Iulian Miu

Prima conferință oficială din noul an + Prezentarea lotului

Steaua București a ținut astăzi prima conferință de presă oficială din noul sezon. La eveniment au participat principalul Oprița, secunzii Miu și Nofitovici, căpitanul Iancu și Bixi.

Personajele au fost diferite, dar discursurile au fost aceleași ca acum un an și ca acum doi ani. Promisiuni multe, optimism, afirmații curajoase, totul într-o atmosferă deprimantă, apăsătoare, chiar tensionată. Singurul care a părut într-adevăr în largul său a fost Iulian Miu.

Iulian Miu, singura surpriză plăcută

Iulian Miu a fost de altfel singurul plus de astăzi. Energetic, elocvent, hotărât, foarte carismatic, fostul fundaș a dat impresia că e de fapt antrenorul principal, nu cel secundar. De fapt, putem merge mai departe și să spunem că a dat impresia că e chiar președintele clubului.

Miu a arătat ca un lider. A fost direct, curajos, nu a dat înapoi.

”Am câștigat trofee cu această echipă și vreau să câștig în continuare”, a declarat acesta. Ne-am fi așteptat să auzim aceste lucruri de la principalul Oprița sau de la Bixi Mocanu, însă ei nu au fost la fel de siguri ca secundul.

Dacă vreodată Steaua va căuta un nou președinte de club, nu ar strica să se uite și la Iulian Miu. Cu siguranță, acesta ar putea apăra interesele clubului nostru mult mai bine ca actuala conducere.

Oprița a fost timid, nesigur

Spre deosebire de Miu, Oprița a părut timid, chiar nesigur. A încercat să vorbească despre fotbal, dar subiectele s-au epuizat rapid, așa că a preferat să rămână în tăcere, în continuare. A încercat să stea departe de subiectele delicate, dar s-a încurcat la întrebarea dacă există cineva care să îi ajute/controleze din spate. Deși a negat implicarea oricărei alte părți, Oprița a recunoscut că a fost propus la Steaua de Florentin Dumitru.

Despre ”micul Beckham” se știe că a fost sau încă este directorul uneia dintre firmele înființate de Gabriela Firea. 

Amicale & Noii jucători

Oprița a anunțat că Steaua va juca un prim amical sâmbătă, de la ora 10, cu Popești Leordeni. Săptămâna viitoare, lotul va face vizita medicală. Până atunci, echipa va avea câte 2 antrenamente pe zi.

Bixi Mocanu a recunoscut că, din lotul de fotbaliști de anul trecut, lot format din 24 de oameni, au mai rămas doar 8. Acestora li se vor alătura noile transferuri, Liviu Băjenaru, care a și semnat, Elek, Enceanu, Morariu, Neagu și, posibil, Dănălache. Fostul atacant al Urziceniului e așteptat la discuții în această săptămână.

Antrenorul Oprița a declarat că e puțin probabil să mai semneze cu nume importante în perioada imediat următoare, deoarece cei mai mulți fotbaliști au semnat deja angajamente. Totuși, acesta a menționat faptul că există posibilitatea ca lotul să continue să se întărească la iarnă.

Bixi Mocanu arată cu degetul, nu își asumă nicio răspundere

Fiind întrebat de un jurnalist de la Radio România Actualități de ce nu au fost transferați fotbaliști precum Băjenaru și anul trecut, Bixi a aruncat toată vina asupra lui Lăcătuș, despre care a spus că a dat asigurări că nu are nevoie de întăriri. Declarația este una în totalitate lipsită de onoare. Fostul mare Șeptar Stelist este astfel aruncat sub roțile trenului, deși acesta nu a avut niciodată putere de decizie în club.

De altfel, transferul de jucători face parte din strategia clubului pe termen lung. Așadar, nu trebuie să implice doar antrenorul, ci și managerul secției de fotbal (Cristian Neagoe) și comandantul clubului (Bixi). Însă cei doi nu au fost prezenți în schemă în niciun moment. Din acest motiv își permit acum să arate cu degetul.

Nu așa procedează un club serios. Un club serios face transferuri pe termen lung, nu doar pentru un an. Un club serios se asigură că reușește să formeze un nucleu în jurul căruia să poată construi în ligile superioare. Steaua nu a făcut acest lucru, iar vina nu este doar a lui Lăcătuș.


Bixi Mocanu a insistat să se pozeze cu fiecare fotbalist transferat și să participe la toate conferințele de presă ale echipei de fotbal, dar refuză să își asume răspunderea pentru ratarea obiectivelor. 


Alte promisiuni pentru suporteri și atacuri la adresa lui Florin Talpan

La fel ca în anii precedenți, Bixi nu s-a ferit să le facă promisiuni suporterilor. Aflăm astfel că acesta are în gând să adauge o tribună nouă la Terenul 5, un stand de hot-dog și o toaletă publică. E vorba despre același proiect de care tot auzim încă de la reactivarea secției de fotbal. Așa că nu o să ne ținem respirația până când va fi finalizat.

Interesant este că Bixi a vorbit despre promovarea în Liga 3. Acesta s-a scuzat pentru reunirea târzie a lotului stelist, dând vina pe discuțiile cu FRF. Acesta a spus că Steaua (prin colonelul Talpan, lucru nemenționat de Bixi) a depus actele la FRF, pentru a fi primită în Liga 3, prin Liga Elitelor. O decizie ar putea veni chiar azi.

E totuși puțin probabil să primim vreo veste bună. Chiar dacă Florin Talpan s-a dus pentru a cere înscrierea în Liga 3, contactele dintre Steaua și Federație au fost minime. Clubul nostru ar fi putut prezenta toate motivele pentru care ar trebui primit cel puțin în Liga 3, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Așadar, suntem la mâna FRF. Din acest motiv, nu suntem foarte entuziasmați.

Bixi este în război deschis cu Talpan

În discursul său, Bixi a vorbit și despre Talpan, despre care a spus că nu are pregătirea militară și administrativă necesară pentru a conduce un club cu ”2200 angajați, din care 700 sportivi”. Aflăm astfel și numărul de angajați ai clubului nostru. 2200 e o cifră imensă, chiar enervantă, dacă te gândești că, din aceștia, doar 700 sunt sportivi. 

Stăm și ne întrebăm cu ce se ocupă ceilalți 1500 de oameni și dacă chiar e necesară prezența lor la club. Știm deja că anumite departamente nu își fac treaba (vezi departamentul de marketing) sau că au fost înființate departamente deși nu era nevoie de ele(departamentul secretariat, cu cel puțin 4 anajați, înființat chiar de Bixi).

Că Bixi îl atacă pe Talpan nu e surprinzător. Mutarea e chiar logică. Florin Talpan a avut rezultate la clubul Steaua. Bixi Mocanu nu a făcut încă nimic pentru acest club. Ba chiar a înregistrat anul trecut unul dintre cele mai slabe sezoane din istoria Stelei. Astfel, e normal ca acesta să se simtă amenințat de Talpan.

Unul dintre momentele penibile ale conferinței a inclus o dezvăluire făcută de Bixi, care a relatat că, într-o discuție privată, Talpan i-ar fi spus că este cel mai bun comandant pe care l-a avut Steaua în ultima perioadă. Comparația cu Boroi și Petrea se pare că l-a flatat pe Bixi, care a simțit nevoia să se laude cu ceea ce a spus Talpan. Totuși, realitatea ne spune că cei trei, Bixi, Boroi și Petrea, au fost/sunt conducători de club incredibil de slabi.

În încheiere, Bixi Mocanu a declarat că îl va sprijini în continuare pe Florin Talpan. Uită însă că e cale lungă de la vorbă, până la faptă. Deși Florin Talpan a câștigat procesul pentru recunoașterea palmaresului la începutul lunii, Bixi Mocanu nu a luat absolut nicio măsură pentru a se asigura că toate deciziile judecătorești legate de Steaua sunt respectate.

Alte lucruri discutate

La conferința de presă de astăzi s-a discutat și despre dorința lui Bixi Mocanu de a reduce numărul de secții sportive. Din cele 40, Mocanu a declarat că dorește să suspende activitatea pentru 6 secții fără activitate. Alte 7 secții vor avea activitatea redusă. Iar în cazul altora, clubul va încerca să se asigure că acestea se pot autofinanța.

Conducerea nu l-a vrut pe Pițurcă din rațiuni legate de buget

A fost adus de asemenea în discuție și subiectul Pițurcă. Bixi Mocanu a confirmat ceea ce Steaua Liberă a anunțat încă de acum câteva săptămâni.

La discuția purtată cu comandantul clubului, Victor Pițurcă a cerut garanții că Steaua București va face tot posibilul pentru ca secția de fotbal să își atingă obiectivele. Mocanu nu a vorbit despre aceste garanții. Noi știm însă despre ce e vorba. Garanțiile cerute de Pițurcă se referă la promisiunea de a investi într-o academia modernă de fotbal, plus transferuri necesare pentru a întări lotul și a asigura promovarea în fiecare sezon.

Din păcate, conducerea clubului nu a fost de acord. Lor încă li se pare că au investit cu cap cele 2 milioane de euro pierduți în ultimii 2 ani.

Lăcătuș pe post de Duckadam

Comandantul Stelei a mai anunțat că își dorește să aducă la club un director de imagine, adică un fel de Duckadam. Surprinzător, primul nume de pe listă e chiar Lăcătuș, pe care Bixi l-ar vrea înapoi. Poziția este evident una cât se poate de nepotrivită pentru Fiară. Lăcătuș a mai fost director de imagine la FC Fcsb. Nu i-a plăcut și nici nu are ceea ce îi trebuie unui director de imagine, care ar trebui să facă legătura între club și presă/suporteri.

Cupa României – un obiectiv

Daniel Oprița a vorbit despre Cupa României și a anunțat că Steaua are ca obiectiv un parcurs cât mai bun în această competiție. Rămâne de văzut dacă va și reuși să atingă acest obiectiv.

Parcă pentru a ne demoraliza, Bixi Mocanu a ținut să încheie conferința cu următoarea declarație:

”Nu vom mai admite niciun fel de greșeală.” (Cu referire la îndeplinirea obiectivelor) Exact aceeași declarație am auzit-o și anul trecut.