Steaua București - Progresul 2005 4-0

Steaua București – Progresul 2005, 4-0 (1-0)

Steaua București – Progresul 2005 a fost un meci mai dificil decat ne-am fi asteptat. Din fericire, băieții lui Iulian Miu au reușit să învingă și să colecteze toate cele trei puncte puse în joc.

Steaua București: 1. Teodor MEILĂ – 20. Marian NEAGU, 5. Sergiu BACTĂR, 89. Ovidiu MORARIU, 13. Adrian ILIE – 8. Andrei NEAGOE, 30. Liviu BĂJENARU, 15. Valentin BĂRBULESCU – 7. Florin RĂSDAN, 31. Robert ELEK, 11. Andrei ANTOHI.

Rezerve: 22. Iancu – 4. Neaga, 9. Niculae, 10. Enceanu, 17. Mihai, 47. Robu, 99. Niţu.

Antrenor: Iulian Miu

Partida cu Progresul 2005 a început la fel ca orice alt meci din acest sezon, cu steliștii în atac. Din păcate, se pare că steliștii au obosit, după un start de sezon în forță. Astfel, deși au controlat meciul în prima repriză, au reușit să înscrie doar un gol, prin Antohi, în minutul 14.

Trebuie să spunem și că Steaua a avut un penalty, în minutul 7. Însă Liviu Băjenaru a bătut slab, nereușind să-l învingă pe portarul celor de la Progresul 2005.

A doua repriză a meciului a început aproape la fel ca prima. În minutul 62, Steaua a obținut un nou penalty. De această dată, nu a mai bătut Băjenaru. Elek a bătut și a înscris.

A fost momentul în care cei de la Progresul 2005 au căzut, mai degrabă psihic decât fizic. În minutul 65, mingea a ajuns la proaspătul intrat Enceanu, iar decarul Stelei a șutat de la marginea careului, fără șanse pentru portarul Progresului. Cu tabela arătând 3-0 pentru Steaua, meciul era deja încheiat.

Însă golurile nu s-au oprit aici. În minutul 71, Răsdan a profitat de o eroare a apărării Progresului 2005, a tras la colțul lung și a marcat. 4-0 pentru Steaua. Acesta a fost și scorul final al partidei.

Omul meciului

Indiscutabil, Omul Meciului a fost portarul celor de la Progresul 2005, care a apărat un penalty și a reușit să țină scorul la un nivel nu neapărat umilitor.

Din partea Stelei, trebuie să îl menționăm pe Andrei Antohi, jucător care s-a făcut remarcat prin prezența sa în joc, seriozitate și prin faptul că a dovedit că e un fotbalist în care poți avea încredere, în fiecare meci.

Steaua va juca întreg turul la Berceni

Deși conducerea clubului a anunțat că lucrările de modernizare/renovare la terenul 5 vor fi finalizate până la sfârșitul lunii septembrie, se pare că nu este adevărat. O altă minciună din partea conducerii, pentru suporterii steliști. Una care doare chiar mai tare decât vestea cum că Daniel Oprița nu a semnat contract cu Steaua și că, în acte, nu e antrenorul Stelei.

Astfel, în acest sezon, Steaua București va disputa toate meciurile de acasă pe stadionul celor de la ACS Berceni. Cel mai probabil, Terenul 5 va fi folosit doar în retur.

Având în vedere această situație, nu putem să nu ne întrebăm dacă investiția de 1,5 milioane lei chiar merită.