Puiu Iordănescu

Cât de bun a fost fotbalistul Puiu Iordănescu?

E o întrebare pe care o primim destul de des, de la steliștii tineri. Aceștia îl cunoscu pe Puiu Iordănescu. Îl știu drept cel mai de succes selecționer din istoria naționalei. Ba chiar l-au și văzut jucând, în înregistrările meciului de la Sevilla. Însă câteva zeci de minute nu te ajută ca să îți formezi o părere despre un fotbalist.

Astăzi, chiar de ziua lui, vom încerca să răspundem la această întrebare, ca să ajutăm steliștii tineri să înțeleagă cât de bun a fost fotbalistul Anghel Iordănescu.

E important să spunem că putem să răspundem pe scurt la această întrebare. Fotbalistul Iordănescu a fost atât de bun încât:

  1. A jucat la Steaua București.
  2. A fost titular într-o echipă plină de vedete (Marcel Răducanu, Liță Dumitru, Tudorel Stoica, Viorel Năstase, etc.)
  3. A debutat la națională la 21 de ani, a jucat pentru România timp de 10 ani, în 64 de meciuri, marcând 26 de goluri.
  4. E unul dintre cei mai buni marcatori atât din istoria naționalei, cât și a campionatului intern (A marcat 155 de goluri în România, toate pentru Steaua).
  5. Și la națională a fost titular printre mari vedete.
  6. A fost atât de bun încât, la 2 ani după ce s-a retras, s-a reîntors pe gazon fix într-o finală de Cupă a Campionilor Europeni. S-a reîntors fără să fi jucat alte meciuri oficiale înainte și, chiar și-așa, echipa lui a câștigat acel trofeu.
  7. A purtat banderola de căpitan la Steaua, dar și la națională (de 9 ori).

Pe scurt, Puiu Iordănescu a fost un fotbalist foarte bun. A fost unul de top, unul pe care astăzi l-ați vedea la giganți europeni precum Barcelona sau Real Madrid.

Fotbalistul Puiu Iordănescu

Experții fotbalului românesc vă vor spune că tehnicitatea, clarviziunea și pofta de gol l-au definit pe fotbalistul Iordănescu. Noi vă spunem că altceva l-a definit. Stelismul a fost trăsătura sa de bază.

Puiu Iordănescu e unul dintre acei mari fotbaliști născuți și crescuți în Ghencea.  

S-a născut la data de 4 mai, în 1950, la București. La 12 ani, s-a dus la Steaua, jucând pentru juniorii clubului nostru până în 1968. Acela a fost anul în care Puiu Iordănescu a făcut trecerea la fotbalul mare. Trebuie să spunem că atunci, în 1968, Iordănescu debuta în prima ligă fix la echipa campionă. Steaua câștigase sezonul 67-68. Avea o echipă cu jucători foarte buni iar, la 18 ani, Puiu Iordănescu a fost considerat destul de capabil încât să poată juca în această echipă. Antrenorul care l-a promovat a fost Ștefan Covaci.

Cum am spus deja, echipa Stelei din sezonul 68-69 a fost una plină cu nume grele: Hălmăgeanu, Sătmăreanu, Creiniceanu, Ienei, Vigu, Dumitriu, Pantea sau Gheorghe Constantin. Și acesta a fost doar începutul pentru tânărul Iordănescu, pentru că, în anii următori, numele din lotul echipei roș-albastre nu aveau să devină mai ”ușoare”.

În anii 70 au venit alți grei. Liță Dumitru a fost cel mai mare dintre ei. Fostul rapidist a arestat numărul 10, pe care altfel poate că l-ar fi purtat chiar Puiu.

În teren, Iordănescu a fost cu siguranță un decar, având, așa cum am spus deja, tehnicitatea, clarviziunea dar și pofta de gol care definesc un decar. Însă la Steaua nu a purtat numărul 10. A jucat mai degrabă cu 8 sau cu 9. Nu că ar fi contat asta. Numărul purtat pe spate nu face jucătorul. Sau îi face doar pe cei slabi.

Când a intrat pe teren, Puiu Iordănescu a jucat mereu la cel mai bun nivel. Acesta a fost și motivul pentru care Emeric Ienei l-a băgat în teren la Sevilla. Atunci, Puiu a avut pe spate numărul 13, un număr pe care mulți îl văd drept unul ghinionist. Pentru Puiu, însă, a fost unul cu noroc.

Steaua jucătorului Iordănescu

Din păcate, Steaua jucătorului Iordănescu a fost o echipă care nu a câștigat chiar atât de multe trofee cât ar fi trebuit. Motivul? Nu meciurile aruncate, ci caracterele puternice.

În anii 70, Steaua a avut foarte mulți jucători mari. Poate prea mulți. Acest lucru a făcut ca echipa noastră să nu fie… echipă. Cu Iordănescu într-o parte și Liță Dumitru în cealaltă, a fost foarte greu ca echipa să găsească un centru stabil. Dar nimeni nu poate nega valoarea acestor fotbaliști.

Imaginați-vă un mijloc Puiu Iordănescu – Liță Dumitru – Ion Ion. Sau unul Puiu Iordănescu – Liță Dumitru – Tudorel Stoica. Acesta era mijlocul Stelei în anii 70. Astăzi ar fi mijlocul naționalei. Ar fi, poate, mijlocul Realului.

Cu un stâng excepțional, fiind un bun executant al loviturilor libere, Iordănescu a fost unul dintre oamenii de bază ai Stelei în sezonul 75-76, când echipa noastră a câștigat din nou titlul, după o pauză de 8 ani. Puiu a fost atunci golgheterul echipei, cu 23 de goluri (Marcel Răducanu a fost al doilea marcator, cu 17 goluri). Acela a fost primul titlu din palmaresul fotbalistului Iordănescu. Nu a fost și ultimul.

Puiu și Steaua au câștigat un nou titlu în sezonul 77-78. Și atunci, Puiu a fost golgeterul echipei (19 goluri. Al doilea golgeter a fost tot Marcel Raducanu, ca în sezonul 75-76. Marcelinho a marcat 18 goluri). Din păcate, Iordănescu a câștigat doar două titluri ca jucător. Motivul l-am expus mai sus: lupta cu Dumitru pentru influență în vestiar. Acest război a atins punctul culminant în sezonul 79-80, când Steaua a ratat titlul la… 5 goluri distanță.

Povestea sezonului 79-80

În acel an, Universitatea Craiova i-a luat Stelei titlul. Între cele două echipe, distanța a fost nu în puncte, ci în goluri. Craiovenii au câștigat titlul având același număr de puncte, dar un golaveraj mai bun, 66-31, față de 74-44 al Stelei. Avem aici un alt exemplu de „ajutor” primit de Steaua din partea sistemului și a lui Nicolae Ceaușescu, cel care ne-a băgat atât de multe titluri în traistă. Suntem ironici, însă să ne întoarcem la ceea ce contează.

Cele 5 goluri nu ar fi contat dacă, în ante-penultima etapă, la Târgoviște (echipa de pe locul 16, din 18), ai noștri n-ar fi cedat cu un umilitor 4-0, într-un meci care nu a mirosit foarte plăcut. Așa a ratat Steaua al zecelea său titlu. Și tot așa a ratat și cupa din același an.

Pe data de 1 iulie, în 1980, Steaua a jucat finala cupei, contra celor de la Poli Timișoara. Steaua a ajuns în finală după ce a trecut de Gloria Buzău (1-0), CS Târgoviște (4-0!!!!!), Galați (1-0) și Craiova (2-1).

Astfel, în finala de pe ”23 August”, Steaua a trimis în teren următorul 11:

Iordache – Anghelini, Sameș, Florin Marin, Vigu – Tudorel Stoica (`75 Nițu), Iordănescu (`65 Zahiu), Liță Dumitru, Aelenei – Marcel Răducanu, Adrian Ionescu

Antrenor: Gheorghe Constantin

Meciul a fost unul ciudat. Steaua era mare favorită, Timișoara terminând acel sezon pe locul 10, cu golaveraj negativ. Mai mult, în campionat echipa noastră măturase pe jos cu timișorenii, atât la Timișoara (3-1), cât mai ales în Ghencea (7-1!!!).

Militarii au început bine meciul, descizând scorul în minutul 25, prin Tudorel Stoica. Însă acolo s-a rupt totul. Marcel Răducanu a fost eliminat în minutul 28, după un fault dur. Fundașul timișorean, Vișan, a marcat apoi primul său gol din cei 11 ani de carieră, în minutul 43, iar meciul părea să se îndrepte către un egal. Însă, în prelungiri, în minutul 96, Dan Păltinișanu a marcat și a dus cupa în Banat.

Problema Stelei în acel meci nu a fost că a jucat cu un om în minus. Problema a fost că a jucat cu doi oameni în minus. Pe lângă Marcel Răducanu, eliminat pentru fault, din teren a lipsit și Liță Dumitru, neeliminat, dar absent chiar și-așa.

Astăzi, steliștii vorbesc mult despre acel meci. Cei mai mulți încă spun că li s-au părut suspecte schimbările lui Stoica și Iordănescu, de departe cei mai buni și cei mai activi steliști din meci. Cu toții sunt însă de acord că cel mai bizar aspect al acelei întâmplări a fost trecerea lui Dumitru la Timișoara, din sezonul următor.

Mijlocașul nostru s-a dus atunci în Banat pentru o diplomă de inginer. Ulterior, a ajuns să regrete decizia, spunând că îi pare rău că a plecat de la Steaua cum a plecat, deoarece ”diploma de inginer nu-mi folosește la nimic. Mai bine stăteam la Steaua, să-mi crească gradul, și primeam și eu ceva bani în plus.” Caracterul lui Liță a fost mereu unul deosebit. Așa a și ajuns să recunoască că a cedat acel meci cu Timișoara, dar nu pentru bani, ci pentru a câștiga disputa cu Iordănescu pentru dominarea vestiarului Stelei, pentru a arăta cât de mare e influența sa asupra jocului echipei. În mintea sa, Liță Dumitru a considerat că non-combatul e același lucru cu absența de pe teren. Nu e.

Liță a plecat atunci de la Steaua, dar Puiu a continuat. Nu a mai câștigat niciun titlu, dar a continuat să fie unul dintre cei mai influenți oameni din echipă. În ultimul său sezon la Steaua, Puiu Iordănescu a devenit golgeterul campionatului, cu 20 de goluri. Palmaresul său ca jucător mai include 4 cupe ale României și, evident, Cupa Campionilor Europeni.

Anghel Iordănescu a fost un mare antrenor. A fost și un mare jucător. Cel mai important, este un mare stelist. ”Tata Puiu” iubește Steaua București. La începutul anului a vorbit despre echipa noastră:

”Steaua rămâne clubul la care m-am format, unde am evoluat în cea mai mare parte a carierei și unde am obținut cele mai mari performanțe. Acum nu am legături, nici măcar cu prietenii mei Oprița sau Miu. Cu Iovan și Lăcătuș doar tangențial, când ne mai întâlnim. Cu siguranță mă veți vedea la meciurile lor, voi merge la toate când începe campionatul. Merg și la cele ale Voluntariului, da, și la meciurile celor de la FCSB”.

Astăzi, Anghel Iordănescu împlinește vârsta de 70 de ani. Îi urăm astfel ”La mulți ani!” și îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru Steaua!