
Dinamo București – Steaua București, 16.08.2025
A fost Eternul Derby! Meciul Dinamo București – Steaua București, din etapa a treia a sezonului 2025-2026, a fost un meci de luptă, o partidă care s-a terminat cu scorul de 0-0.
Dinamo București: Lăpădat – I. Neculai, Bg. Vișan, Bobaru (cpt.), A. Anghel, Vl. Georgescu – Mălăele (Andr. Zaharia 76′), Sil. Matei, Vas. Constantin (Bg. Alexandru 90+2′) – Ct. Cocoș (Obedeanu 62′), Kyrychenko (Al. Munteanu 76′)
Rezerve neutilizate: Corjenco – Demici, Uleia, Cernamoriț, D. Burlacu
Antrenor: Florin Bratu
Steaua București: Frănculescu – Mih. Adăscăliței, Beța (Lumbu 73′), Ad. Ilie (83′ – eliminat) – Răsdan (Nedelea 62′), Doană (M. Roman 80′), Gualda, Șt. Pacionel, St. Drăghici (cpt.)(Ad. Popa 80′) – Rubio (Chipirliu 62′), Lascu
Rezerve neutilizate: Pletea – M. Ioniță, Al. Iordan, Cimpoeșu
Antrenor: Daniel Oprița
Eliminat: Adrian Ilie 83′ (cumul de cartonașe galbene)
Eternul Derby al fotbalului românesc, meciul Dinamo – Steaua, a început cu două legende ale celor două grupări la centrul terenului stadionului Arcul de Triumf. Ștefan Iovan și Ionel Augustin au dat startul partidei dintre cele două mari rivale.
Iovan și Augustin sunt două nume mari ale fotbalului românesc, două nume care ar fi trebuit să îi facă pe băieții lui Oprița să simtă și mai tare greutatea emblemelor de pe tricouri. Din păcate, băieții lui Bratu au fost cei care au simțit această presiune. Și s-au folosit de ea cum nu se putea mai bine.
Dinamo a început meciul în forță și, timp de câteva minute, a controlat partida. Tinerețea și energia oamenilor lui Bratu s-au văzut din plin. Aceștia au încercat să fie peste tot, au intrat dur la fiecare minge, au făcut pressing, s-au zbătut, au jucat pe viață și pe moarte. Așa cum se face într-un derby.
Steaua, în schimb, a arătat ca Steaua din sezonul trecut. A fost lentă iar jucătorii au părut de multe ori plictisiți. Multe pase au fost date aiurea. Unele au fost prea scurte, altele s-au dus în aut. Puținele mingi pasate corect au fost pasate în spate, astfel că fazele de atac au fost mereu sacadate. Și toate acestea i-au ajutat pe ”câini”. Dinamoviștii nu au putut să țină mult timp presiunea arătată în startul partidei, dar au profitat de jocul superficial al Stelei și au reușit să blocheze puținele atacuri steliste.
Prima repriză s-a terminat astfel fără nicio ocazie mare de gol.
Felicitări puținilor suporteri dinamoviști prezenți la meci!
Din păcate pentru ea, Dinamo a fost abandonată de fani. La meciul de azi, au fost la stadion în jur de 3500 de oameni. Dintre aceștia, în jur de 3000 au fost steliști. Ei au cântat tot meciul. Și-au încurajat echipa, au făcut spectacol, ca de obicei.

Puținii suporteri dinamoviști prezenți la meci nu s-au ridicat la nivelul lor. Totuși, aceștia merită felicitați și merită apreciați pentru că au venit să își susțină echipa, în ciuda numeroaselor articole de propagandă prin care li s-a spus că Dinamo nu ar fi Dinamo și că un club țepar din Liga 1, club despre care știe toată țara că s-a înființat în 2001, informațiile sale fiind publice, ar fi de fapt Dinamo, chiar dacă respectivul club nici măcar nu deține marca pe care o folosește.
Felicitări așadar tuturor suporterilor prezenți la acest meci, indiferent de tabără. Steaua și Dinamo au fost și sunt în continuare atacate. Dar, chiar și așa, rezistă!
Aroganța ne-a luat 2 puncte
În repriza secundă, Steaua a încercat să schimbe ceva. A încercat să controleze jocul. Așa au apărut și câteva centrări. Puține, slăbuțe, dar au apărut. În minutul 55, Gualda a trimis cu capul, dar portarul Lăpădat a prins. Apoi jocul s-a stins din nou.
Dinamoviștii și-au respectat porecla. Au fost câini. Au fugit mult, au mușcat de câte ori au putut. Așa a juns Beța să părăsească terenul accidentat, în minutul 67. O pierdere pentru Steaua, mai ales că meciul a fost întrerupt vreo 8 minute, dar un avantaj pentru Dinamo.
Pauza forțată de accidentarea lui Beța i-a răcit pe steliști. Aceștia au intrat și mai greu în joc după ce arbitrul a repornit partida. În ultimele 10 minute, s-a văzut clar și stresul provocat de trecerea timpului. La o intrare din minutul 83, Adi Ilie nu a reușit să lovească mingea. Și-a lovit însă adversarul. A văzut al doilea galben și a fost eliminat.
Ultimele 15 minute din partidă, Steaua a jucat cu un om în minus. A controlat meciul, dar nu a putut marca. Partida s-a încheiat cu o mică eroare de arbitraj. La o centrare de pe stânga, Bobaru a deviat mingea în corner, din fața lui Chipirliu. Arbitrul a considerat greșit că stelistul a lovit ultimul mingea. Nu a fost așa. Dar nu a mai contat.
Meciul Dinamo – Steaua s-a terminat 0-0. Greșit, unii l-au considerat câștigat încă de săptămâna trecută. Nu așa se face în fotbal. Nu așa se face într-un derby.
Pentru că a fost Eternul Derby.
Avancronică: Dinamo București – Steaua București, 16.08.2025
Sâmbătă, 16 august 2025, după o pauză de aproape 3 decenii, Eternul Derby se întoarce în fotbalul românesc. Steaua București, liderul Ligii 2, face deplasarea la Dinamo București. Meciul va fi transmis la TV pe Digi Sport și Prima Sport.
Eternul Derby al fotbalului românesc
Câți dintre voi știu de ce meciul Steaua – Dinamo este denumit Eternul Derby? A primit această denumire ca urmare a rivalității incredibile care s-a născut între aceste două cluburi, o rivalitate care nu doar că i-a încântat pe iubitorii sportului, dar care a și ridicat sportul românesc, ducându-l pe cele mai înalte vârfuri ale performanței. Această rivalitate istorică a decis așadar că, oriunde s-ar afla aceste două cluburi (Liga 1, Liga 2, Liga 5, etc.), indiferent de sport (handbal, baschet, fotbal, box, etc.), indiferent de formă și orice altceva, meciul direct dintre cele două cluburi va fi mereu un derby: ETERNUL DERBY!
În ultimii ani, Eternul Derby nu s-a mai jucat la fotbal. S-a jucat însă la multe alte sporturi, acolo unde sportivi de la Steaua au întâlnit sportivi de la Dinamo. La fotbal, însă, nu s-a mai jucat de vreo 3 decenii.
E greu de spus în acest moment când s-a oprit exact Eternul Derby la fotbal. Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo București, clona lui Nicolae Badea, a fost înființată de acesta la data de 4 august 1994. Nu știm însă când această asociație a substituit Dinamo București în fosta Divizie A. Dacă a făcut-o din sezonul 1994-1995, atunci ultimul Etern Derby e cel care a avut loc pe data de 4 decembrie 1993. Atunci, Steaua București a bătut Dinamo cu scorul de 1-0, golul partidei fiind marcat de Ilie Dumitrescu.
Statisticienii și cei cu acces la informații la care noi nu putem ajunge trebuie însă să ne spună exact când a fost înlocuit clubul Dinamo cu asociația lui Badea. Și cum a fost înlocuit. În teorie, dacă asociația lui Badea a avut cu Dinamo un parteneriat asemănător cu cel avut de Steaua cu AFC-ul lui Păunescu, parteneriat prin care AFC-ul doar îndeplinea un serviciu pentru Steaua și nu juca în nume propriu, atunci Eternul Derby e posibil să fi avut loc la fotbal și după 1994. Cu siguranță, însă, acesta nu a mai avut loc după 2001, când a apărut Dinamo 1948 SA, clona care joacă acum în Liga 1. Această clonă nu a avut nicio legătură cu clubul Dinamo, la fel cum FC Fcsb nu a avut nicio legătură cu Steaua.
Eternul Derby în prezent
Când Dinamo București a decis să își reactiveze secția de fotbal, ne-am bucurat. Există ură între steliști și dinamoviști, dar trebuie să recunoaștem că avem nevoie unii de alții. O Românie sportivă doar cu Steaua sau doar cu Dinamo este o Românie sportivă mult mai săracă. Așadar, ne-am bucurat când Dinamo și-a reactivat secția de fotbal și ne-am bucurat când a și promovat în Liga 2.
Promovarea în Liga 2 a durat ceva timp, chiar dacă ”câinii” nu au fost atacați din toate părțile, la fel ca noi. În momentul în care Dinamo și-a reactivat secția de fotbal, am căutat să aflăm de ce s-a luat această decizie. Oameni cu legături în clubul Dinamo ne-au spus atunci că s-a făcut așa fiindcă se așteptau cu toții ca clona Dinamo 1948 SA să se desființeze. Aceasta era în criză la momentul respectiv, cu mari probleme financiare și fiind aproape de retrogradare (lucru care avea să se întâmple în cele din urmă).
Ajutată însă de FRF și de niște judecători foarte prietenoși, clona din Liga 1 a supraviețuit. Acest lucru a tăiat din aripile celor de la Dinamo, care, nu foarte diferit de ceea ce fac cei care sunt numiți de PSD la conducerea Stelei, au cam ajuns să caute scuze pentru că există. Chiar și așa, în cele din urmă au ajuns în Liga 2.
Eternul Derby al fotbalului Românesc are așadar loc în acest sezon în Liga 2. Steaua București este într-o formă excelentă. Are 2 victorii din 2 meciuri, cu 7 goluri marcate și doar 2 primite. Steaua are cel mai bun atac din liga secundă.
Dinamo, în schimb, nu trece prin cea mai bună formă. Bineînțeles, lotul său nu este la nivelul lotului Stelei. Nu are jucători la fel de valoroși sau la fel de experimentați. Totuși, Dinamo ocupă un foarte bun loc 9 după 2 etape. Dinamoviștii au pierdut meciul din prima etapă (1-2 acasă, cu Dumbrăvița), dar au învins în etapa secundă la Muscelul Câmpulung, cu 3-2.
Dată fiind diferența de valoare, Steaua este mare favorită să câștige partida. Dinamo nu beneficiază nici măcar de avantajul terenului propriu, deoarece meciul cu Steaua va fi jucat pe Arcul de Triumf, nu la Buftea.
Pentru meciul cu Dinamo, ne putem aștepta ca Steaua să folosească următorul prim 11:
Steaua: Frănculescu – Mih. Adăscăliței, Beța, Ad. Ilie – Răsdan, Doană, Gualda, Șt. Pacionel, St. Drăghici (cpt.) – Rubio, Lascu
Chipirliu este în mare formă, dar încă e neclar dacă și-a revenit complet după accidentarea la spate. E posibil ca Daniel Oprița să nu riște și să îl introducă pe final de meci, la fel ca în primele 2 etape.
În victoria cu Muscelul Câmpulung, Dinamo București a folosit următorii jucători:
Dinamo București: Lăpădat – Neculai(min.89 Cernamoriț), Vișan, Bobaru (cpt.), Anghel, Georgescu – Mălăele(min.89 Odobeanu), Matei, Constantin(min.89 Alexandru) – Georgescu, C. Cocoș(min.55 Munteanu) – Kyrychenko(min.70 Zaharia)
Antrenor: Florin Bratu
Eternul Derby al fotbalului Românesc, meciul Dinamo București – Steaua București, va avea loc sâmbătă, 16 august, de la ora 18:30, pe stadionul Arcul de Triumf. Partida va fi transmisă la TV pe Digi Sport și Prima Sport.