Metaloglobus II - Steaua 0-10

Metaloglobus II – Steaua București, 0-10 (0-3)

Metaloglobus II – Steaua  a fost un nou meci prin care șefii AMFB au dovedit că urăsc suporterii. Pe un stadion gol, intr-o după-masă de marți, cu o vreme urâtă, steliștii au învins din nou și și-au mai asigurat 3 puncte.

Steaua București: 22. Horia Iancu (cpt.) – 3. Mihai Zamfir, 4. Ștefan Pădureț, 20. Bogdan Sitaru, 6. Lucas Caetano – 21. Ghiță Constantinescu, 11. Cosmin Dimitrie Mihai – 17. Alin Robu, 7. Florin Rasdan, 10. Alin Predescu, 9. Matheus.

Rezerve: 1. Mihai Plăcintă, 23. Alexandru Ogică, 15. Florin Stoica, 8. Alexandru Aldea, 18. Claudiu Moise, 14. Adrian Ilie, 26. Alexandru Mărgărit.

Antrenor: Marius Lăcătuș.

Cum era de așteptat, Steaua a început în forță, dar a fost nevoie de ceva timp pentru ca golul să vină. Dar a venit. În minutul 24, după un corner, Matheus s-a înălțat peste apărarea celor de la Metaloglobus II și a marcat cu capul. 1-0 pentru Steaua.

Și tot așa cum ne-am obișnuit deja, a fost destul ca Steaua să deschidă scorul, pentru ca golurile să curgă. Robu a făcut 2-0 după doar un minut, cu un șut din interiorul careului. Iar Steaua a făcut 3-0 până la finalul primelor 45 de minute, Robu marcând al doilea său gol în minutul 33.

La pauză, scorul meciului Metaloglobus II – Steaua ar fi putut fi 1-3, însă căpitanul Horia Iancu a reușit să apere penaltyul acordat pentru Metaloglobus II în minutul 40.

Avalanșă de goluri în repriza secundă

În repriza secundă, Steaua a marcat rapid al patrulea gol al partidei, în minutul 48, prin Matheus. Răsdan și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor marcând în minutele 64 și 66 și ducând scorul la 6-0 pentru echipa militară.

Metaloglobus II s-a prăbușit, iar meciul Stelei a devenit mult mai ușor. Celălalt brazilian din lotul stelist, Lucas, a dus scorul la 7-0 în minutul 69, după o incursiune pe partea stângă. Alin Predescu a făcut 8-0 în minutul minutul 77, tânărul Moisie a dus scorul la 9-0 în minutul 81, iar Mărgărit a închis tabela în minutul 85, marcând pentru 10-0.

Scorul final al meciului Metaloglobus II – Steaua a fost 0-10. Pentru băieții lui Lăcătuș urmează acum un weekend liber. LPS Mircea Eliade, echipa pe care Steaua ar fi trebuit să o întâlnească în etapa 24, s-a retras din campionat, iar meciul nu se va mai disputa.