helmuth duckadam

Florin Talpan: ”Mă mândresc cu munca mea și cu ceea ce am făcut pentru Steaua, cel mai mare club din Estul Europei!”

Florin Talpan a comentat demiterea lui Duckadam de la Fotbal Club Fcsb. În exclusivitate pentru suporterii steliști, acesta a declarat că:

Florin Talpan”Dacă nu exista Helmut Duckadam, Steaua București nu câștiga niciodată Cupa Campionilor Europeni. Dacă nu câștiga Florin Talpan dosarele cu marca, numele și palmaresul, în momentul de față, Steaua București nu mai avea nici marca Steaua, nici numele Steaua și nici palmaresul echipei de fotbal. De numele lui Duckadam se leagă cel mai mare și mai spectaculos triumf al unei formații de fotbal din România, câștigarea Cupei Campionilor Europeni din anul 1986, așa cum de numele Talpan se leagă câștigarea dosarelor pentru marca Steaua București, numele Steaua București și pentru palmaresul echipei de fotbal Steaua București. Mă mândresc cu munca mea și cu ceea ce am făcut pentru Steaua, cel mai mare club din Estul Europei.”

Într-un mod surprinzător, Talpan, care a fost atacat de multe ori de-a lungul anilor chiar de către Helmut Duckadam, vine acum în apărarea câștigătorului de CCE, lăudându-l și întinzându-i o mână de ajutor.

Într-o lume ideală, între Helmut Duckadam și Florin Talpan nu ar fi existat niciodată neînțelegeri. Amândoi i-au făcut bine Stelei, unul ajutând la îmbogățirea palmaresului și creșterea puterii mărcii Steaua, celălalt apărând marca Steaua de către cei care doresc să o folosească pentru propriul profit.

Din păcate, nu trăim într-o lume ideală. Iar Helmut Duckadam cu siguranță a învățat acest lucru în ultimele zile, când Becali și Fotbal Club Fcsb i-au întors spatele (lucru pe care Steaua nu l-a făcut niciodată, deși Duckadam s-a plâns mereu de asta), nu doar descotorosindu-se de el, ci chiar umilindu-l, spunând că persoana sa nu înseamnă nimic pentru FC Fcsb și că nu a avut nicio contribuție la bunul mers al echipei.