gica hagi

Hagi stie ca FCSB nu e Steaua

Sunt multe cuvinte pe care le poti folosi pentru a-l descrie pe Hagi. El a fost si inca este regele fotbalului romanesc. Ca jucator, a fost rapid, tehnic, cu foarte multa viziune si imaginatie. Ca antrenor, e ambitios si lupta pentru visul sau. Dar, peste toate acestea, Hagi e stelist.

Sunt sigu ca, in 2017, foarte putini oameni mai folosesc aceasta descriere cand vorbesc despre fostul capitan al nationalei. Viitorul e acum numarul 1 in sufletul si gandurile sale. Si e normal sa fie asa. Hagi a investit acolo nu doar bani, ci si sudoare si spirit. Viitorul e copilul lui, un copil care acum s-a maturizat si se pregateste sa treaca pragul care desparte echipele nou nascute si cele obisnuite cu performanta.

Si poate ca acesta este motivul pentru care Hagi a trecut azi in tabara celor pentru care FCSB nu e Steaua.

„S-a creat o presiune enormă în afara terenului din vorbe și din speculații. Noi nu am făcut nimic în afara terenului, nu am vorbit niciodată de adversari, nu se poate să faci așa, să inventezi lucruri. Păi la Pitești a dat gol Coman, născut în ’98, asta înseamnă că am denigrat competiția? Cei de la FCSB au cumpărat de la noi trei jucători și tot nu ne-au bătut. Acum îmi dau seama ce am riscat eu la meciul cu FCSB, când l-am băgat pe Casap, care are 18 ani. Antrenorii din stafful meu se uitau uluiți la mine, vă dați seama ce scenarii se făceau dacă pierdeam.  Am învățat și eu că pot să fac și echipa adversă. Cu cine să joace, cine să nu joace, să-i fac programul. Îmi vine să râd, dar devenim penibili. Au luat cel mai bun tânăr jucător din liga secundă (n.r. Dennis Man) și nu joacă deloc. Ce atâta frică? Vă dați seama cât de mare e presiunea dacă un super talent de 18 ani nu poate să joace alături de 10 jucători experimentați? Dacă pierd acum, parcă văd că se va spune că ne-am dat la o parte”, a spus Hagi la conferința de presă.

Gica a renuntat sa mai foloseasca cuvantul „Steaua”, atunci cand vorbeste despre Fotbal Club FCSB. In ciuda legaturii care exista intre el si Becali, in ciuda faptului ca a antrenat echipa fostului puscarias, hotiile comise de aceasta echipa si comportamentul suburban al finantatorului sau l-au convins in sfarsit ca Fotbal Club FCSB nu are nici o legatura cu Steaua. Si Hagi ar trebui sa stie. Nu numai ca e stelist, dar el a si jucat la Steaua, facand parte din acea generatie care a dominat Europa anilor 80.

Stiam ca acest moment o sa vina, pentru ca stiam ca in sufletul lui Hagi exista o camaruta vopsita doar in rosu si albastru. Gica s-a intors prin 98, din Istanbul, pentru a-l pune la punct pe Lucescu, cand aceasta vorbea prostii despre Steaua. Tot el a fost primul care a protestat impotriva hotiei comise de Becali in 2003, cand echipa sa a luat abuziv locul Stelei. Chiar daca obiceiurile machedonesti i-au adus pe cei doi impreuna, acestea nu aveau cum sa stearga ros-albastrul din sufletul lui Gica.

Vreau ca Hagi sa castige campionatul

Nu ma ascund sa o spun. Nu tin cu Viitorul, nu ma intereseaza aceasta echipa. Eu sunt doar stelist. Totusi, pentru ca trecem prin aceste vremuri tulburi, imi doresc ca Hagi sa ridice trofeul. De la anul, Steaua va reveni pe terenul de fotbal. Viitorul va deveni una din adversarele noastre.

Din pacate, nu stiu daca Viitorul are vreo sansa. Becali a trimis deja o valiza la Cluj, sub forma unui transfer pe care l-a facut fix inaintea meciului dintre CFR si Viitorul. Jucatorul cumparat de Fotbal Club FCSB, Larie, cu siguranta se va ruga din tot sufletul de colegii sai pentru ca viitoarea sa echipa sa ajunga campioana. Poate ca o sa si imparta cu ei prima sa de instalare.

Acestea sunt doar speculatii, evident. Doar ca nu putem ignora faptul ca acest transfer s-a finalizat fix inainte de ultima etapa si fix inaintea unui meci atat de important. Fotbal Club FCSB va spune ca e vorba doar de o coincidenta. Si poate ca i-am crede, daca nu am sti deja ca aceasta echipa obisnuieste sa fuga cu valize dupa alte echipe. Miscarea aceasta e problema federatiei acum. Si suntem siguri ca Burleanu va avea grija sa o ignore, asa cum a facut si pana acum.

Ne-ar placea sa il putem ajuta pe Gica Hagi. Din pacate, putem doar sa ii tinem pumnii si sa il incurajam!

Lupta, Gica! Nu te da batut! Meriti acest titlu si ar fi o mare nedreptate daca el ar ajunge altundeva.