cea mai proasta afacere becali paunescu steaua bucuresti

Cea mai proasta afacere din istoria Romaniei. In teorie

Dupa caderea regimului comunist, statul roman a facut zeci, sute, mii de afaceri proaste, prin care a pierut o groaza de bani, imbogatind tot felul de infractori. Dintre acestea, cea mai proasta afacere din istoria Romaniei a inclus Steaua. Cel putin asta ar vrea anumiti hoti sa credem.

Suporterii stelisti stiu deja ce s-a intamplat in 98. Pentru a-i face pe plac prietenului Copos, ministrul Babiuc a incercat sa incurce puna niste bete in roate Stelei, in Divizia A. Asa a ajuns sa insiste pentru infiintarea nonprofitului AFC Steaua Bucuresti, un nonprofit condus de Viorel Paunescu, care trebuia sa conduca echipa de fotbal. In acel moment, acesti raufacatori au motivat necesitatea introducerii nonprofitului in viata Stelei printr-o presupusa decizie a UEFA, care interzicea existenta echipelor departamentale.

Stim acum ca acea decizie nu a existat niciodata. Recent, chiar UEFA a confirmat pentru Prosport ca:

”Nici regulamentele UEFA cu privire la competiţiile la nivel de club, nici regulamentele UEFA cu privire la FairPlay-ul Financiar şi Licenţiere nu conţin restricţii pentru cluburile deţinute de stat”. 

Totusi, asocierea cu AFC-ul lui Paunescu s-a produs. Jucatorii si antrenorii au migrat de la clubul sportiv Steaua catre noua entitate, pentru a putea fi platiti legal(AFC nu putea sa plateasca niste jucatori aflati sub contract cu CSA Steaua), iar CSA Steaua i-a pus nonprofitului la dispozitie tot ceea ce avea nevoie pentru a-si desfasura activitatea, adica pentru a administra echipa de fotbal.

In urma unui protocol, nonprofitul lui Paunescu a primit dreptul de a folosi gratis stadionul si baza sportiva, timp de 20 de ani. Si baza de pregatire de la Forban era inclusa aici, la fel ca datoriile si creantele CSA Steaua legate de sectia de fotbal(adica banii care urmau sa vina din transferurile facute inainte de 98 sau banii pe care clubul ii datora pentru lucrarile facute la stadion).

Pana aici, totul pare normal. Conform intelegerii, banii pe care urma sa ii castige nonprofitul AFC Steaua Bucuresti din fotbal urmau sa fie impartiti in doua parti. Una era pentru echipa de fotbal, iar a doua pentru celelalte sectii ale CSA Steaua.

Hotii au stricat totul

In teorie, afacerea parea foarte buna. Intreg clubul Steaua castiga. Deoarece sectia sa de fotbal trecea de sub conducerea unor militar, chiar daca erau ofitei, sub conducerea unor oameni de afaceri profesionisti, mai bine pregatiti decat ofiterii, cel putin in teorie. Iar acesti oameni de afaceri, membri ai AFC Steaua Bucuresti, castigau si ei, fiind platiti pentru munca depusa. Dupa cum probabil ca banuiti, salariile lor erau cu mult peste media din Romania acelor ani.

Din pacate, acesti oameni de afaceri erau doar niste hoti sub acoperire. In cel mai scurt timp, ei nu numai ca au stricat performantele sportive ale echipei, dar au transformat intelegerea CSA Steaua – AFC in cea mai proasta afacere din istoria tarii noastre.

Dupa cum am spus, AFC avea la dispozitie tot ce ii trebuia pentru a avea succes. Echipa preluata dominase ultimele 6 sezoane ale Diviziei A, castigand titlul in fiecare an, jucase in Champions League si castigase foarte multi bani. In 97, de exemplu, Steaua primea 2 milioane de dolari doar din sponsorizari. Daca mai punem aici si stadionul Steaua, obtinem o afacere care nu poate sa dea gres. Si, totusi, a dat.

Dintr-odata, Steaua a inceput sa nu mai castige titluri. Chiar mai rau, a inceput sa piarda bani si sa stranga datorii. Un exemplu bun era faptul ca echipa noastra platea bani pentru jucatori pe care nu ii detinea. Trica era un astfel de jucator. Steaua detinea doar 10% din el, restul de 90% apartinand unei entitati controlate de George Constantin Paunescu, fratele lui Viorel Paunescu.

Si Trica nu era singurul. Cu astfel de afaceri, Steaua pierdea bani, sumele din transferuri intrand in alte conturi, nu cele ale Stelei, care totusi cheltuia multi bani cu salariile fotbalistilor. Acesta a fost momentul cand au intrat in scena lupii gen Becali.

Acestia au imprumutat AFC-ul cu bani. Printre creditori se numarau Becali, Piturca si chiar Paunescu, conducatorul AFC-ului. In contul banilor dati, acestia trebuiau sa primeasca actiuni la o eventuala societate pe actiuni pe care AFC-ul trebuia sa o faca.

Fiind mai putin priceput ca ceilalti, Becali credea ca poate transforma intreg nonprofitul intr-o societate pe actiuni, pe care sa o conduca el. Acest lucru, insa, nu era posibil. Dar aspectul acesta nu a contat. AFC a continuat sa se imprumute si sa stranga tot mai multe datorii.

Un titlu stingher, obtinut in 2001, nu a ajutat cu nimic situatia echipei. In acel moment, se vedea destul de clar ca aveam de-a face cu cea mai proasta afacere din fotbalul romanesc, daca nu din intreaga tara. Dinamo mergea bine, Rapidul la fel. Doar Steaua se chinuia.

Pana in 2002, datoriile AFC-ului condus de Paunescu ajunsesera la aproape 10 milioane de euro. Si mai erau si datoriile catre Becali si ceilalti creditori. Simtind probabil pericolul, acestia au cerut transformarea in mult-promisa societate pe actiuni.

Am ajuns, asadar, la momentul faimoasei adunari generale. Paunescu voia sa conduca el in continuare. Becali se opunea. Isi dorea sa fie el sef peste Steaua. Partile nu se intelegeau deloc. Dupa multe ore de discutii, Becali ajunsese sa bata cu pumnul in masa. Bodyguarzii lui erau si ei in incapere, amenintand ca vor da si ei cu pumnul, dar nu in masa. Reprezentantii CSA Steaua, generali, s-au ridicat de pe scaune si au plecat. In incapere au mai ramas doar ei, hotii, cei care au condus echipa atat de prost, in ultimii 5 ani. Pentru ca AFC-ul nu putea fi transformat in SA, au hotarat sa faca o alta entitate.

Din acet compromis a rezultat noua entitate, Societatea Comerciala Fotbal Club „Steaua” Bucuresti SA. Aceasta ii avea ca actionari pe: Gigi Becali(51%), nonprofitul AFC Steaua Bucuresti (36%), Paunescu (6%), Piturca (4%) si Lucian Becali (3%).

Cea mai proasta afacere din istoria Romaniei era, astfel, finalizata. In loc sa devina o poveste de succes, un exemplu pentru orice admirator al ideii de parteneriat public-privat, AFC-ul condus de Paunescu nu a reusit altceva decat sa ajunga un actionar neimportant, intr-o societate pe actiuni condusa de un dubios si care nu avea obiect de activitate.

Hotul care i-a furat pe ceilalti hotijucatori becali afc

Da, Societatea Comerciala Fotbal Club „Steaua” Bucuresti SA nu avea obiect de activitate. In ciuda actionariatului, aceasta entitate nu avea nici un contract semnat cu CSA Steaua, nici o intelegere si nici nu putea beneficia de protocolul de care beneficia AFC.

Dar asta nu a mai contat. Becali a facut 3 mutari si le-a dat mat rapid lui Paunescu si Piturca. Intai, acesta a trecut jucatorii pe care ii detinea(a primit contractele jucatorilor in contul datoriilor AFC-ului) de la AFC, la noua SC FCSB SA.

Apoi si-a inregistrat noua echipa in Divizia A, in locul Stelei. A facut-o cu ajutorul lui Dragomir si Mircea Sandu. Puteti urmari aici autodenuntul lui Mitica.

In final, Becali a mai facut o simpla majorare de capital, eliminand in totalitate orice cuvant ar mai fi avut AFC-ul, Paunescu sau Piturca.

Clona lui, SC FCSB SA, echipa de fotbal infiintata in 2003, conform certificatului sau de identitate sportiva, i-a luat locul Stelei si s-a folosit de identitatea sa pentru urmatorii 14 ani.

certificat identitate sportiva fcsb

O datorie neplatita nici azi

Ar parea ca cea mai proasta afacere din istoria statului nostru a luat sfarsit atunci, in 2003, cand Becali si-a facut o echipa din nimic si a bagat-o direct in Liga 1, in locul Stelei, folosindu-se fara probleme de identitatea celui mai mare brand sportiv din Romania. Insa nu e adevarat. Raul nu s-a oprit acolo.

Dupa toate peripetiile, Paunescu s-a retras de la conducerea AFC-ului. In locul sau a venit un apropiat de-al lui Becali, Teia Sponte. Prezenta sa era necesara la conducerea nonprofitului, pentru ajuta noua societate a lui Becali. Aceasta nu primise acordul armatei de a inregistra marca Steaua, asa ca a incercat sa faca intelegeri cu AFC-ul.

marca afc steaua bucurestiMarca AFC Steaua Bucuresti, inregistrata de nonprofit cu acordul armatei exista si putea fi folosita ca substitut. Asa ca Sponte i-a cesionat-o lui Becali, pentru 10 milioane de lei in 2004 si pentru 1000 de lei in 2005.

Din punct de vedere legal, AFC nu putea cesiona marca fara acceptul celor de la CSA Steaua, lucru confirmat chiar de ICCJ, la pagina 16 din motivare:

“Existenţa unor relaţii directe sau indirecte între părţi anterior depunerii cererii de înregistrare a mărcii poate fi un indiciu de rea-credinţă din partea celui care a depus marca spre înregistrare. Înregistrarea semnului de către acesta în nume propriu poate fi considerate, în astfel de cazuri, în funcţie de împrejurări, o încălcare a uzanţelor comerciale cinstite”

AFC avea insa o problema mai mare. Datoriile catre stat ajunsesera in 2005 la 12 milioane euro. Bodu, seful de atunci al ANAF, a incercat sa recupereze aceste datorii.

De teama ca o sa-i puna sechestru pe marca, Becali a cesionat-o inapoi catre AFC-ul condus de Sponte. Iata ce spunea in acel moment:

 „Sebastian Bodu a zis că marca Stelei valorează o sută de milioane de dolari. Azi, printr-un contract de cesiune, am cedat marca Steaua vechii asociaţii care este debitoare la stat. În acest moment, vechea societate nu mai este insolvabilă, deoarece are această marcă. Am renunţat şi la istorie, şi la tradiţie, la tot. Am înregistrat acest contract de cesiune la Administraţia Finanţelor Publice sector 6.”

Nu ca ar fi contat, deoarece totul s-a facut ilegal, dar, cu gura lui, Becali a recunoscut ca echipa sa nu numai ca nu are marca Steaua Bucuresti, dar nu are nici istoria, nici traditia, nici palmaresul, nimic din ceea ce apartine Stelei.

“Am să fac o noua Steaua care va avea marca steaua creştină în opt colţuri. Echipa se va numi tot Steaua, până va cumpăra cineva acea marcă, până mă vor contesta.”

Becali stia ca echipa lui nu e Steaua. Stia ca, din punct de vedere legal, nu are nici o sansa sa demonstreze in justitie ca echipa sa e Steaua.

“Actul de cesiune pe care ei l-au semnat în dublă calitate e nul dacă în calitatea lor de reprezentanţi ai asociaţiei, adică cedentul, nu aveau o hotărâre a Adunării Generale în spate. Eşti într-un conflict de interese evident. Şi atunci pentru a surmonta acest conflict de interese ar fi trebuit să ai un mandat în spate. Trebuie văzut cine era în Adunarea Generală, dacă ei au votat, nu aveau voie.  Trebuie să voteze cei care nu sunt în conflicte de interese. […] Pe baza acestui contract de cesiune am vrut să-l prind pe Becali, dar am pierdut din cauza unei imprimante şi a unui computer. Când am văzut că au trecut tot patrimoniul dintr-un loc în altul şi au lăsat asociaţia cu datorii, am zis să-l fac răspunzător solidar faţă de acestea. Dar până să fac răspunderea solidară, trebuia ca vechiul club să fie insolvabil. Şi cei de la Administraţia Financiară Sector 6 nu realizaseră niciun proces de insolvabilitate, de ani de zile. La cererea mea l-au dat, dar mi l-au făcut greşit. Mi-au trecut că asociaţia nu mai are bunuri urmăribile şi de fapt mai avea un computer şi o imprimantă. Şi din cauza asta, am pierdut.” Asa a explicat Bodu, in acei ani, de ce nu a recuperat datoria de 12 milioane a AFC-ului. Sistemul l-a batut, sustine el. Asta daca nu cumva facea si el parte din sistem. Nu avem cum sa stim intreg adevarul.

AFC-ul a murit intre timp, lasand in urma acea imensa datorie, pe care continuam sa o platim noi, contribuabilii, prin taxe. Becali, desi nu avea Steaua, a continuat sa se foloseasca de imaginea Stelei, castigand o multime de bani care, de drept, ar fi trebuit sa fie ai clubului nostru. A fost cea mai proasta afacere din istoria statului roman, dar una dintre cele mai mari lovituri date de acesti infractori. Sau, poate gresesc. Poate nu a fost cea mai proasta afacere. Poate ca a fost cea mai mare hotie!