cs atletic steaua

Daca nu, locul si numele MERGE la Atletic

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Va spun de la inceput ca titlul este scris gresit intentionat. Dar nu noi l-am scris, ci Tolo si oamenii lui de la GSP. Propozitia ne-a sarit in ochi. Ea face parte dintr-un nou articol prin care GSP incearca sa demonstreze ca la clubul Steaua au loc fapte grave de coruptie, prin asocierea cu Virgil Stanescu si clubul CS Atletic. Si poate ca au loc. In Romania anului 2017 nu putem fi siguri de nimic. Insa, asta nu inseamna ca Tolo si ai lui au voie sa faca articole de blog cu propriile lor interpretari si mai apoi sa le prezinte ca articole de presa.

Am mai discutat despre acest subiect si am spus ca un articol de presa trebuie sa prezinte informatia asa cum e ea, fara interpretarile autorilor, fara parerile lor. Altfel, ele devin articole de opinie, iar valoarea lor e data de increderea pe care tu, cititorul, o ai in jurnalistii care le scriu.

Dar sa revenim la articolul lui Tolo. Nu ii acuzam pe cei de la Gazeta ca sunt analfabeti, desi greseala e una cat se poate de rusinoasa, mai ales pentru niste jurnalisti cu experienta. E clar, insa, ca e doar o greseala, provocata poate de graba. De altfel, chiar cu un rand mai sus, Tolo si ai lui scriu corect: “Cu alte cuvinte, locul din Liga Națională al Primăriei și numele merg la Armată.” Da, am vazut, si cuvantul “armata” e scris inexplicabil cu litera mare. Dar probabil ca au ales sa scrie asa din motive stilistice sau poate filozofice, nu neaparat pentru a-i da alt nume clubului Steaua.



Ideea articolului este una importanta. Noi, echipa Steaua Libera, am fost intotdeauna interesati de Steaua si de dreptate. Asa ca nu luam in gluma un subiect precum cel prezentat de gesepisti. Totusi, nu putem sa nu observam ca articolul trage foarte puternic intr-o singura parte, adica impotriva lui Stanescu si a Stelei.

E adevarat ca articolul 3.8 din protocolul despre care vorbeste Tolo e ciudat. Insa el pare mai degraba o pedeapsa pentru partea care ar dori sa rupa din senin intelegerea, nu o intelegere in sine. Este asemenea amenzii pe care o primesti daca depasesti viteza regulamentara. Ai gresit, ai platit. Dar asta nu inseamna ca platesti si daca nu gresesti.

Articolul lui Tolo seamana foarte mult cu “Prostia omeneasca”, povestea scrisa de Ion Creanga (Tolo, folosim litera mare la Creanga, pentru ca e nume, nu creanga din copac). Nu credeti? Haideti sa citim un pic din ea:

Cică era odată un om însurat, și omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de țâță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hâtră.

Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-și scăldă copilul, îl înfășă și-i dete țâță, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă și-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puțin pe gânduri ș-apoi începu a se boci cât îi lua gura: “Aulio! copilașul meu, copilașul meu!”

Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână și furca din brâu cât colo și, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă:

— Ce ai, draga mamei, ce-ți este?!

— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!

— Când și cum?

— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?

— Îl văd. Și?

— De s-a sui mâța, are să-l trântească drept în capul copilului și să mi-l omoare!

— Vai de mine și de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârșit mititelului zilele!

Și, cu ochii pironiți în drobul de sare de pe horn și cu mânile încleștate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca niște smintite, de clocotea casa.





Exact asa fac si gesepeii. Ei presupun ca Steaua o sa rupa de capul ei intelegerea si ca Stanescu si clubul lui vor prelua gratuit atat numele, cat si locul in prima liga. Ce se intampla daca intelegerea merge normal pana la final? Nimic. Steaua continua in prima liga, cu numele ei, cu palmaresul, cu marca si cu tot ce vreti voi, iar CS Atletic nu primeste nimic.

Si poate ca unii dintre voi vor intreba acum de ce e nevoie de asocierea cu acest club privat. Articolul lui Tolo explica de ce, dar pe un ton zeflemitor: Atletic vine cu managementul si know-how-ul. Din pacate, evita sa spuna ca Steaua, nu doar echipa de baschet, ci intreg clubul, are nevoie foarte mare atat de management cat si de know-how.

Nu mergem atat de departe incat sa vorbim despre tot clubul. Haideti sa vorbim despre sectia de baschet a Stelei. Stim cu totii prin ce urcusuri si coborasuri a trecut in ultimii 20 de ani. S-a desfiintat, apoi a fost reactivata, a facut performante bune, apoi a fost desfiintata din nou, apoi a fost reactivata din nou si tot asa. Prieteni, un club serios nu-si permite sa duca o viata de montagne russe. Un club serios are nevoie de un management serios si de oameni cu know-how.

Virgil Stanescu si clubul sau, CS Atletic, se comporta in aceasta asociere precum niste consultanti. Ei ofera stabilitate unui proiect despre care stim ca a dat gres atunci cand cei care se ocupau de el nu aveau cunostintele necesare. Baschetul nu e fotbal. Nu atrage la fel de mult. Daca nu ne credeti, uitati-va la inregistrarile meciurilor din Campionatul European de Baschet Masculin, jucat anul acesta, la Cluj-Napoca. Desi nu se intalnesc zilnic cu astfel de evenimente, romanii nu s-au dus sa il urmareasca. Si daca credeti ca lucrurile stau diferit cand vine vorba de liga nationala de baschet, atunci va inselati.



De cand a pornit colaborarea cu Steaua, Virgil Stanescu nu doar ca i-a oferit stabilitate echipei de baschet, dar a si reusit sa intareasca brandul. Cel mai bun exemplu este initiativa “Patron la Steaua”, o idee care a atras suporterii mai aproape de echipa de baschet.

Ati vazut sa se faca asa ceva la fotbal? Nu, deloc. O echipa profesionista, cu cunostinte solide de marketing si management, stie sa aiba grija de o afacere. Si chiar daca rezultatele obtinute de echipa de baschet nu au fost cele pe care ni le-am fi dorit noi, asta nu inseamna ca nu poate sa le obtina in viitor. Daca va continua sa creasca, cu siguranta le va obtine. Si nimeni nu poate nega faptul ca echipa noastra a crescut, devenind tot mai puternica, in fiecare an.

In articolul sau, Tolo a avut grija sa loveasca toate punctele cu adevarat importante: “Armata”, “Steaua lui Talpan si Boroi”, “CSA Atletic”(in loc de CSB Atletic, dar stim cu totii deja: CSA, CSA, CSA, CSA, CSA, CSA si tot asa), un atac subtil la adresa lui Talpan, etc. Astea sunt lucrurile care conteaza cu adevarat, pentru ca, daca e sa o spunem pe sleau, presa nu a dat niciodata nici macar 2 banuti pe echipa de baschet a Stelei Bucuresti (numele Steaua Bucuresti nu apare deloc in articol). Le-a sarit in ochi de abia acum, dupa reactivarea sectiei de fotbal.

Si cred ca trebuie sa vorbim si despre sectia de fotbal. Tolo si ai lui sunt foarte ingrijorati pentru sectia de baschet, vazand in Virgil Stanescu un capcaun gata sa ii fure locul si numele, dar inca nu au spus nimic despre ce au facut Paunescu si Becali cu fotbalul stelist. Gazeta inca nu a publicat un articol prin care sa explice ce s-a intamplat in 98, cand a aparut Paunescu, sau in 2003, cand Becali si-a inscris ilegal echipa in locul Stelei, furandu-i in acelasi timp numele si marca.

Tolo, te rugam, explica-ne daca si atunci a existat vreun protocol care sa spuna ca “numele si locul MERGE la Becali”. Daca nu a existat, atunci ce s-a intamplat?

Suntem insa linistiti, stiind ca un astfel de articol nu va aparea niciodata. Tolo si ai lui sunt interesati de altele, de articole care pot fi interpretate in folosul anumitor binevoitori. Dar haideti sa va spunem un lucru cu adevarat ironic.

Daca erau destepti, cei de la GSP se foloseau si ei de astfel de articole, pentru a-si proteja afacerile. Asa, poate ca GSPTV n-ar fi falimentat niciodata. Postul respectiv a fost dependent de Gigi Becali si e posibil sa fi avut contract cu acesta, din moment ce el era prezent zilnic in emisiunile lor. Din pacate pentru Tolo si ai lui, Becali a intrat la racoare, iar ratingul GSPTV-ului s-a prabusit. Insa, daca gesepeii semnau o intelegere cu Becali si mai bagau acolo si un articol ca cel din protocolul dintre Steaua si CS Atletic, totul se termina cu bine.




Comments

comments