progresul spartac amicalele stelei steaua bragadiru amical stelistii

Stelistii se intorc la treaba

Dupa o pauza pe care au meritat-o in totalitate, stelistii se vor intoarce la treaba in aceasta luna, urmand sa inceapa pregatirea pentru returul sezonului 2017-2018. Baietii lui Lacatus au programate doua cantonamente in aceasta iarna.

Reunirea lotului va avea loc saptamana viitoare, in data de 15 ianuarie. Va urma vizita medicala, programata pentru zilele de 18 si 19 ianuarie, dupa care stelistii vor pleca spre Forban, pentru primul cantonament din aceasta pauza competitionala. Acesta se va desfasura intre 22 ianuarie si 4 februarie. Dupa finalizarea primului cantonament, Predescu si compania se vor indrepta spre Cheile Gradistei, unde se vor pregati intre 11 si 25 februarie.

Steaua inca nu a anuntat ce meciuri amicale va juca in aceasta iarna. Insa, putem fi siguri ca Marius Lacatus si Ion Ion vor insista ca echipa noastra sa intalneasca adversari care sa o ajute sa se pregateasca pentru returul campionatului. Va reaminim ca Steaua Bucuresti a terminat turul pe primul loc dar si ca Academia Rapid, principala contracandidata la promovare, a fost depunctata de catre AMFB, pentru folosirea unui fotbalist fara drept de joc.

Returul sezonului 2017-2018 al Ligii a IV-a bucurestene este programat sa inceapa odata cu primavara, pe 3 martie. Pana atunci, Lacatus si baietii vor avea destul timp pentru a se pregati, pentru transfera jucatori noi, care sa ofere Stelei un plus fata de ceilalti adversari, si pentru a pune la punct planul de atac al acestui retur, dar si al play off-ului si al barajului, alte doua obstacole peste care echipa noastra trebuie sa treaca cu succes pentru a putea ajunge in Liga a III-a.

Forza Steaua!