Câmpulung Muscel – Steaua București, 08.11.2025
Sâmbătă, 8 noiembrie, Steaua București a învins Câmpulung Muscel cu 1-0, într-un meci modest, în care s-au văzut din nou limitele echipei antrenate de Daniel Oprița. Profitând de pașii greșiți făcut de Bihor și ASA Tg. Mureș, Steaua a urcat pe locul 3 în clasament.
AFC Câmpulung Muscel: Mărgărit – Grosu, Burnea, Gîsă (cpt.), Brumă – Al. Răuță – Coșereanu, E. Nistor, Purice, Negrean – A. Cocoș
Rezerve: R. Ciubotariu – Andr. Stelea, Dar. Ciurea, Ant. Vlad, I. Jenaru, Al. Andone, Ziblim, Amasihohu, R. Grecu
Antrenor: Alecsandru Popovici
Steaua București: Frănculescu – Răsdan, Cimpoeșu, Lumbu, Ad. Ilie – Șt. Pacionel, Dr. Nedelcu, Drăghici (cpt.) – Lascu, Chipirliu, Doană
Rezerve: Pletea – Rubio, Mar. Roman, Nic. Popescu, Nedelea, Mih. Adăscăliței, Bobaru
Antrenor: Daniel Oprița
O nouă dovadă a lipsei de respect pe care fcsbiștii care conduc Steaua o au față de steliști
La mijlocul săptămânii, asociația AS47 i-a făcut conducerii clubului Steaua o propunere. I-a solicitat să ceară amânarea meciului cu Câmpulung Muscel, pentru a trata trecerea în neființă a marelui Emeric Ienei cu respectul cuvenit. Deși cei de la Muscel ar fi fost de acord cu amânarea și deși meciul ar fi putut fi jucat săptămâna viitoare, când Liga 2 ia o pauză, ca urmare a meciurilor naționalei, conducerea clubului Steaua a refuzat să facă această solicitare. Și, prin conducere, ne referim la Andrei Cian, cel care conduce fotbalul stelist, și Eduard Danilof, comandantul interimar al clubului, cel care are ultimul cuvânt în club pentru orice subiect.
De ce nu au fost cei doi de acord cu solicitarea AS47? Foarte probabil pentru a nu strica programul echipei, care probabil că nu și-a dorit o bătaie de cap în plus.
Dacă există printre voi, cititorii, unii care vor spune că e de înțeles, NU, NU ESTE! Cian trebuia să solicite amânarea meciului. Iar dacă Cian e atât de rupt de tot ceea ce înseamnă fotbalul stelist, atunci Danilof trebuia să intervină și să îi ceară să facă acest lucru. Niciunul dintre aceste două lucruri nu a avut loc. Meciul s-a jucat iar în ziua în care Emeric Ienei a fost condus pe ultimul drum conducerea clubului Steaua le-a dat suporterilor steliști o nouă palmă.
Steaua s-a chinuit cu echipa de pe locul 20
Și măcar dacă meciul s-ar fi terminat cu scorul de 8-0 pentru Steaua. Dar nu. S-a terminat cu scorul de 1-0, o victorie la limită obținută de Steaua, care chiar putea să fie egalată la un moment dat, în repriza secundă.
Și da, Steaua chiar ar fi trebuit să bată Câmpulung Muscel cu scorul de 8-0. Asta deoarece, înainte de această etapă, Muscelul era pe locul 20, cu 8 puncte în 12 etape, golaveraj 8-29. Este echipa cu cea mai slabă apărare din campionat. O echipă care în medie a încasat măcar 2 goluri pe meci.
Dar Steaua a obținut numai un 1-0 chinuit. Jucătorii care au mereu nevoie de susținere, care trebuie mereu cocoloșiți, care trebuie ținuți în palme, înțeleși și protejați, care nu trebuie să fie criticați, fiindcă sunt prea fragili, prea sensibili, au câștigat chinuit, cu 1-0, un meci jucat cu echipa de pe locul 20.
Sigur, steliștii au dominat meciul. Au avut de foarte multe ori mai multe atacuri la poarta lui Mărgărit, au avut mai multe ocazii, au avut și mai multe șuturi. Dar rezultatul final tot 1-0 a fost.
Golul a fost marcat de Chipirliu, în minutul 29. După o respingere a lui Mărgărit, mingea a ajuns la Răsdan, care a centrat în fața porții, de unde Chipirliu a împins mingea în plasă.
Au urmat apoi 60 de minute de joc chinuit, plictisitor, rușinos. Concluzia trasă la final? Una singură: Înfrângerea cu Dumbrăvița nu a fost un accident.
Etapa următoare, Steaua joacă cu Metalul, la Buzău. Ăștia sunt pe 5, cu 5 victorii consecutive în ultimele 5 etape. Au bătut Muscelul cu 4-0, în etapa 12, iar acum, în etapa 13, au câștigat cu 2-0 la Dinamo. Evident, sunt favoriți să câștige și cu noi.
Ne vor spune Danilof și Cian, la finalul acelui meci, dacă a fost o decizie bună să nu amâne meciul cu Muscelul.
