Despre ”Profesorul” Gheorghe Constantin

Gheorghe ConstantinDacă tot am vorbit despre marea echipă a CCA și despre turneul său în Anglia, ar fi nimerit să discutăm și despre unul dintre simbolurile date de acea generație. ”Profesorul” Gheorghe Constantin i-a dedicat Stelei 15 ani din viața sa, ani în care a slujit cu mult devotament clubul nostru, aducându-i cupe și titluri.  Din acest punct de vedere, din lunga listă de legende ale fotbalului ”militar”, cu el se pot compara doar alți doi titani, Tudorel Stoica și Marius Lăcătuș.

Fiul Oborului

Gheorghe Constantin s-a născut la data de 14 decembrie, în 1932, la București. A fost un fiu al Oborului, la fel ca alt mare fotbalist român, Titus Ozon. Acolo a învățat să iubească fotbalul, sport pe care-l practica atunci când nu dădea câte o mână de ajutor, împreună cu sora sa, la micile afaceri pe care le aveau părinții săi.

Timp de doi ani, a fost în curtea celor de la Unirea Tricolor, vestita echipă a cartierului Obor. Elev pe vremea aceea, nu profesor, copilul de doar 14 ani, Gică Constantin, avea un fizic nefiresc pentru vârsta lui, fiind foarte înalt, dar și foarte slab. În timp, aceste caracteristici aveau să ajute la formarea fotbalistului care, pe terenul de fotbal, a fost un veritabil turn de control, cu o lovitură de cap nimicitoare, cum nu mai văzuse România până atunci.

Puține lucruri l-au preocupat mai mult pe tânărul ”Profesor” ca fotbalul. Când Steinbach l-a dus la Rapid, făcea pe jos drumul Obor-Giulești. Văzând acest lucru, Bazil Marian și Valentin Stănescu s-au hotărât să îi plătească biletele de tramvai, dar doar la întoarcere. Și-l doreau pe acest tânăr talentat la echipă, vedeau potențialul, însă Gică Constantin nu s-a integrat la Rapid. Așa cum nu s-a integrat nici la Venus și nici la Avântul Reghin, unde a jucat pentru scurt timp. În cele din urmă, a ajuns în B, la Locomotiva Iași. Acolo a stat trei ani. A stat până când, după un meci de Cupă, a fost remarcat de antrenorul echipei adverse.

Acel antrenor a fost Ilie Savu, iar echipa se numea CCA. Impresionat de tehnica tânărului de 23 de ani, fostul mare portar al Stelei l-a adus în Ghencea. Steaua a fost prima și ultima echipă din prima divizie a României la care a jucat.

„La un meci direct, Constantin a făcut spectacol. Le-a dat-o printre picioare tuturor, inclusiv lui Petchovschi, care s-a oprit şi i-a dat mâna. Lui Gicu nu prea-i plăcea însă armata, aşa că, la început, a fost nevoie să-i punem pază, să nu fugă din cantonament”, îşi reamintea amuzat, peste ani, Ilie Savu. 


Gheorghe Constantin – Crăcănel, Corcodel, Profesorul

În tinerețe, Gheorghe Constantin a purtat alte porecle, nu ”Profesorul”. Apropiații îi spuneau Corcodel sau Crăcănel, pentru că era crăcănat. A fost numit ”Profesorul” mai târziu, de către scriitorul Eugen Barbu, în ”Luceafărul”. De ce ”Profesorul”? Asta datorită clarviziunii pe care Gheorghe Constantin o avea, a felului cum gândea jocul și pentru că făcea geometrie pe teren.


Profesorul la catedră

Pentru Gheorghe Constantin, transferul la Steaua a însemnat chiar totul. Clubul din Ghencea a fost locul unde a cunoscut consacrarea, unde a avut satisfacții profesionale, dar și materiale, atât cât permiteau vremurile. În continuare, calitățile fizice l-au ajutat. Și trebuie să spunem că întreaga echipă de atunci era una de atleți. Aproape toți jucătorii aveau peste în jurul sau peste 1,80 metri înălțime și suta de metri o alergau în mai puțin de 12 secunde.

Însă calitatea principală a echipei era unitatea. Chiar ”Profesorul” avea să povestească mai târziu că ”la petreceri nimeni nu trebuia să fie invitat, pentru că se știa că vom veni toți împreună, paguba ar fi fost mare.”

O altă întâmplare hazlie care l-a avut în prim-plan chiar pe Profesor s-a petrecut la un cuplaj bucureştean. „Loteria Naţională pusese la bătaie o motoretă Simsoneta pentru cel mai bun jucător al celor două partide. Eu am zis că ar fi mai bine ca s-o vindem şi să împărţim banii, dacă o câştigă vreunul dintre noi. Voinescu n-a fost de acord, aşa că am plecat acasă pe motoretă, la final”, a povestit Gheorghe Constantin. 

O echipă unită, plină de valori, era normal să facă performanță. Și performanță a făcut și Gheorghe Constantin. Pentru Steaua, a jucat 264 de meciuri, marcând 148 de goluri. Din acestea, foarte multe au fost înscrise cu capul, această tip de execuție devenind marcă înregistrată a Profesorului.

În 1958, la un alt turneu în Anglia, de data asta cu Naționala, Constantin a marcat ambele goluri ale tricolorilor, într-un meci 2-4 cu Tottenham. Unul dintre goluri a fost cu capul. A fost un gol care a uimit patria fotbalului. A doua zi, ziarele din insulă lăudau execuția drept cel mai frumos ”heading” văzut în ultimul timp la Londra.  Să te laude chiar englezii, specialiștii în acest tip de goluri, asta chiar e ceva.

Și, atenție mare!, cazul nu a fost singular. L-a fel de tare l-au lăudat pe Gheorghe Constantin și nemții, după ce CCA a învins Borussia Dortmund cu 3-1, Constantin marcând prin același procedeu.

Profesorul știa să-și folosească capul. Și nu doar pentru a da goluri.

”În felul ăsta, își mai aduce aminte lumea și de mine.”

În cariera sa, Gheorghe Constantin a avut parte și de eșecuri. Sunt inevitabile, oricât de mare ai fi. Un astfel de moment a avut loc la Jocurile Olimpice din Japonia, din 1964. Atunci, România s-a calificat în sferturile competiției, după un parcurs excelent în grupe. Lotul era unul excelent, cu Constantin, Dan Coe, Hălmăgeanu, Ienei, Nunweiller sau Pârcălab. În sferturi, însă, echipa noastră a dat peste Ungaria. Nu era echipa de aur a maghiarilor, dar chiar și așa era o echipă puternică.

Pe 18 octombrie, la Yokohama, ungurii au deschis rapid scorul, prin Tibor Csernai. Era de abia minutul 2, însă românii nu s-au pierdut. Au rămas calmi, au forțat egalarea și, pe final de partidă, în minutul 85, au obținut un penalty. Crăiniceanu a vrut să-l execute, dar Constantin a pus mâna pe minge.

A fost o decizie pe care Profesorul avea să o regrete toată viața. Pentru că a bătut prost, iar portarul maghiar a respins. Mai mult, la faza imediat următoare, pe contra-atac, același Csernai a făcut 2-0. Ungaria s-a calificat mai departe și a reușit chiar să câștige medalia de aur la acea ediție. Dar asta nu a contat pentru cârcotașii din țară. Supărați, aceștia au găsit rapid vinovatul: Gheorghe Constantin. Au urmat reproșuri, care au continuat și au continuat, zeci de ani.

Profesorul a suferit mult, evident. Nu i-a căzut bine tratamentul la care a fost supus. Totuși, în cele din urmă a găsit puterea să facă haz de necaz. ”În felul ăsta, își mai aduce aminte lumea și de mine,” a spus Gheorghe Constantin la un moment dat. Cum să te uităm, Profesore? Cum să te uite steliștii? Asta, niciodată!

Profesorul Gheorghe Constantin, mereu în inimile noastre

Oamenii de bună credință n-aveau cum să uite ce a însemnat Gheorghe Constantin pentru Steaua și pentru fotbalul românesc. Un penalty ratat nu putea să șteargă niște cifre impresionante, cifre care au fost bătute în piatra fotbalului românesc. 264 de meciuri pentru Steaua, 148 de goluri, 4 titluri, 4 cupe, 40 de meciuri la naționala, cu 20 de goluri în tricoul României, un titlu ca antrenor, cu Steaua, trei titluri de golgeter și numit de 4 ori cel mai bun fotbalist al României.  Plus un loc doi, la cel mai bun fotbalist al României, loc doi câștigat în 1967, la 36 de ani, când câștigătorul trofeului a fost Dobrin.

Acesta a fost Gheorghe Constantin. În perioada sa de glorie, a fost dorit de Arsenal, Borussia Dortmund, Roma și Bologna. A fost lăudat de marele Helenio Herrera, după ce a marcat în porțile celor de la Lazio și Inter. Din păcate, a reușit să plece afară târziu, la 37 de ani. Și atunci a plecat în Turcia, la Kaisery, unde a jucat până la 39 de ani.

După ce a pus punct carierei de fotbalist, Profesorul s-a întors la Steaua. A fost secund al lui Covaci, apoi principal. A antrenat multe echipe din România, a antrenat și Naționala. Și chiar dacă nu a avut ca antrenor aceleași rezultate pe care le-a avut ca jucător, fotbalul predat de Profesor a fost mereu unul frumos, spectaculos, care ar trebui studiat chiar și astăzi, de către cei care își spun fotbaliști.

Gheorghe Constantin s-a stins din viață la 77 de ani, la 9 martie, în 2010.

„Simt o durere fantastică în suflet, pentru că mi-a fost un coleg extraordinar. Am stat cu el 13 ani în cameră la Steaua și încă doi în Turcia. Este o mare pierdere”, a spus atunci Emeric Ienei.

”«Crăcănel», căci așa îi mai spuneam, a fost un mare sportiv și un mare om,” l-a completat ”Țop” Voinescu.

Chiar și un rival, dinamovistul Cornel Dinu, a recunoscut că: „A fost idolul meu, mai ales că a fost crăcănat ca și mine.” Și asta în condițiile în care Gheorghe Constantin a fost cel mai prolific atacant stelist în derbyurile cu Dinamo, marcând nu mai puțin de 10 goluri.

Îți mulțumim, Profesore! Îți mulțumim pentru tot. Steliștii nu te vor uita niciodată!