Și în comunism se vindeau meciuri

Teoreticienii și iubitorii stângii nu ezită niciodată să critice capitalismul, pe care îl văd drept un sistem în totalitate greșit. Uită însă, de fiecare dată, că, oricât de multe defecte ar avea capitalismul, comunismul și celelalte curente de stânga au defecte chiar mai mari. Astăzi, mulți pun pe seama capitalismului decăderea fotbalului românesc. „Pe vremea nu se vindea atât de mult. Nici jucători și nici meciuri,” ne spun ei. Greșesc. Și în comunism, în România aveau loc achiziții și vânzări de jucători, dar mai ales de meciuri.

Vorbim despre un aspect care nu era neapărat inclus în Cooperativă, acolo unde un grup de echipe făceau jocurile pentru o echipă anume. La achiziții și vânzări de meciuri participau toate echipele, mari, mici, care se luptau la titlu sau care doreau să scape de retrogradare. Iar procesul era același ca cel din ziua de azi. Un conducător sau reprezentant de-al echipei care își dorea unul sau mai multe puncte contacta înainte de meci un jucător al echipei adverse și îi făcea o ofertă. Dacă jucătorul accepta, în meci își sabota echipa. Apoi, la final, primea banii.

Partea interesantă e că, cel puțin la prima vedere, nu exista niciun fel de frică din partea conducătorilor. Aceștia îndrăzneau să contacteze chiar și jucătorii echipelor mari. Iar de multe ori aceștia acceptau.

Cazul Chimia Rm. Vâlcea – Steaua

mario agiu steaua comunism

Mario Agiu, plutind peste apărarea adversă.

Deși generația anilor 70 e considerată drept una dintre cele mai talentate din istoria Stelei, rezultatele sale sunt dezamăgitoare. Specialiștii pun această lipsă de rezultate pe seama meciurilor vândute de fotbaliștii steliști. Astăzi, știm că într-adevăr au avut loc astfel de vânzări. Asta pentru că achiziția punctelor pare să fi fost o boală destul de puternică în acele vremuri.

Să dăm și un exemplu concret. În 1975, înaintea unui meci Chimia Rm. Vâlcea – Steaua, un conducător de-al echipei vâlcene l-a contactat pe Viorel Smarandache, fundașul militarilor, pentru a-i propune un aranjament. Însă fotbalistul nu a acceptat. S-a sfătuit cu căpitanul echipei, Liță Dumitru, apoi a mers la șeful delegației și a dat în vileag tentativa de corupere. Da, un conducător de-al unei echipe destul de mici a încercat să cumpere un fotbalist de la Steaua, una din forțele fotbalului românesc. E greu de spus dacă un club aflat astăzi la retrogradare ar încerca așa ceva cu unul din fotbaliștii unei echipe de top. Dar, în acele zile, pericolul retrogradării le dădea curaj acestor indivizi. Vâlcenii, de exemplu, l-au contactat pe Smarandache direct, fără interpuși. Astăzi, așa ceva s-ar lăsa cu excluderea din fotbal. Atunci, însă, era ceva normal.

Era o mare nesimțire, dar nu neapărat ceva pentru care să se facă scandal. Mai ales într-o societate în care nu exista scandal. Drept urmare, nu prea s-a întâmplat nimic. Steaua a bătut atunci, Chimia a retrogradat iar acel oficial care l-a contactat pe Smarandache a fost destituit în vara lui 1976.

Să nu se înțeleagă greșit. Steliștii erau supărați că un om de-al lor fusese contactat pentru a vinde un meci. Unul din conducătorii Stelei din acea vreme, colonelul Alexandru Florescu, de exemplu, s-ar fi îngălbenit de indignare și ar fi vrut ca oficialul vâlcean să fie tras la răspundere. Însă cei din jurul său l-au calmat, explicându-i că e normal ca localnicii să recurgă la astfel de practici, dată fiind poziția din clasament. Chimia nu a fost nici prima și nici singura echipă care a încercat să cumpere puncte de la jucători steliști. Unora, din păcate, le-au ieșit afacerile.

Suporterii nu erau nici atunci pentru astfel de practici

Și atunci, ca și acum, adevărații iubitori ai fotbalului nu apreciau blaturile. Și poate că publicul de atunci era mult mai fin cunoscător al fenomenului, decât cel de acum. Astăzi, meciurile aranjate sunt de multe ori ignorate. Atunci, însă, publicul le sancționa. De ce? Un motiv ar putea fi faptul că meciurile nu erau televizate. Ca să le poată urmări, oamenii mergeau la stadion. Fiecare meci era o sărbătoare, avea mai multă valoare pentru privitorul de atunci. Astăzi, privitorul preferă să stea singur, acasă, cu berea în mână și opțiunea de a da oricând pe Netflix.

Așadar publicul cunoștea destul de bine fotbalul și își dădea rapid seama dacă un meci se joacă pe bune sau nu. Dacă simțea că ceva nu e în regulă, lua atitudine.

Așa s-a întâmplat și în primăvara lui 1975, când FC Galați a venit în vizită, în Ghencea. Bucureștenii au câștigat atunci cu 6-2, dar meciul nu a fost deloc unul liniștit și plăcut pentru suporterii din tribune.

Meciul a început cu formația gălățeană în atac. Aceștia au dominat partida, având numeroase ocazii. Mai mult, jucătorii Stelei păreau să nu înțeleagă că meciul a început. Greșeau destul de des și chiar au încasat două goluri în prima repriză. Suporterii au reacționat după al doilea gol și mai ales după ce au văzut că Liță Dumitru, căpitanul, a cerut în văzul tuturor să fie schimbat. Dumitru și Iordănescu erau atunci greii echipei. Ochii oamenilor erau mereu ațintiți asupra lor și, bineînțeles, aceștia erau mereu primii suspecți, atunci când echipa părea să nu joace.

Doar că Dumitru nu a fost schimbat atunci. La sfârșitul primei reprize, Steaua a început să joace. A marcat un gol, apoi pe al doilea, refăcând handicapul în doar câteva minute. Scorul la pauză a fost 4-2 pentru Steaua. La final, a fost 6-2. Puiu Iordănescu, celălalt suspect, a marcat atunci 4 goluri. Scorul destul de mare nu trebuie să vă surprindă. În acel sezon, Galațiul a terminat pe ultimul loc. Steaua, chiar dacă a terminat atunci de abia pe locul 5, avea valoarea necesară pentru a învinge la un asemenea scor.

Totuși, ce s-a întâmplat la acel meci?

Gălățenii erau disperați după puncte, fără doar și poate. Și au și trimis atunci la stadion câțiva indivizi cu buzunare pline. De altfel, la finalul meciului, mai mulți martori au observat la poarta stadionului prezența a patru bărbați, cu două Dacii cu numere de Galați. Aceștia aveau priviri nervoase, supărate. Cel mai probabil, încercările lor de a cumpăra cele două puncte (atunci, fiecare victorie îți aducea doar 2 puncte. Egalul aducea un punct) puse în joc nu au dat roade. Dar, atunci, de ce a cerut Liță Dumitru să fie schimbat?

Mai târziu, acesta avea să le spună unor prieteni că, la scorul de 2-0 pentru FC Galați, a crezut că unii din colegii săi fuseseră cumpărați. A cerut să fie schimbat, pentru a fi verit de orice bănuială. La sfârșitul partidei, însă, Liță și-a cerut scuze față de coechipieri.

Vedem astfel că fotbalul din perioada comunistă a avut defectele pe care le vedem și în fotbalul de azi. Nu a fost mai bun, nu a fost mai rău. A fost același fotbal. Singurul lucru care s-a schimbat, din păcate, e calitatea suporterului. Astăzi, sunt foarte puțini cei care taxează blaturile.