic, in care pistolarii stelisti faceau tot ce doreau. Iar Steaua chiar avea nevoie de transferuri. Dupa cum bine stiti, echipa noastra a avut un lot foarte slabut din punct de vedere numeric, in anul in care a castigat CCE. Chiar mai mult, nici jucatorii pe care i-a folosit in acel an nu erau considerati spuma fotbalului romanesc. Dar sa ne intoarcem la masurile luate de generalul Coman.

In vara lui 1983, la propunerea lui Coman, a intrat in vigoare un regulament care trebuia sa ajute echipele romanesti care participau in cupele europene. Acesta spunea asa:

Regulamentul de transferări

Articolul 8:

Echipele participante in cupele europene şi Cupa Balcanică pot transfera un singur jucător de la echipele divizionare A (neparticipante in competiţiile internaţionale), B sau C fără acordul de transfer al clubului (asociaţiei) de la care pleacă, dar cu consimţămintul scris al jucătorului in cauză.

Cluburile (asociaţiile) nu pot pierde in baza acestei preveri decat un singur jucator.

Cluburile (asociaţiile) care beneficiează de această prevedere sunt obligate să cedeze in schimb un jucător din lotul lor de 23.

În aceste cazuri este necesar avizul biroului F.R.Fotbal.

Acesta este si articolul de care s-a folosit Steaua, pentru a-l transfera pe Gica Hagi, in 1987! Atentie, in 1987! Adica la 4 ani distanta de la intrarea sa in vigoare.

Initial, Steaua si Sportul s-au inteles pentru transferul lui Hagi pentru un singur meci, cel de la Monaco. Insa ˝Regele˝ nu a mai vrut sa plece. Steaua era Regina Europei. Chiar el ii oferise Supercupa. Sportul mergea prost in sezonul 1986-1987. Hagi chiar nu mai avea de ce sa isi doreasca sa se intoarca. Fiind pus fata in fata cu dorinta jucatorului de a pleca, Nicusor Ceausescu a fost dezarmat total. Trebuie sa mentionam faptul ca Valentin Ceausescu nu s-a implicat in acest transfer, nedorind sa intre in conflict cu fratele sau.

Asadar Hagi a ajuns la Steaua pentru ca asa a dorit el, nu pentru ca l-ar fi fortat cineva. De altfel, bucuria de a juca pentru una din cele mai mari echipe de pe continent s-a vazut si in jocul lui. Hagi a facut performante imense la Steaua si niciodata nu a vorbit de rau acest club.

Alti mari fotbalisti transferati de Steaua

Steaua a fost intotdeauna una din echipele de top ale Diviziei A, chiar si inainte de 1986. Fotbalistii au venit de placere la echipa noastra, nu fortati. Dar trebuie sa spunem ca multi fotbalisti mari nu au venit, ci s-au nascut direct la Steaua.

Puiu Iordanescu, Marcel Raducanu, Belodedici, Balint, Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu – acestia sunt doar cativa din fotbalistii care au facut primii pasi in fotbal, in tricoul Stelei. Dar cu siguranta se vor gasi unii sa ne acuze ca i-am furat si pe ei de pe undeva. Pentru ca Steaua a facut si transferuri, chiar transferuri de jucatori considerati foarte buni.

Unul dintre acestia a fost Ladisalu Boloni. Steaua l-a luat pe ˝Loti˝ cand aceasta avea 31 de ani si se pregatea sa renunte la ghetele de fotbalist pentru scaunul de medic stomatolog. Dar chiar si la acea varsta, Boloni era unul dintre cei mai buni fotbalisti din Romania.

Pentru cei mai tineri, ca sa intelegeti cat de valoros a fost fostul mijlocas central al Stelei, ganditi-va ca acesta a jucat alaturi de Hagi pentru nationala Romaniei. Doar ca el a purtat tricoul cu numarul 10, in timp ce ˝Regele˝ a avut 11. Cel putin asa stateau lucrurile in 1984, cand Loti a venit la Steaua.

Oare cati stiu ce sacrificii a trebuit sa faca Steaua pentru a-l transfera pe Boloni? Lumea ar trebui sa stie, deoarece povestea e acum foarte cunoscuta. Loti nu a vrut sa vina la Bucuresti. Dar Steaua l-a vrut pe Loti neaparat. Asa ca Ion Alecsandrescu a cedat si i-a facut mijlocasului din Targu Mures toate poftele, mergand pana acolo incat sa-i amenajeze un cabinet de dentist chiar la stadion. Cand nu se antrena, Loti practica la cabinet, lucrand chiar pe danturile colegilor lui.

S-a dat Steaua peste cap ca sa-l transfere? Da. L-a fortat? Nu. Regreta Boloni ca a venit la Steaua? Cu siguranta NU!

De altfel, sunt putini cei care regreta ca au trecut pe la Steaua. Unul dintre ei e Gica Popescu, fostul fundas al Generatiei de Aur. A venit si el in Ghencea, in 1988, dar nu s-a impus. Si, pentru ca tricoul cu numarul 11(Popescu a venit ca inlocuitor al lui Boloni, care purta acest numar la Steaua) a fost prea greu pentru el, a dezertat.

Da, Gica Popescu a dezertat. Astazi, presa spune ca ar fi fugit inapoi la Craiova, din dragostea pe care o avea pentru echipa. O fi fost ea dragoste in acel moment, dar Popescu a reusit sa se lecuiasca de ea in cele din urma. In 2002, cand a fost vorba sa se intoarca in fotbalul romanesc, s-a dus la Dinamo, intorcandu-le spatele oltenilor lui.

Gica Popescu a dezertat, iar Steaua nu a facut nimic. Mai mult, chiar l-a lasat in pace. Valentin Ceausescu a intervenit pentru el, ca sa nu ajunga in puscarie, iar Gica Popescu si-a vazut mai departe de fotbal. Nu a putut la Steaua, nu a vrut la Steaua, nu a fost tinut cu forta de Steaua. Asa cum niciun alt fotbalist nu a fost tinut cu forta sau transferat cu forta.

Noi, suporterii, trebuie sa aparam Steaua de mincinosi

Acest mit mincinos are ca scop minimalizarea performantelor obtinute de Steaua in anii 80. Nu, Steaua nu a fortat niciun jucator sa joace pentru ea si nici nu a tinut pe cineva cu forta. Steaua nu a furat jucatori de la nimeni si nici nu a obtinut marile sale performante prin incalcarea legilor.

Multi nu vor sa inteleaga, dar momentul Sevilla 86 a fost un moment magic, de poveste. Steaua a realizat atunci imposibilul, cu o echipa formata din jucatori in care nimeni nu avea incredere. Nimeni in afara de Ion Alecsandrescu si Emeric Ienei.

Steaua anilor 80 a fost o masinarie perfecta, grupul perfect de jucatori care s-au completat perfect. Individual, Piturca nu era cel mai mare atacant roman, Duckadam nu era cel mai bun portar, Iovan nu era cel mai bun fundas, Lacatus nu era cea mai mare speranta a fotbalului romanesc, Ienei nu era vazut ca un mare antrenor iar Ion Alecsandrescu era doar un fost mare fotbalist, nu un mare conducator. Insa acesti indivizi s-au unit si au facut magie.

Acum cateva luni am avut onoarea de a sta la o discutie cu Emeric Ienei. Am vorbit despre Steaua, despre performantele obtinute in anii 80. Cum va puteti imagina, a fost pentru mine un moment extrem de emotionant. Discutia noastra s-a incheiat cu un avertisment din partea celui mai mare antrenor roman al tuturor timpurilor. Acesta a zis asa:

˝Sa aveti grija, sunt foarte multi oameni care incearca sa modifice ce a facut echipa Stelei Bucuresti din 1986.˝ 

L-am asigurat ca noi, suporterii, nu vom lasa ca acest lucru sa se intample.

The post Steaua Bucuresti nu a transferat niciodata fotbalisti, cu forta appeared first on Steaua Liberă.

Suporterii stelisti stiu deja ce s-a intamplat in 98. Pentru a-i face pe plac prietenului Copos, ministrul Babiuc a incercat sa incurce puna niste bete in roate Stelei, in Divizia A. Asa a ajuns sa insiste pentru infiintarea nonprofitului AFC Steaua Bucuresti, un nonprofit condus de Viorel Paunescu, care trebuia sa conduca echipa de fotbal. In acel moment, acesti raufacatori au motivat necesitatea introducerii nonprofitului in viata Stelei printr-o presupusa decizie a UEFA, care interzicea existenta echipelor departamentale.

Stim acum ca acea decizie nu a existat niciodata. Recent, chiar UEFA a confirmat pentru Prosport ca:

”Nici regulamentele UEFA cu privire la competiţiile la nivel de club, nici regulamentele UEFA cu privire la FairPlay-ul Financiar şi Licenţiere nu conţin restricţii pentru cluburile deţinute de stat”. 

Totusi, asocierea cu AFC-ul lui Paunescu s-a produs. Jucatorii si antrenorii au migrat de la clubul sportiv Steaua catre noua entitate, pentru a putea fi platiti legal(AFC nu putea sa plateasca niste jucatori aflati sub contract cu CSA Steaua), iar CSA Steaua i-a pus nonprofitului la dispozitie tot ceea ce avea nevoie pentru a-si desfasura activitatea, adica pentru a administra echipa de fotbal.

In urma unui protocol, nonprofitul lui Paunescu a primit dreptul de a folosi gratis stadionul si baza sportiva, timp de 20 de ani. Si baza de pregatire de la Forban era inclusa aici, la fel ca datoriile si creantele CSA Steaua legate de sectia de fotbal(adica banii care urmau sa vina din transferurile facute inainte de 98 sau banii pe care clubul ii datora pentru lucrarile facute la stadion).

Pana aici, totul pare normal. Conform intelegerii, banii pe care urma sa ii castige nonprofitul AFC Steaua Bucuresti din fotbal urmau sa fie impartiti in doua parti. Una era pentru echipa de fotbal, iar a doua pentru celelalte sectii ale CSA Steaua.

Hotii au stricat totul

In teorie, afacerea parea foarte buna. Intreg clubul Steaua castiga. Deoarece sectia sa de fotbal trecea de sub conducerea unor militar, chiar daca erau ofitei, sub conducerea unor oameni de afaceri profesionisti, mai bine pregatiti decat ofiterii, cel putin in teorie. Iar acesti oameni de afaceri, membri ai AFC Steaua Bucuresti, castigau si ei, fiind platiti pentru munca depusa. Dupa cum probabil ca banuiti, salariile lor erau cu mult peste media din Romania acelor ani.

Din pacate, acesti oameni de afaceri erau doar niste hoti sub acoperire. In cel mai scurt timp, ei nu numai ca au stricat performantele sportive ale echipei, dar au transformat intelegerea CSA Steaua – AFC in cea mai proasta afacere din istoria tarii noastre.

Dupa cum am spus, AFC avea la dispozitie tot ce ii trebuia pentru a avea succes. Echipa preluata dominase ultimele 6 sezoane ale Diviziei A, castigand titlul in fiecare an, jucase in Champions League si castigase foarte multi bani. In 97, de exemplu, Steaua primea 2 milioane de dolari doar din sponsorizari. Daca mai punem aici si stadionul Steaua, obtinem o afacere care nu poate sa dea gres. Si, totusi, a dat.

Dintr-odata, Steaua a inceput sa nu mai castige titluri. Chiar mai rau, a inceput sa piarda bani si sa stranga datorii. Un exemplu bun era faptul ca echipa noastra platea bani pentru jucatori pe care nu ii detinea. Trica era un astfel de jucator. Steaua detinea doar 10% din el, restul de 90% apartinand unei entitati controlate de George Constantin Paunescu, fratele lui Viorel Paunescu.

Si Trica nu era singurul. Cu astfel de afaceri, Steaua pierdea bani, sumele din transferuri intrand in alte conturi, nu cele ale Stelei, care totusi cheltuia multi bani cu salariile fotbalistilor. Acesta a fost momentul cand au intrat in scena lupii gen Becali.

Acestia au imprumutat AFC-ul cu bani. Printre creditori se numarau Becali, Piturca si chiar Paunescu, conducatorul AFC-ului. In contul banilor dati, acestia trebuiau sa primeasca actiuni la o eventuala societate pe actiuni pe care AFC-ul trebuia sa o faca.

Fiind mai putin priceput ca ceilalti, Becali credea ca poate transforma intreg nonprofitul intr-o societate pe actiuni, pe care sa o conduca el. Acest lucru, insa, nu era posibil. Dar aspectul acesta nu a contat. AFC a continuat sa se imprumute si sa stranga tot mai multe datorii.

Un titlu stingher, obtinut in 2001, nu a ajutat cu nimic situatia echipei. In acel moment, se vedea destul de clar ca aveam de-a face cu cea mai proasta afacere din fotbalul romanesc, daca nu din intreaga tara. Dinamo mergea bine, Rapidul la fel. Doar Steaua se chinuia.

Pana in 2002, datoriile AFC-ului condus de Paunescu ajunsesera la aproape 10 milioane de euro. Si mai erau si datoriile catre Becali si ceilalti creditori. Simtind probabil pericolul, acestia au cerut transformarea in mult-promisa societate pe actiuni.

Am ajuns, asadar, la momentul faimoasei adunari generale. Paunescu voia sa conduca el in continuare. Becali se opunea. Isi dorea sa fie el sef peste Steaua. Partile nu se intelegeau deloc. Dupa multe ore de discutii, Becali ajunsese sa bata cu pumnul in masa. Bodyguarzii lui erau si ei in incapere, amenintand ca vor da si ei cu pumnul, dar nu in masa. Reprezentantii CSA Steaua, generali, s-au ridicat de pe scaune si au plecat. In incapere au mai ramas doar ei, hotii, cei care au condus echipa atat de prost, in ultimii 5 ani. Pentru ca AFC-ul nu putea fi transformat in SA, au hotarat sa faca o alta entitate.

Din acet compromis a rezultat noua entitate, Societatea Comerciala Fotbal Club „Steaua” Bucuresti SA. Aceasta ii avea ca actionari pe: Gigi Becali(51%), nonprofitul AFC Steaua Bucuresti (36%), Paunescu (6%), Piturca (4%) si Lucian Becali (3%).

Cea mai proasta afacere din istoria Romaniei era, astfel, finalizata. In loc sa devina o poveste de succes, un exemplu pentru orice admirator al ideii de parteneriat public-privat, AFC-ul condus de Paunescu nu a reusit altceva decat sa ajunga un actionar neimportant, intr-o societate pe actiuni condusa de un dubios si care nu avea obiect de activitate.

Hotul care i-a furat pe ceilalti hoti

Da, Societatea Comerciala Fotbal Club „Steaua” Bucuresti SA nu avea obiect de activitate. In ciuda actionariatului, aceasta entitate nu avea nici un contract semnat cu CSA Steaua, nici o intelegere si nici nu putea beneficia de protocolul de care beneficia AFC.

Dar asta nu a mai contat. Becali a facut 3 mutari si le-a dat mat rapid lui Paunescu si Piturca. Intai, acesta a trecut jucatorii pe care ii detinea(a primit contractele jucatorilor in contul datoriilor AFC-ului) de la AFC, la noua SC FCSB SA.

Apoi si-a inregistrat noua echipa in Divizia A, in locul Stelei. A facut-o cu ajutorul lui Dragomir si Mircea Sandu. Puteti urmari aici autodenuntul lui Mitica.

In final, Becali a mai facut o simpla majorare de capital, eliminand in totalitate orice cuvant ar mai fi avut AFC-ul, Paunescu sau Piturca.

Clona lui, SC FCSB SA, echipa de fotbal infiintata in 2003, conform certificatului sau de identitate sportiva, i-a luat locul Stelei si s-a folosit de identitatea sa pentru urmatorii 14 ani.

O datorie neplatita nici azi

Ar parea ca cea mai proasta afacere din istoria statului nostru a luat sfarsit atunci, in 2003, cand Becali si-a facut o echipa din nimic si a bagat-o direct in Liga 1, in locul Stelei, folosindu-se fara probleme de identitatea celui mai mare brand sportiv din Romania. Insa nu e adevarat. Raul nu s-a oprit acolo.

Dupa toate peripetiile, Paunescu s-a retras de la conducerea AFC-ului. In locul sau a venit un apropiat de-al lui Becali, Teia Sponte. Prezenta sa era necesara la conducerea nonprofitului, pentru ajuta noua societate a lui Becali. Aceasta nu primise acordul armatei de a inregistra marca Steaua, asa ca a incercat sa faca intelegeri cu AFC-ul.

Marca AFC Steaua Bucuresti, inregistrata de nonprofit cu acordul armatei exista si putea fi folosita ca substitut. Asa ca Sponte i-a cesionat-o lui Becali, pentru 10 milioane de lei in 2004 si pentru 1000 de lei in 2005.

Din punct de vedere legal, AFC nu putea cesiona marca fara acceptul celor de la CSA Steaua, lucru confirmat chiar de ICCJ, la pagina 16 din motivare:

“Existenţa unor relaţii directe sau indirecte între părţi anterior depunerii cererii de înregistrare a mărcii poate fi un indiciu de rea-credinţă din partea celui care a depus marca spre înregistrare. Înregistrarea semnului de către acesta în nume propriu poate fi considerate, în astfel de cazuri, în funcţie de împrejurări, o încălcare a uzanţelor comerciale cinstite”

AFC avea insa o problema mai mare. Datoriile catre stat ajunsesera in 2005 la 12 milioane euro. Bodu, seful de atunci al ANAF, a incercat sa recupereze aceste datorii.

De teama ca o sa-i puna sechestru pe marca, Becali a cesionat-o inapoi catre AFC-ul condus de Sponte. Iata ce spunea in acel moment:

 „Sebastian Bodu a zis că marca Stelei valorează o sută de milioane de dolari. Azi, printr-un contract de cesiune, am cedat marca Steaua vechii asociaţii care este debitoare la stat. În acest moment, vechea societate nu mai este insolvabilă, deoarece are această marcă. Am renunţat şi la istorie, şi la tradiţie, la tot. Am înregistrat acest contract de cesiune la Administraţia Finanţelor Publice sector 6.”

Nu ca ar fi contat, deoarece totul s-a facut ilegal, dar, cu gura lui, Becali a recunoscut ca echipa sa nu numai ca nu are marca Steaua Bucuresti, dar nu are nici istoria, nici traditia, nici palmaresul, nimic din ceea ce apartine Stelei.

“Am să fac o noua Steaua care va avea marca steaua creştină în opt colţuri. Echipa se va numi tot Steaua, până va cumpăra cineva acea marcă, până mă vor contesta.”

Becali stia ca echipa lui nu e Steaua. Stia ca, din punct de vedere legal, nu are nici o sansa sa demonstreze in justitie ca echipa sa e Steaua.

“Actul de cesiune pe care ei l-au semnat în dublă calitate e nul dacă în calitatea lor de reprezentanţi ai asociaţiei, adică cedentul, nu aveau o hotărâre a Adunării Generale în spate. Eşti într-un conflict de interese evident. Şi atunci pentru a surmonta acest conflict de interese ar fi trebuit să ai un mandat în spate. Trebuie văzut cine era în Adunarea Generală, dacă ei au votat, nu aveau voie.  Trebuie să voteze cei care nu sunt în conflicte de interese. […] Pe baza acestui contract de cesiune am vrut să-l prind pe Becali, dar am pierdut din cauza unei imprimante şi a unui computer. Când am văzut că au trecut tot patrimoniul dintr-un loc în altul şi au lăsat asociaţia cu datorii, am zis să-l fac răspunzător solidar faţă de acestea. Dar până să fac răspunderea solidară, trebuia ca vechiul club să fie insolvabil. Şi cei de la Administraţia Financiară Sector 6 nu realizaseră niciun proces de insolvabilitate, de ani de zile. La cererea mea l-au dat, dar mi l-au făcut greşit. Mi-au trecut că asociaţia nu mai are bunuri urmăribile şi de fapt mai avea un computer şi o imprimantă. Şi din cauza asta, am pierdut.” Asa a explicat Bodu, in acei ani, de ce nu a recuperat datoria de 12 milioane a AFC-ului. Sistemul l-a batut, sustine el. Asta daca nu cumva facea si el parte din sistem. Nu avem cum sa stim intreg adevarul.

AFC-ul a murit intre timp, lasand in urma acea imensa datorie, pe care continuam sa o platim noi, contribuabilii, prin taxe. Becali, desi nu avea Steaua, a continuat sa se foloseasca de imaginea Stelei, castigand o multime de bani care, de drept, ar fi trebuit sa fie ai clubului nostru. A fost cea mai proasta afacere din istoria statului roman, dar una dintre cele mai mari lovituri date de acesti infractori. Sau, poate gresesc. Poate nu a fost cea mai proasta afacere. Poate ca a fost cea mai mare hotie!

The post Cea mai proasta afacere din istoria Romaniei. In teorie appeared first on Steaua Liberă.

Din pacate, multi dusmani de-ai Stelei s-au folosit de aceasta victorie cu 3-0 pentru a sugera ca Steaua a avut noroc si ca RSC Anderlecht nu era o forta in acele vremuri. Fie ca e vorba de dinamovisti, de ziaristi platiti sau de alti indivizi carora Steaua le produce frustrari, toti se folosesc de lipsa de cunostinte a publicului larg pentru a dezinforma si pentru a transforma acea campanie europeana a Stelei, cea mai mare realizare a fotbalului romanesc, intr-o simpla intamplare norocoasa.

Nu exista cuvinte pentru a descrie Sevilla ’86. Fotbalul romanesc nu se va mai intalni niciodata cu o asemenea realizare. De aceea e foarte important sa stim totul despre ce s-a intamplat in acel sezon. In acest articol, vom vorbi despre adversarul pe care Steaua l-a intalnit in semifinala.

Cine era RSC Anderlecht in 1986?

Astazi, RSC Anderlecht este considerata una din echipele bune ale Europei, dar nu una de top. In 1986, insa, echipa belgiana era vazuta ca facand parte din crema fotbalului european. Anii 70 si 80 au fost foarte darnici cu ei. RSC Anderlecht a castigat doua Cupe ale Cupelor, in 1976 si 1978, o Cupa UEFA, in 1983, si inca doua Supercupe ale Europei, in 1976 si 1978. Era vorba de un palmares care punea la respect intreg fotbalul romanesc.

Din acest motiv, nici nu a surprins pe nimeni faptul ca in tur, la data de 2 aprilie 1986, Anderlecht a batut Steaua, la Bruxelles, cu scorul de 1-0. Golul partidei a fost marcat de fostul mare fotbalist belgian, Enzo Scifo. Acesta era doar una din vedetele echipei.

Sa revenim insa la data de 16 aprilie. Acel retur este considerat un meci de referinta al fotbalului romanesc. In Ghencea au venit atunci 30 de mii de oameni, umpland stadionul Steaua pana la refuz. Cu totii au venit ca sa-i vada pe stelisti:

Steaua Bucuresti: Duckadam-Iovan, Bumbescu, Belodedici, Barbulescu (89 Weissenbacher), Balan, Stoica, Boloni, Balint (Radu II), Lacatus, Piturca. Antrenor: Emeric Ienei.

Insa nici belgienii nu erau de ignorat:

RSC Anderlecht: Vekeman – Grun, Peruzovici (74, Demol), Olsen, Andersen – Frimann, Vandereycken, Scifo, Vercauteren – Lozano, Vandenbergh. Antrenor: Arie Haan

Despre mijlocasul ofensiv Enzo Scifo am discutat deja. El este cunoscut in Romania. Dar cine erau ceilalti?

Antrenorul, Arie Haan, era un fost mare fotbalist olandez, triplu castigator al Cupei Campionilor Europeni, cu Ajax Amsterdam, o vedeta a vremii. Ca jucator, acesta castigase si cu Anderlecht 4 din cele 6 cupe internationale ale belgienilor.

Dirk Vekeman, portarul, a fost crescut de Anderlecht, club la care a activat intre 1975 si 1987. A facut parte din lotul care a castigat Cupa UEFA in 1983.

Georges Grun era un international belgian, care a strans in cariera sa 77 de meciuri si 6 goluri pentru nationala tarii sale. A mai castigat si o Cupa a Cupelor cu Parma, in 1993.

Luka Peruzovici era un croat care a strans 17 meciuri pentru nationala Iugoslaviei, intre 1974 si 1983.

Morten Olsen, unul dintre cei mai mari aparatori danezi, este un nume cunoscut romanilor. Palmaresul sau include un numar impresionant de 102 meciuri pentru nationala Danemarcei.

Henrik Andersen, fundasul stanga, danez si el, ca si Morten Olsen, nu are un palmares la fel de impresionant ca al conationalului sau. Acesta a adunat doar 30 de meciuri si 2 goluri pentru Danemarca.

Al treilea danez din lotul Anderlechtului, Per Frimann a jucat si el 17 meciuri pentru nationala Danemarcei.

In 1986, René Vandereycken era unul din veteranii echipei. La cei 33 de ani pe care ii avea atunci, belgianul adunase deja 50 de meciuri in tricoul nationalei sale.

Franky Vercauteren era alta legenda a belgienilor. Acesta a jucat ca extrema stranga, reusind 93 de goluri in 367 de meciuri pentru Anderlecht, intre 1975 si 1987. Pentru nationala Belgiei a jucat 63 de meciuri si a marcat de 9 ori.

Spaniolul Juan Lozano nu a jucat niciodata pentru nationala tarii sale. Insa, intre 1983 si 1985, acesta a jucat la Real Madrid, marcand 6 goluri in 24 de meciuri.

Erwin Vandenbergh era omul de gol al belgienilor. Acesta castigase Gheata de Aur in 1980, pe vremea cand juca la Lierse. S-a transferat la Anderlecht in 1982 si a marcat pentru echipa din Bruxelles 87 de goluri in 121 de meciuri. Pentru Belgia a jucat 48 de meciuri, marcand 20 de goluri.

In acel meci au mai jucat alti 2 jucatori pentru RSC Anderlecht:

Stephane Demol, fundas central, avea in acel moment doar 20 de ani. Cariera sa era la inceput. A jucat de 38 de ori pentru nationala Belgiei.

Arnór Guðjohnsen, tatal faimosului international islandez Eiður Guðjohnsen, a fost ce-a de-a doua rezerva folosita in acel meci de RSC Anderlecht. In cariera sa de 23 de ani, acesta a jucat de 73 de ori pentru Islanda, marcand si 14 goluri.

Cu acesti jucatori, Anderlecht a ajuns in semifinalele Cupei Campionilor trecand de Omonia Nicosia si Bayern Munchen.

Notre respect, Andelecht!

Cu asemenea jucatori in lot, e usor de inteles de ce multi „experti” ai vremii ne credeau victime sigure. Steaua avea si ea un lot foarte bun atunci, insa doar Boloni, cu cele 102 meciuri jucate pentru Romania, putea sa le tina piept palmareselor individuale ale belgienilor. Cu toate acestea, echipa noastra s-a impus pe teren.

Piturca a deschis scorul, in minutul 4, iar Balint a facut 2 la 0 in minutul 23. Pana la final, Piti a mai marcat un gol, facand tabela sa arate 3-0 pentru Steaua. Insa scorul acesta fabulos nu a fost singurul lucru care a aparut atunci pe tabela stadionului. Romanii le-au transmis si un mesaj belgienilor:

„Notre respect, Anderlecht!”

Este, poate, cel mai potrivit mesaj care putea fi trimis. In ciuda scorului, RSC Anderlecht era atunci o forta a Europei. Steaua nu i-a invins cu 3 la 0 pe belgieni pentru ca acestia erau slabi, cum vor altii sa credem, ci pentru ca echipa noastra era si ea o forta, cea mai puternica echipa din Europa anului 1986.

Va atasam mai jos un rezumat video al acestui meci incredibil. Vizionare placuta!

The post RSC Anderlecht 1986 – O echipa nationala appeared first on Steaua Liberă.

Subiectul „numele Steaua Bucuresti” este peste tot zilele acestea. Clubul nostru a castigat procesul si a obligat echipa lui Becali sa nu mai foloseasca in denumirea sa numele „Steaua” si „Steaua Bucuresti” sau alte semne similare.

A fost o mare victorie pentru Steaua Bucuresti, o mare victorie a justitiei, dar a fost degeaba. Pentru ca doar in Romania e posibil ca o decizie judecatoreasca sa nu fie luata in considerare nici de cei care sunt direct afectati de ea, dar nici de cei care ar trebui sa promoveze dreptatea si fair play-ul. Colac peste pupaza, nimeni nu vrea sa-i recunoasca partii care a castigat procesul dreptul de a-si folosi propriul nume.

Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucuresti

Sunt curios cati suporteri stelisti cunosc intreaga denumire a clubului cu care tin. Daca intrebi pe strada, cu siguranta primesti doar doua raspunsuri: „Steaua” sau „Steaua Bucuresti”. Amandoua sunt corecte, evident. Pentru ca amandoua descriu echipa care a castigat Cupa Campionilor Europeni in 1986. Insa numele „din buletin” al clubului nostru e Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucuresti.

In 1947, cand am luat nastere, ne-am numit Asociatia Sportiva Armata. ASA, pe scurt. In anul imediat urmator, ne-am schimbat numele in Clubul Sportiv Central al Armatei. Si l-am mai schimbat din nou in 1950, devenind Casa Centrala a Armatei.

Ultima schimbare de nume a avut loc in 1961. Astfel, Casa Centrala a Armatei a devenit Clubul Sportiv al Armatei, primind in acelasi timp si denumirea „Steaua”. Ce a urmat este deja istorie. Performantele obtinute de sportivii stelisti au facut ca numele „Steaua Bucuresti” sa fie cunoscut in intreaga lume. Si nu doar pentru fotbal, cum ar crede unii, ci pentru o multime de sporturi diferite, de la handbal, la tenis, la gimnastica, atletism si multe altele.

Pentru ca era mai usor, presa si suporterii au ales sa foloseasca un nume mai scurt atunci cand vorbea despre acest club imens. Denumirea despre care vorbesc e „Steaua Bucuresti”. Si, de multe ori au prescurtat-o si pe aceasta, folosind doar „Steaua”. Insa, indiferent ca foloseai „Steaua” sau „Steaua Bucuresti”, intodeauna era vorba despre Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucuresti.

Numele este parte din marca

Echipa lui Becali trebuia sa isi schimbe numele in decembrie 2014, in acel moment in care judecatorii au decis ca Steaua Bucuresti este singurul proprietar al marcii Steaua. Dar si atunci traiam in tara tuturor posibilitatilor. Asa ca, desi in prima faza echipa lui Becali a jucat cu numele „Gazde”, acestia au ales in cele din urma sa ignore decizia judecatorilor ICCJ. Cateva interviuri si inca 2-3 urlete pe la televizor au transformat rapid marca intr-un „desen”, iar echipa lui Becali a continuat sa foloseasca fara nici un drept numele „Steaua”.

Presa ar fi trebuit inca de atunci sa ii taxeze, sa le spuna suporterilor adevarul. Dar a ales sa taca, desi stiau cu totii ca marca nu e doar un desen. Echipei lui Becali i-au zis „Steaua” in continuare, iar Stelei i-au zis „CSA”, o prescurtare a Clubului Sportiv al Armatei.

Pana atunci, de fiecare data cand vorbea despre clubul nostru, presa ii zicea „Steaua”. Sportivii erau „stelisti”, nu „CSA-isti”. Insa totul s-a schimbat in acel Decembrie. Presa a vrut sa traga o linie intre cei care aveau si cei care nu aveau dreptul sa foloseasca numele Stelei, alegand in acelasi timp sa puna numele fix in traista partii care l-a pierdut. In Romania, judecatorii nu au contat niciodata. Deciziile lor nici atat. In Romania conteaza doar banii.

Un proces care nu trebuia sa fie

Pentru ca echipa lui Becali continua sa foloseasca abuziv marca „Steaua”, Steaua Bucuresti, nu „CSA”, asa cum i-a zis presa, a ales sa porneasca un nou proces. Acest nou proces nu ar fi trebuit sa inceapa niciodata, nu si daca FRF si LPF si-ar fi respectat regulamentele.

In momentul in care echipa lui Becali a jucat cu numele FC Gazde, ea trebuia dezafiliata. Asta spun regulamentele FRF. Dar nu s-a intamplat nimic, pentru ca cei de la conducerea fotbalului romanesc au decis ca e tot una daca o echipa se numeste Steaua Bucuresti sau SC Fotbal Club Steaua Bucuresti SA. In tara tuturor posibilitatilor, regulile sunt doar pentru cei care vor sa le respecte.

Si asa a inceput procesul castigat recent de clubul nostru. Echipa lui Becali nu mai are voie sa foloseasca numele „Steaua”, „Steaua Bucuresti” sau orice alte semne similare. Nu mai are voie sa se dea drept Steaua Bucuresti si sa pretinda ca e Steaua Bucuresti. Nu a fost niciodata Steaua Bucuresti. Si nu va mai fi niciodata Steaua Bucuresti.

Presa sportiva?

Rautatea si coruptia din presa sportiva a facut ca, desi echipa lui Becali nu mai are dreptul legal de a folosi numele „Steaua”, acestia sa continue sa ii spuna astfel. Faptul ca Stelei ii spun „CSA” nu ar trebui sa ne surprinda. In tara tuturor posibilitatilor, acest lucru este cat se poate de normal.

Astazi, in Romania, nici numele tau nu mai e al tau. Daca aduce profit, atunci este normal sa apartina celor care au tupeul necesar ca sa ti-l ia. Legile nu-si au locul in tara tuturor posibilitatilor. Si bunul simt nici atat.

Dreptatea e in mainile suporterilor

Doar suporterii stelisti pot sa faca dreptate in acest caz. Puteti sa folositi „CSA”, nu e nici o problema. Insa clubul se numeste „Steaua Bucuresti”. Pana in 2003 asa i-am zis. Si nu doar noi, suporterii, ci toata lumea. Nu va fie frica sa ii spuneti asa si de acum inainte.

Steaua Bucuresti e a noastra. Noi avem dreptul sa ii folosim numele. De ce sa-i spunem altcumva?!

Steaua Bucuresti este cel mai important club sportiv din Romania si unul dintre cele mai importante din Europa. Trebuie sa ne mandrim cu asta. Trebuie sa ne laudam cu faptul ca am fost, suntem si vom fi mereu superiori.

Urlati, fratilor, cat puteti de tare: Steaua Bucuresti! Asa ne cheama!

The post Nu CSA, ci Steaua Bucuresti appeared first on Steaua Liberă.