florin talpan muncește pentru steaua bucurești steaua bucuresti talpan comandant

Vedeți acum ce ușor e să îi faci rău Stelei?

Florin Talpan e atacat din nou. Anul trecut, a încercat să apere din nou Steaua, a vorbit împotriva celor care vor să îi facă rău clubului și acum e din nou atacat. O simplă plângere împotriva sa i-a adus pe cap noi comisii, noi anchete și noi acuzații. Evident, scopul acestora nu este dreptatea. Scopul acestora este îndepărtarea lui Talpan, pentru ca jegoșii să facă ce vor ei cu Steaua. Din păcate pentru noi, este foarte ușor să îi faci rău Stelei.

ProSport a scris astăzi că MApN a trimis o comisie de cercetare pentru a-l teroriza din nou pe Florin Talpan. Acesta este scopul comisiei, nu are rost să ne prefacem că e altceva. De când a câștigat procesele pe care Steaua le-a avut cu FC Fcsb, Talpan a fost terorizat fără oprire.

Comisiile care îi erau trimise pe cap s-au ascuns de fiecare dată în spatele încercării de a descoperi adevărul. Cumva, însă, ”adevărul” pe care l-au descoperit i-a făcut mereu rău lui Florin Talpan. Chiar și când Florin Talpan a avut dreptate, investigațiile acestor comisii s-au încheiat cu sancțiuni pentru el.

Asociația fcsbistă care a mințit o țară întreagă i-a făcut plângere penală

În cazul în care ați uitat, vă amintim că, în 2020, o asociație fcsbistă înființată în Anglia i-a făcut plângere penală lui Florin Talpan. Este aceeași asociație fcsbistă care a mințit întreaga Românie, când a dat presei un mail inventat, despre care a spus că e venit de la UEFA, cu o poziție oficială în ceea ce privește conflictul Steaua – FCSB.

Aceștia sunt oamenii care îi fac rău Stelei București: mincinoși nerușinați, nesimțiți care nu au respect față de nimeni și nimic. Aceste lepre care nu au realizat nimic în viețile lor trăite degeaba până acum îl atacă pe Florin Talpan. O fac din invidie, din frustrare. Nu suportă să vadă cum un om cinstit reușește pe propriile sale forțe să câștige proces după proces, împotriva unor avocați plătiți regește, în timp ce el este înjunghiat pe la spate și împiedicat să își facă treaba chiar de către cei care ar trebui să îi fie alături.

Evident, plângerea penală a fost respinsă. Asociația fcsbistă a cerut atunci ca Florin Talpan să fie cercetat pentru uzurparea funcției și abuz în serviciu, deoarece și-ar fi depășit atribuțiile. Adică au cerut ca Talpan să facă pușcărie pentru că a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă șefii săi.

Florin Talpan a apărat Steaua. Nu doar că a câștigat procesele importante cu FC Fcsb, dar a încercat să apere interesele Stelei la FRF și să îi informeze corect pe suporteri în ceea ce privește acest conflict. Cum să acuzi pe cineva de uzurparea funcției și abuz pentru așa ceva? Cum să îi faci plângere penală pentru simplul fapt că și-a făcut treaba bine?!

La noi în țară, așa ceva e posibil.

MApN e plină de proști sau de hoți. Doar aceste două categorii pot trata cu seriozitate plângerile penibile făcute de frustrați

Am aflat din ProSport că un anume colonel Urduban, colonel în rezervă, a trimis la MApN o scrisoare în care s-a plâns de Talpan. Acest individ, dacă într-adevăr el a trimis plângerea, le-a cerut mai marilor din minister să îl oprească pe colonelul stelist.

Am spus că nu știm dacă într-adevăr acest Urduban a trimis plângerea. Ea nu conține date de identificare. Are numele acestuia, gradul și talonul de pensie. Nu e trecut niciun CNP, nu vedem nicio serie de buletin, nicio adresă, nimic.

De-a lungul timpului, noi, la Steaua Liberă, am trimis mai multe solicitări către minister și chiar și către președintele României. Deși am introdus toate datele de identificare, noi nu am primit niciodată răspuns la întrebările noastre. Presupunem că acest lucru s-a întâmplat deoarece am cerut ca cei din minister să apere Steaua. Altfel, chiar nu ne explicăm de ce plângerile noastre sunt ignorate, în timp ce plângerile făcute de oi, împotriva lui Talpan, sunt mereu folosite pentru a trimite noi comisii.

Când Petrea a fost prins că făcea afaceri ciudate cu Baboia, de la AMFB, nu a fost trimisă nicio comisie. Când Boroi a decis cu de la sine putere că FC Fcsb poate să folosească gratuit un bun al statului (le-a dat gratuit marca Steaua, pentru a o folosi într-un meci european), nu a fost trimisă nicio comisie. Nu s-a făcut comisie nici când Cîrlan a retras echipa de volei din prima ligă, pentru a o înscrie în a doua. Și exemplele pot continua.

Eduard Bachide, cel mai nou Secretar de Stat și Șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul, a decis însă că e destul că s-a plâns cineva care și-a dat talonul de pensie. Așa că, în loc să își vadă de treaba lui, a trimis o nouă comisie pe capul lui Talpan.

O plângere de toată jena

Să ne uităm puțin peste plângerea făcută de cel care își spune Dumitru Urduban.

„Domnule Ministru,

Sunt colonel în rezervă Urduban Dumitru, talon pensie XXXXXXXX. Am văzut astăzi în presă declarațiile juristului CSA Steaua, colonelul Talpan.

Am rămas înmărmurit de acuzele, jignirile, calomniile pe care acest jurist frustrat le aduce factorilor de decizie și armatei române, ministrului însuși, secretarului de stat, responsabililor multor direcții ai instituției noastre. Așa ceva nu este posibil!

Nu cred că este vorba numai de indisciplină la acest domn Talpan, care folosește un ton arțăgos față de colegii din minister, care insultă cu nonșalanță, care își arogă merite și se laudă, de multe ori în mod mincinos, care cere cu nerușinare funcții, grade, promovări și altele, toate acestea fiind de natură să afecteze prestigiul și imaginea armatei române. Chiar este momentul să se termine acest spectacol mediatic creat de colonelul Talpan!”

Citind această plângere, simți frustrarea și invidia celui care a trimis-o. Se vede că acest individ s-a simțit atacat de cuvintele lui Talpan. A luat-o chiar foarte personal, deși evident că nu ar trebui. Pentru că suntem siguri că Talpan nici măcar nu știe cine este acest individ.

Trecând însă peste frustrarea și invidia care curg din plângere, să vedem ce spune ea. Talpan l-a șocat pe cel care a scris plângerea cu acuzațiile făcute la adresa celor din minister. Jigniri și calomnii? Talpan nu a jignit pe nimeni. Declarațiile sale sunt publice și pot fi verificate. Vedem așadar cum o bună parte din această plângere este bazată pe minciuni.

În a doua parte a plângerii, minciunile continuă. Talpan e acuzat că ”își arogă merite și se laudă, de multe ori în mod mincinos”. Dacă s-a lăudat, Talpan s-a lăudat cu realizările sale. Iar realizările sale există. Pot fi văzute de oricine, chiar și de către cel care s-a semnat cu numele Urduban Dumitru și care a trimis acea plângere. Mincinoase? În niciun caz.

Plângerea se încheie cu acuzații la adresa lui Talpan, cum că ar cere ”cu nerușinare funcții, grade, promovări și altele”. Adică nu e bine dacă Talpan își dorește să fie răsplătit pentru munca sa. Nu, el trebuie să înghită umilințele și batjocura. Trebuie să accepte sancțiunile și să facă exact ce îi cer corupții care au distrus Steaua.

Dacă ei vor ca Becali să joace în Ghencea, el așa trebuie să facă. Dacă ei vor ca Becali să primească gratuit marca Steaua, la fel. Și dacă pe ei îi deranjează că statul are foarte mari șanse de a câștiga 37 de milioane de euro de la Becali, Talpan trebuie să le facă pe plac și să piardă procesul pentru prejudiciu.

Într-o țară normală, la această plângere s-ar fi răspuns cu un simplu ”Am luat la cunoștință, vă mulțumim”. Mai ales că plângerea în sine nu conține nicio dovadă pentru a susține acuzațiile făcute. E doar părerea unui individ. Se bazează doar pe ce a văzut un individ într-o zi.

Dar dacă respectivul era beat sau drogat când a scris această plângere?! Nimeni nu și-a pus această întrebare. Au văzut plângerea, au văzut că e împotriva lui Talpan, așa că au trimis comisiile ca să îl hărțuiască. Ca nu cumva să îl bată gândul să facă vreo plângere la TAS și să îi câștige Stelei un loc în Liga 1. Așa ceva nu se poate. Ar fi cel mai mare dezastru pentru fanii becalioți.

E foarte simplu să îi faci rău Stelei

Vedeți acum ce simplu e să îi faci rău Stelei? E destul să trimiți un mail în care să spui ceea ce vor să audă cei care urăsc clubul nostru. Mai departe, se ocupă ei. Au nevoie doar de un pretext.

De-a lungul timpului, noi v-am tot rugat să trimiteți și voi mailuri la minister, la președinte, peste tot. V-am rugat să îl susțineți pe Florin Talpan. Însă, pentru că o anumită grupare de suporteri steliști e împotriva lui Florin Talpan, pentru că aceștia nu îl vor comandant la club, cei mai mulți suporteri steliști au ales să nu facă nimic.

Din păcate pentru Steaua, oile nu gândesc la fel. Ele își fac treaba. Îl atacă pe Talpan pentru că știu că doar Talpan apără Steaua. Știu că, fără Talpan, sunt șanse foarte mari ca echipa de fotbal să fie închisă, ca Becali să fie invitat să joace pe stadionul Steaua, ca procesele cu FC Fcsb să dispară și ca FC Fcsb să primească gratuit dreptul de a folosi marca și numele Steaua.

A fost această plângere făcută de adevăratul Dumitru Urduban (dacă chiar există acest individ)? Noi credem că nu. Spunem acest lucru pentru că nu știm niciun caz în care vreo plângere să fi fost luată în considerare când pe ea a fost trecut doar numărul unui talon de pensie.

Dar chiar dacă ar fi adevărată, plângerea e formulată atât de penibil încât ar fi trebuit ignorată. Este ura unui om față de alt om. Atât. Niciun argument, nicio dovadă, doar ură.

Dar pentru corupții care vor să îi facă rău Stelei este destul.

Cât va mai rezista Florin Talpan?!

Prosport scrie că Talpan riscă să fie dat afară din armată. Însă, la cât a suferit acest om în ultimii ani, nu ne-ar mira dacă ar pleca singur.

În acest moment, Florin Talpan stă la Steaua doar pentru Steaua. Alte motive nu există. I-au luat bani, l-au hărțuit, i-au hărțuit mama bolnavă, l-au umilit la TV și în presă, etc.

Dacă ar vrea să câștige mai mult, Talpan s-ar putea muta la privat foarte ușor. Date fiind rezultatele sale, ar ajunge foarte ușor unul dintre cei mai bine plătiți juriști din România. Asta dacă n-ar fi luat de vreun alt club din țară.

Iar noi știm sigur că o astfel de ofertă există pe masă.

Momentan, Talpan stă la Steaua doar pentru că iubește acest club. Dar cât va mai rezista?!

Dacă noi, suporterii, nu facem nimic pentru a-l ajuta, îl vom pierde. Și odată cu el vom pierde și ultimul apărător adevărat pe care îl are Steaua.

Vedeți ce ușor este să îi faci rău Stelei?