Sportul Studentesc

Sportul Studentesc – Steaua Bucuresti, 0-4 (0-2)

Steaua continua seria de victorii si marsul spre prima liga. In meciul cu Sportul Studentesc, contand pentru a doua etapa a Ligii a IV-a, elevii lui Ion Ion au castigat din nou, fara sa primeasca gol. Insa, spre deosebire de meciul cu Venus, „militarii” au marcat de aceasta data „doar” patru goluri.

Meciul de pe stadionul „Olimpic”, din Bucuresti, a inceput cu un moment emotionant, jucatorii stelisti prezentand un banner pe care erau scrise cuvintele: „Odihneste-te in pace, Iulica!”. Mesajul a fost pentru Iulian Calin, un stelist adevarat si membru al gruparii Tineretului Korp, care, din pacate, a decedat in aceasta saptamana.

Pentru Iulian, care cu siguranta a privit meciul, de acolo, de sus, baietii lui Ion Ion au atacat inca din primul minut. Iar primul gol al partidei a venit in minutul 24. Marcator a fost „bombardierul” Catalin Mirea, inaltul atacant care a impresionat in perioada de pregatire.

Desi cei de la Sportul Studentesc au fost astazi gazdele, cei peste 1500 de suporteri stelisti prezenti la meci i-au facut cu siguranta pe studenti sa simta mai degraba ca joaca in deplasare. Impinsi de la spate de frumoasa atmosfera din tribune, elevii lui Ion Ion au mai marcat inca un gol, pana la finalul primei reprize. Marcator a fost Predescu, mijlocasul stanga care pare ca-si doreste sa castige titlul de golgeter. In prima etapa, acesta a marcat de trei ori.

Jocul s-a desfasurat la fel si dupa pauza. Stelistii din tribune au cantat, iar cei din teren au marcat. Fundasul central, Stefan Paduret, a dus scorul la 3-0, in minutul 62. Meciul s-a terminat cu scorul de 4-0 pentru Steaua, dupa ce Predescu a realizat dubla, in minutul 80.

Meciul cu Sportul Studentesc s-a incheiat asa cum e normal sa se incheie orice meci in care Steaua invinge fara drept de apel. Jucatorii s-au dus sa sarbatoreasca cu galeria, iar suporterii din tribune au scandat „Armata, armata!” si faimosul „Marius Lacatus”. Evident, „Fiara” nu a ramas datoare si a salutat galeria.

Sportul Studentesc – Steaua Bucuresti, 0-4

Steaua Bucuresti: 22. Horia Iancu (cpt.) – 2. Mihai Butoi, 4. Ştefan Pădureț, 20. Bogdan Sitaru, 3. Andrei Grigore – 25. Claudiu Zamfirescu, 21. Ghiță Constantinescu, 16. Adrian Vâlcea, 8. Cadolar Curt, 10. Alin Predescu – 9. Cătălin Mirea 

Antrenor: Ion Ion

In etapa urmatoare, baietii nostri vor juca acasa, impotriva celor de la Progresul 2005. Pana acum, Steaua Bucuresti a strans 6 puncte, marcand 10 goluri, fara sa primeasca niciunul.