30 de ani de la finala Steaua București – AC Milan
Au trecut fix 30 de ani de atunci. Trei decenii de la, poate, cel mai dulce dar și cel mai amar meci. Deși puțini vorbesc despre ea, finala Cupei Campionilor Europeni din 1989, Steaua București – AC Milan, rămâne a treia cea mai mare realizare a fotbalului românesc, după Cupa Campionilor căștigată în 1986 și Supercupa Europei din 1987.
Astăzi, 24 mai, 2019, steliștii își amintesc cu drag de acea finală, pe care Steaua București a jucat-o împotriva semizeilor de la AC Milan. Meciul s-a terminat cu victoria italienilor, însă meciul în sine a reprezentat o performanță uriașă, fiind ultima mare realizare a fotbalului românesc.
Ce s-a întâmplat atunci? E greu de explicat. În jurul finalei din 1989 plutesc multe legende. Unii vorbesc de un blestem de-al Barcelonei, deoarece meciul cu marele Milan s-a jucat pe Camp Nou. Alții vorbesc despre un faimos șpriț de dinainte de meci, șpriț care i-a făcut pe ai noștri să plutească, dar nu în sensul bun pentru fotbal.
Însă, cel mai probabil, steliștii noștri legendari nu au făcut față Diavolului milanez. AC Milan era în acel moment cea mai bună echipă din lume. Bătuse Realul din Madrid în semifinalele acelei competiții, chiar umilindu-i pe spanioli cu 5-0, în Italia. Așadar, scorul finalei nu ar trebui să fie o foarte mare surpriză. Și probabil că nici nu a fost pentru cei care au urmărit serios fotbalul din acea vreme.
Dar haideți mai bine să ne aducem aminte despre acel sezon, care s-a încheiat cu finala Steaua București – AC Milan.
Steaua și AC Milan în sezonul 1988/1989 al CCE
În acel sezon, echipa a fost condusă de pe bancă de Puiu Iordănescu, avându-l ca secund pe Țiți Dumitriu. Nu era cu foarte mult schimbată față de echipa folosită în campania din 85-86. Boloni, Bărbulescu, Duckadam și Belodedici părăsiseră Steaua, dar chiar și-așa ”militarii” s-au menținut în top, trecând de Sparta Praga (5-1 și 2-2), Spartak Moscova (3-0 și 2-1), IFK Goteborg (0-1 și 5-1) și Galatasaray Istanbul (4-0 și 1-1).
În cele 8 meciuri, tripleta Hagi – Lăcătuș – Pițurcă a marcat în total 22 de goluri, băgând frica în întreaga Europă. Nu degeaba, la doar luni distanță de la acel meci, Real Madrid a venit în România, pentru a se ruga de Gică Hagi să îmbrace tricoul ”blanco”.
„Parcursul Stelei până la acea finală a fost unul extraordinar, băteam numai la scor, iar prin ceea ce am făcut noi în acei ani am adus glorie fotbalului românesc”, și-a amintit „Fiara” Marius Lăcătuş.
Echipa care a jucat finala a fost:
Silviu Lung – Dan Petrescu, Adrian Bumbescu, Ștefan Iovan, Nicolae Ungureanu – Iosif Rotariu (Gabi Balint, min. 46), Gheorghe Hagi, Tudorel Stoica, Darius Minea – Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă.
Rezerve nefolosite: Gheorghe Liliac, Petre Bunaciu, Lucian Bălan, Lucian Negrău.
Antrenor: Puiu Iordănescu.
La fel ca în 1986, când Tudorel Stoica a fost obligat să treacă pe banca de rezerve, un alt fotbalist stelist a lipsit din finala cu AC Milan. E vorba de Ilie Dumitrescu, pe atunci o nouă senzatie în Ghencea. Ilie a fost suspendat și a pierdut finala. Ar fi fost ceva diferit dacă juca? Poate. Sau poate că nu. ”Poate” și ”dacă” nu sunt cuvinte potrivite pentru fotbal. Dacă nu-l pierdeam pe Belodedici, dacă nu se retrăgea Boloni, dacă nu era suspendat Ilie… prea multe dacă. Data de 24 mai 1989 a trecut și nu se va mai întoarce niciodată.
AC Milan a câștigat meritat acel meci. Adevărul este că, la acea dată, era cea mai bună echipă din lume. Era antrenată de legendarul Arrigo Sacch și avea doar supervedete în lot.
Echipa care a jucat în finală a fost:
Giovanni Galli – Mauro Tassotti, Alessandro Costacurta (Filipo Galli, min. 75), Franco Baresi, Paolo Maldini – Angelo Colombo, Frank Rijkaard, Carlo Ancelotti, Roberto Donadoni – Ruud Gullit(Pietro Paolo Virdis, min. 59), Marco Van Basten
Rezerve nefolosite: Davide Pinato, Roberto Mussi, Alberigo Evani.
Antrenor: Arrigo Sacchi.
Milanul din acea vreme era condus de faimoasa tripletă olandeză: Gullit-Rijkaard-Van Basten. Iar doi din cei trei, Gullit si Van Basten, au marcat toate cele 4 goluri. Gullit a marcat în minutele 18 și 38, cu Van Basten în minutele 28 și 46. La pauză, scorul era deșa 3 la 0 pentru AC Milan. Steliștii noștri nu au avut nicio șansă în fața unei echipe care, pe lângă valoarea incontestabilă, a mai avut parte și de susținerea celor aproape 98 de mii de oameni prezenți atunci pe Camp Nou.
„Aveam un lot destul de restrâns, doar în jur de 13-14 jucători au dus greul în această campanie. Se pare că în finală nu am mai avut energie suficientă pentru a face faţă”, a explicat Gică Hagi.
„Nevastă-mea îmi spusese să îi aduc ca amintire o şuviţă din părul lui Gullit. La întoarcere i-am spus: «Ce şuviţă, mamă, că nici nu l-am văzut pe teren»”, si-a adus aminte si Bumbescu.
Până să ajungă în finala, AC Milan mai jucase meciuri cu Levski Sofia(numită Vitosha în acele vremuri), Steaua Roșie Belgrad, Werder Bremen și Real Madrid. Nu suferise nicio înfrângere, marcase 16 goluri și primise doar 5.
Dulce și amară – Finala Steaua București – AC Milan
Că vrem să recunoaștem sau nu, Steaua nu ar fi putut niciodată să câștige acea finală. AC Milan din 1988-1989 a fost o echipă mult prea bună, cu o generație excepțională, care a reușit să repete performanța în anul imediat următor.
Înfrângerea suferită pe Camp Nou doare și acum, la 30 de ani distanță. Cu toate acestea, rămâne una dintre cele mai frumoase amintiri. În ciuda scorului, nimeni nu poate nega că Steaua a fost atunci unul dintre giganții Europei. În acele zile, am jucat în hora zeilor fotbalului european și nu ne-am făcut de rușine, chiar dacă unii ”experți” vor sugereze acest lucru.
Așadar, să ne amintim și astăzi cu drag despre acea finală fabuloasă, să ne amintim ce înseamnă Steaua și să ne bucurăm!
Am spus mereu:
– câștigarea CCE în 1986 ne-a adus în rândul marilor cluburi europene;
– semifinala CCE din 1988 a confințit faptul că performanța din 1986 nu a fost o întâmplare;
– finala pierdută din 1989 a încheiat un capitol de 5 ani, în care Steaua a fost cea mai bună echipă din Europa și ne-a așezat definitiv în rândul cluburilor selecte, care nu sunt prea multe și care se pot lăuda că au dominat o etapă istorică a fotbalului european – atât prin performanțe, cât și prin stil de joc.
Pe lângă tripleta olandeză, Milan-ul avea și cel puțin 3 fundași „de fier” (Costacurta, Baresi, Maldini ), dar și doi mijlocași de clasă ( Ancelloti și Donadoni, cel de-al doilea fiind de fapt atacant, din ce îmi aduc aminte… ). Cu jucători italieni de talia celor de mai sus și cu un trio de jucători străini în atac, sunt convins că Juventus, sau oricare altă campioană a Italiei, ar câștiga lejer UCL.
După acel meci, conducătorii Stelei s-au convins definitiv că nu te poți lupta cu giganții din Vest cu un lot de 17-18 jucători și au reușit să aducă mai mulți fotbaliști capabili să evolueze în echipa națională. Din păcate, în anii ’90, legea Bosman a început să-și producă efectele, iar marile cluburi din Est au fost marginalizate și performanțele lor au scăzut vertiginos până în ziua de azi.
Conducătorii actuali de la Armată și-au manifestat încrederea, în momente festive, ce-i drept, că succesele din anii ’80 pot fi reînnodate. Steaua renăscută poate duce mai departe tradițiile glorioase.
Pe noi , suporterii, ne interesează ca, indiferent de forma de organizare, palmaresul, muncit timp de zeci de ani, să nu încapă pe mâinile unor neaveniți.
De cite ori revad secvente din acel meci nu reciunosc echipa noastra decit dupa pauza. Nu veau sa insinuez nimic dar am citit sigur undeva in prea romaneasca un zvon neconfirmat cum ca doi ziaristi italieni au zis ca isi vor dedica intreaga lor viata de ziaristi ca sa dovedeasca ca berlusconi ar fi platit familiei Ceausescu suma de 2 milioane de dolari ca Steaua sa o lase mai moale in finala. le era frica rau de Steaua si pina la 3-0 noi nu prea am existat pe teren. Se poate sa fie fals dar …daca nu erau italieni, poate ca nici eu nu as fi avut indoieli.
Am tot cautat sa vad daca exista ceva articole pe aceasta tema in presa internationala, nu am gasit nimic.
Nu o stiam pe aceasta cu spritul de dinainte de finala, nu prea e plauzibila. Dupa finala se spune ca nu erau de gasit domnii Bumbescu si Iovan, dar asta se mai intimplase si cu alte ocazii, se pare.
Oricum echipa ca STEAUA din acel timp nu vom mai avea!
FORZA STEAUA!