Metalul Buzău – Steaua București, 10.11.2026
După rușine din meciul cu Dinamo București, Steaua se pregătește pentru o deplasare destul de grea. Marți, 10 noiembrie, de la ora 19:30, Steaua are meci la Buzău, cu Metalul, echipa de pe locul 8. Partida va fi transmisă la TV.
Lipsa de implicare, nepăsarea, superficialitatea s-au văzut din plin în jocul Stelei, în partida contra celor de la Dinamo București. Acesta a fost ultimul meci cu adevărat important pentru echipa noastră în acest sezon. Mai departe, cum Oprița a ratat toate obiectivele, echipa va juca probabil doar pentru ca evita retrogradarea. Este greu de crezut că va putea ajunge în play-off. Acesta este pseudo-obiectivul anunțat recent de Oprița. Cum între Steaua și locul 6 distanța e de 13 puncte, doar cel mai naiv dintre cei mai naivi ar putea să-l creadă pe Oprița.
Realist vorbind, Metalul Buzău are prima șansă în partida cu Steaua București. Chiar dacă a pierdut etapa trecută, Metalul a avut un sezon destul de bun. În cele 12 partide jucate până acum, a pierdut doar 3 meciuri. A strâns 21 de puncte, cu 14 goluri marcate și 9 primite. Metalul are în acest moment cea mai bună apărare din Liga 2.
Dacă ne gândim că oamenii lui Oprița nu prea au treabă cu golul (doar 13 goluri în 12 etape) și dacă luăm în considerare forma mult mai bună a celor de la Buzău, plus defensiva lor foarte bună, vedem că maximul la care ne putem aștepta de la acest meci este egalul. E greu de crezut că Steaua va învinge, mai ales că va merge pe un teren cu un public în cea mai mare parte fecesebist.
Dar aceste discuții sunt inutile în acest moment. Adevărul este că sezonul este oficial gata pentru noi. Oprița a făcut în așa fel încât acest sezon să nu conteze. Și-a bătut joc de absolut tot: de campionat, de cupă, de meciul cu Dinamo. La cum au mers lucrurile până acum, ar fi de așteptat ca antrenorul echipei noastre să tragă tare chiar pentru retrogradarea ei. Dar foarte probabil nu o va face. Nu pentru Steaua, ci pentru CV-ul său, pe care o retrogradare ar arăta destul de rău. Mai ales o retrogradare cu Steaua.
Din punctul nostru de vedere, capitolul Oprița s-a încheiat la Steaua. Echipa noastră nu mai are și nu mai poate avea un viitor cu el. Nu pentru că Daniel Oprița nu ar avea valoare ca antrenor, ci pentru că nu e capabil să pună echipa pe primul loc. Un antrenor care se pune pe sine pe primul loc, oricât de bun ar fi, nu are ce căuta la Steaua. Se știe de altfel că cei mai buni antrenori din istoria clubului nostru au fost cei care nu au căutat niciodată să fie actorii principali, ci i-au lăsat pe jucători să fie în primul plan.
În momentul în care a făcut ca totul să fie despre el, Oprița și-a închis singur ușa la Steaua. A făcut multe lucruri bune și acestea nu vor fi uitate, este un antrenor bun, unul cu un ochi foarte fin la jucători, dar Steaua nu are nevoie de un antrenor care nu știe dacă un meci cu Dinamo e derby sau nu.
Cum am spus deja, sperăm la un rezultat cât mai bun din meciul cu Metalul, dar nu ne va surprinde dacă echipa va pierde partida.
Forza Steaua!
