Povestea reactivarii unei sectii de fotbal

Povestea reactivarii unei sectii de fotbal

Vreti sa aflati cum a fost reactivata sectia de fotbal a Stelei Bucuresti? Si eu. Din pacate, inca nu avem toate informatiile si documentele necesare pentru un articol precum cele cu care v-am obisnuit deja. Asa ca, pana atunci, o sa va spun o poveste. Este povestea reactivarii unei sectii de fotbal.

Povestea noastra incepe pe o planeta indepartata, la data stelara 03.12.2014. Atunci, eroul nostru, Costel, a recuperat un drapel care a fost furat cu mult timp inainte. Pentru ca ii placea fotbalul si pentru ca a inregistrat acest mare succes, Costel a pus la cale reactivarea unei echipe de fotbal care, cu mai mult timp inainte, activa sub steagul pe care el tocmai l-a recuperat.

Din pacate, Costel nu avea putere de decizie in compania in care muncea alaturi de seful sau, George, si de un alt coleg, Stanel. Iar cei doi se opuneau vehement ideii eroului nostru. Mai mult, chiar cautau modalitati de a da drapelul inapoi celor care l-au furat.

Timpul a trecut, a venit vara, iar Costel a incercat sa profite de plecarea in vacanta a lui George. Folosindu-se de un ordin venit de la un sef si mai mare, acesta a pregatit reactivarea echipei de fotbal. Aproape ca a si reusit. Insa George s-a intors din concediu si l-a obligat pe Costel sa renunte. Era data stelara 2015.

Povestea noastra s-ar fi terminat acolo, daca Costel nu s-ar fi dovedit un aparator exceptional al drapelului pe care el l-a recuperat. Oricat ar fi incercat George si Stanel, acestia nu au putut sa dea drapelul mai departe, prietenilor lor. Au hotarat, asadar, sa mearga la sefi si sa il parasca pe Costel.

George si Stanel, impreuna cu un sef mai micut, pe nume Codrut, au infiintat o comisie. Aceasta avea ca scop vanzarea drapelului.

La data stelara 2016, comisia formata din Codrut, George si Stanel a publicat un raport. Prin el, acestia incercau sa obtina schimbarea unor legi, pentru a vinde drapelul. Chiar mai interesant era un document scris de Stanel.

In acest raport, Stanel a scris ca isi doreste si el sa reactiveze echipa de fotbal despre care vorbea Costel. Doar ca Stanel avea de gand sa o reactiveze la data stelara 2019, iar aceasta avea sa fie inscris atunci in Divizia E. Era vorba de o perioada lunga de timp. Insa asta nu a contat.

Sefilor mari le-au placut propunerile celor trei. Astfel, cand la data stelara 05.12.2016, George a decis sa se retraga din activitate, mai marii l-au numit pe Stanel in functia de sef, ignorand in totalitate munca depusa de Costel.

Insa Costel nu s-a lasat. Ba chiar s-a ambitionat. A incercat din nou sa reactiveze sectia de fotbal. S-a dus la sefii mari, le-a aratat documente, le-a explicat cum functioneaza drapelul, ce trebuie facut si asa mai departe. De data aceasta, a avut succes. Sefii au dost de acord si au dat imediat ordin ca sectia de fotbal sa fie reactivata.

Din pacate, insa, povestea noastra nu are un final fericit, in ciuda succesului lui Costel. Suparat pe acesta, Stanel a decis sa-si asume intreg meritul reactivarii echipei. La conferinta de presa unde a anuntat aceasta stire, Stanel nu i-a permis si lui Costel sa apara. Chiar i-a interzis acest lucru.

Dar, la fel ca de fiecare data, nedreptatea l-a ambitionat mai tare pe Costel. Aventurile sale nu s-au oprit aici. Va vom povesti mai multe in capitolul doi.