ion ion

Există un singur vinovat

Într-un interviu dur, dat pentru ProSport, Ion Ion, fostul antrenor al Stelei, a vorbit despre problemele pe care le are clubul nostru în acest moment. De asemenea, fostul mijlocaș stelist l-a atacat și pe Marius Lăcătuș.

Ion Ion a plecat de la Steaua în vara lui 2018. Atunci, a fost scos țap ispășitor. El și cea mai mare parte a fotbaliștilor care au jucat în sezonul 2017-2018 au părăsit clubul. Au venit jucători noi, Marius Lăcătuș a trecut și oficial ca antrenor principal, dar Steaua tot a ratat promovarea în sezonul trecut. De ce? Pentru că adevărata problemă a Stelei este tot acolo.

Ion Ion a plecat, jucătorii au plecat, a plecat și Marius Lăcătuș. Totuși, atât timp cât clubul nostru este condus de incompetenți și leneși, performanța rămâne doar un vis.

”La ședința respectivă, fusesem trimis ca mielul la tăiat în fața lui Petrea.”

În interviu, Ion Ion nu s-a plâns de faptul că a fost demis, ci de faptul că a fost lăsat singur, abandonat de cei care ar fi trebuit să fie coechipierii săi. Are dreptate. Petrea l-a scos atunci pe el țap ispășitor în fața suporterilor, l-a dat afară și totul s-a stins rapid.

”Trebuia neapărat un om mazilit pentru ochii suporterilor. Lăcătuș, dacă era bărbat, pleca atunci cu mine de la Steaua, dar el pentru pentru un serviciu m-a curățat și a călcat pe cadrave,” a spus fostul antrenor al Stelei.

Oricât de urât ar fi fost gestul lui Lăcătuș, fostul mare fotbalist stelist nu poate fi acuzat că a orchestrat demiterea lui Ion Ion. Asta pentru simplul fapt că nu Lăcătuș poate decide acest lucru. Cei care decid acest lucru sunt mai sus. Vorbim despre colonelul Neagoe, care chiar și acum, după 2 promovări ratate, tot în fruntea secției de fotbal se regăsește, dar și despre fostul comandant, Petrea. Cei doi fac parte din conducerea Stelei, conducere care, în loc să fie punctul forte, este de fapt punctul cel mai slab al clubului nostru.

”Nu are nicio scuză că a ratat promovarea și în al dolilea an. În primul an fusese Rapidul și noi toți am știut că ei sunt mai buni ca noi, dar în al doilea an Lăcătuș nu a avut cu cine să se bată și s-a făcut de râs. Cum să te elimine Carmen? Cum de a fost posibil așa ceva? Cum credeți că s-au simțit suporterii Stelei?” – Ion Ion

Sunt întrebări pe care nu le-a pus niciun jurnalist. Întrebări pe care nu le-a pus niciun ministru, niciun secretar general. Dacă le-ar fi pus, ar fi căutat cumva și sursa acestor eșecuri. Ar fi dat peste acei funcționari publici care vin la club când vreau, pleacă când vreau, angajează pe cine vreau ei, indiferent de calificare, și care aruncă aiurea cu banii, ținând forțat Steaua în mediocritate.

Acești indivizi de ce nu plătesc niciodată?

Ion Ion e astăzi supărat pe Lăcătuș. Suporterii sunt și ei supărați pe Lăcătuș. Nimic nu se schimbă. Și nici nu are cum să se schimbe, din moment ce adevărații vinovați sunt ignorați.

”Fane Iovan e doar de decor” – Ion Ion

O declarație ca aceasta ar trebui să fie destul pentru a-i arunca pe suporteri în aer. În alte locuri cu siguranță s-ar întâmpla. Vi-l puteți imagina pe Paul Scholes să fie doar de decor la Manchester United? Sau pe Xavi să fie de decor la Barcelona? Raul la Real? Ar fi imposibil. Suporterii acestor echipe ar ieși în stradă.

Din păcate, în România domnește cultura supunerii în fața celui care e considerat șef sau care e văzut a fi într-o poziție de unde să poată să ofere recompense. Loialitatea față de foști idoli dispare în această mlaștină. Chiar și loialitatea față de un club dispare în cele din urmă, după ce trece destul timp. Rămâne în cele din urmă stăpânul (sau stăpânii), care se va plânge de toți ceilalți și care va spune tuturor că ei, cei pe care el i-a dat afară, sunt de vină pentru tot.

Dacă marele Fane Iovan e de decor la Steaua, doar conducerea clubului e de vină. Doar acești colonei, căpitani și maiori care habar nu au de sport sau de armată, dar poartă haine militare și conduc un club sportiv.

Cât să îi mai ținem pe aceștia la Steaua?!

De ce îl laudă Ion Ion doar pe Florin Talpan?

”Acest om merită să fie comandantul Stelei,” a spus Ion Ion. ”Iar dacă a avut ceva cu Lăcătuș, atunci să știți că a avut deoarece și-a dat seama că Lăcă nu este bărbat și nu și-a asumat când am ratat promovarea în primul an. De acolo a început totul. Talpan și-a făcut mulți dușmani în lupta împotriva lui Gigi Becali și cred că l-a durut mai rău ca pe Lăcătuș prima ratare a promovării.”

Din nou, același film pe care l-am văzut de mai multe ori. Foști mari sportivi steliști se apropie ezitanți de club, se uită, văd ce se întâmplă, pleacă supărați și, după ce pleacă, îl laudă doar pe Florin Talpan. Să fie asta o coincidență? Pițurcă, Tudorel Stoica, Ion Ion, Marcel Răducanu și alții s-au alăturat taberei lui Talpan, după ce au văzut ce se întâmplă la Steaua și după ce l-au cunoscut mai bine pe colonelul de justiție al Stelei.

Nu poate să fie o coincidență. E o dovadă că aceasta este calea pe care trebuie să meargă Steaua!

Există un singur vinovat: conducerea. Trebuie să scăpăm de cei care conduc clubul în aceste zile. Există o singură soluție: Talpan. O spun toți foștii mari fotbaliști care au înțeles cum stau treburile la Steaua.

”Nu o să mai revin niciodată la Steaua. Am fost acolo și ei și-au bătut joc de mine. M-a durut foarte tare că am fost scos țap ispășitor. M-am simțit umilit. Nu am ce să mai caut la Steaua, dar asta nu înseamnă că nu o să rămân suporterul acestei echipe. Le urez băieților multă baftă, iar lui Opriția și Miu le transmit să rămână așa cum sunt acum, deoarece fac o echipă bună împreună,” a spus Ion Ion la încheierea interviului.