Steaua - Dinamo în altă formă

Steaua – Dinamo în altă formă

Rivalitatea Steaua – Dinamo este legendară. Include nu doar rivalitate sportivă, ci și ură, frustrări, invidie. Și toate acestea se văd cel mai bine atunci când în discuție intră subiectul Fotbal Club Fcsb.

Ultimii ani au dus rivalitatea Steaua – Dinamo la un alt nivel. Nu neapărat unul mai bun, ci unul total diferit, unul care nu implică aproape deloc sportul. Implică însă frustrările, invidia, chiar și ura dinamoviștilor. Atunci când aceștia vor să lovească în Steaua, spun că clubul nostru e deținut de Becali. Este o strategie penibilă, care demonstrează din nou cât de rău a ajuns fotbalul românesc.

Ultimul Steaua – Dinamo a avut loc la Telekom Sport, după meciul dintre FC Fcsb și Astra, meci pierdut de oi cu 2-3. Supărat că o echipa atât de slabă precum FC Fcsb a reușit totuși să umilească echipa cu care ține el, Cornel Dinu, în calitate de reprezentant al celor de la Dinamo București, a început să folosească cuvântul ”Steaua” pentru a vorbi despre echipa lui Becali.

Din fericire, în studiou s-a aflat și un stelist, Basarab Panduru. Acesta l-a corectat imediat pe Dinu. De aici, a început un nou episod Steaua – Dinamo.

Minciuni în direct la TV

Discuția dintre Dinu și Panduru a mers cam așa:

Cornel Dinu: O să-i spun Steaua, chiar dacă vă enervez și chiar dacă îl supăr pe prietenul meu Pandi. Instanţele nu mai sunt de mult instanţe în România. Eu nu pot trece peste trecutul Stelei, indiferent de hotărârea dată de justiţie. Gigi a preluat o echipă, a preluat Steaua. Lăsaţi chichiţele cu dereglatul ăla de Talpan. Steaua e Steaua. Că a preluat-o cum s-a preluat toată România prin fraudă…”

Basarab Panduru: Mister, dar peste trei ani, când vom intra în prima ligă cum le spui?

Cornel Dinu: Dragul meu, poporul ăsta e talentat în a pune piedici. Nu vezi că nu pot fi finanțați? (n.r. cei de la Steaua București)

Basarab Panduru: Ba pot fi.

Cornel Dinu: Dar nu au dreptul să fie în prima ligă.

Basarab Panduru: Au dreptul.

Cornel Dinu: Eu respect Steaua. Steaua, ca şi Dinamo, a fost condusă de oameni adevăraţi, dar noi ne renegăm trecutul. Lasă-mă în pace cu FCSB.

Basarab Panduru: „Cui îi spui Steaua când o să intre în prima ligă? Când o să fie şi FCSB în prima ligă?”

Cornel Dinu: „La haosul din prima ligă… Trebuia anchetat cum s-a dobândit Steaua în 2003. Dacă s-a dat compensaţie, dacă s-a dat cu zarul sau s-au schimbat doi valeţi pe sub masă. Nu mă mai provoca! Mă dai peste cap”

Se poate vedea încă din prima replică a lui Cornel Dinu care este motivul pentru care el a ales această strategie: ”chiar dacă vă enervez și chiar dacă îl supăr pe prietenul meu Pandi”. Dinu pretinde că este un intelectual. Cu toate acestea, alege tactica prostului. În loc să vorbească cu argumente, alege să enerveze și să supere. Dacă am spune că e un troll, nu am greși cu nimic.

Mai departe, fix cel căruia i se spune ”Procurorul” ne transmite că instanțele nu mai sunt de mult instanțe în România. Și nu putem să nu ne întrebăm la ce perioadă face referire Dinu. Cumva au fost instanțele mai serioase pe vremea comuniștilor? Sau vrea Cornel Dinu să fie un hipster adevărat și susține că instanțele nu au mai fost instanțe din perioada interbelică? Nu de alta, dar istoria ne cam spune că nici atunci instanțele nu erau imaculate.

Dinu l-a jignit pe Talpan, presa pipereană a publicat imediat

Poate cel mai penibil moment din toată discuția a fost jignirea gratuită pe care Dinu i-a aruncat-o lui Florin Talpan. Să ataci și să jignești gratuit un om care nu doar că nu ți-a făcut nimic, dar nici măcar nu e în același platou cu tine, ca să se poată apăra, asta demonstrează existența unui caracter urât. Și măcar dacă ar fi fost caracterul lui Dinu cel mai urât. Din păcate, presa vândută lui Becali a preluat imediat jignirea, publicând-o peste tot.

Profesioniști în presa noastră de sport? Așa ceva nu există. Mai sus, puteți vedea ce titluri dau aceștia articolelor lor, articole care nu sunt altceva decât propagandă.

Este dezgustător. Și sperăm că domnul Florin Talpan va lua măsuri atât împotriva lui Cornel Dinu cât și împotriva celor de la Gsp. Evident, titlul articolului este acum schimbat. Semn că acești nenorociți știu că au întrecut măsura. Dar nu o să vedeți o retragere sau o scuză din partea lor.

Ce echipă a preluat Gigi Becali?

Ca să se scoată rapid, Dinu face la fel ca orice oaie fcsbistă: ”Gigi a preluat”. Ce a preluat Gigi Becali? Până în ziua de azi încă nu am primit un document care să arate în mod concret că Gigi Becali a preluat o echipă.

Dar e amuzant să vezi cum acești oieri mincinoși repetă aceeași minciună. În lipsă de argumente și de creativitate, nu le rămâne altceva de făcut decât să repete ce le-a zis stăpânul. Iar Becali folosește cuvântul ”preluat” pentru că nu poate spune că a cumpărat ceva, că a împrumutat ceva, că i-a fost cesionat ceva. ”A prelua” e verbul perfect pentru el. E destul de neclar ca să nu spună dacă a achiziționat într-adevăr ceva, dar sugerează că el ar fi posesorul acelui ceva.

Dar Dinu și oile știu că Gigi Becali nu deține Steaua. Dinu neagă acest lucru pentru a câștiga războiul Steaua – Dinamo. Oile îl neagă pentru că sunt rău intenționate. Ele știu că Becali nu a preluat nimic, pentru că Becali nu putea prelua nimic. AFC Steaua București, nonprofitul condus de Păunescu, fiind doar administratorul echipei (așa cum a recunoscut chiar și Păunescu), nu avea niciun drept de a da ceva mai departe.

Din nou, oile știu acest lucru. Dar îl neagă pentru că sunt rău intenționate. Și foarte ipocrite, așa cum arată captura de ecran de mai jos.

muie la oi

În ea se poate vedea cum unul din influencerii oilor încearcă să le explice că administratorul nu este proprietar. Și, dacă nu e proprietar, ”nu face legea pe acel bun”. Influencerul oaie vorbește aici despre stadionul Steaua, căruia el îi spune ”Ghencea”, pentru că nu știe care e numele său și pentru că toate informațiile despre Steaua și le ia de la mironici. (Vorbim totuși despre aceiași oameni care cred că Steaua București a fost înființată acum 37 de ani). El are dreptate când spune că un administrator nu poate vinde un bun. Așa e. Nici AFC-ul nu a putut da mai departe Steaua. Dar oile nu vor recunoaște niciodată acest lucru, pentru că nu le ajută.

Fiind însă niște imenși ipocriți, fcsbiștii încearcă să sugereze că vor putea juca pe noul stadion Steaua, deoarece clubul Steaua este doar administrator. Ei uită însă că noul stadion și clubul Steaua au același proprietar: statul român. Și mai uită și că Fotbal Club Fcsb are o datorie de 37 milioane euro către statul român.

Încercând să câștige duelul Steaua – Dinamo, Dinu se face de râs

Să ne întoarcem însă la discuția noastră. În încercarea de a câștiga acest Steaua – Dinamo purtat în platoul Telekom Sport, Dinu s-a făcut de rușine. ”Că a preluat-o cum s-a preluat toată România prin fraudă…” încearcă Dinu să explice, uitând că o preluare prin fraudă nu e o preluare, ci furt.

Mai departe, în discuție, Panduru l-a umilit pe Dinu scurt și rapid. Fostul nostru mijlocaș a distrus toate minciunile spuse de ”Procuror”:

Cornel Dinu: Nu vezi că nu pot fi finanțați? (n.r. cei de la Steaua București)

Basarab Panduru: Ba pot fi.

Cornel Dinu: Dar nu au dreptul să fie în prima ligă.

Basarab Panduru: Au dreptul.

Cornel Dinu: Eu respect Steaua. Steaua, ca şi Dinamo, a fost condusă de oameni adevăraţi, dar noi ne renegăm trecutul. Lasă-mă în pace cu FCSB.

Basarab Panduru: „Cui îi spui Steaua când o să intre în prima ligă? Când o să fie şi FCSB în prima ligă?”

Cornel Dinu: „La haosul din prima ligă… Trebuia anchetat cum s-a dobândit Steaua în 2003. Dacă s-a dat compensaţie, dacă s-a dat cu zarul sau s-au schimbat doi valeţi pe sub masă. Nu mă mai provoca! Mă dai peste cap.”

Da, Dinu a fost dat peste cap. Dar nu l-a dat peste cap Panduru. Nu, Dinu s-a dat singur peste cap. A încercat să spele rușinea câinilor lui și să câștige acest mini Steaua – Dinamo, dar nu a făcut altceva decât să piardă lamentabil.

”Nu mă mai provoca! Mă dai peste cap.” s-a rugat Dinu de Panduru. A fost un fel de steag alb, un apel la milă. A fost practic un prosop aruncat în ring. Iar Dinu știe cum stă treaba cu prosoapele.

 

cornel dinu steaua-dinamo rapid

Cornel Dinu, pe vremea când arunca prosoape. La fel a făcut și când a pierdut un nou Steaua – Dinamo, în fața lui Basarab Panduru.

Nu așa ar trebui să se desfășoare Steaua – Dinamo. Această rivalitate este piatra de temelie a fotbalului românesc. Dacă și ea a fost pervertită, transformată în discuții despre Gigi Becali și echipa cu nume format doar din consoane, e destul de clar că fotbalul nostru nu își va mai reveni niciodată.

Și e trist să vezi cum dușmanii Stelei trec cu toții în tabăra FC Fcsbului. Din frustrare și din ură pentru Steaua, aceștia întorc spatele unei rivalități care a ridicat fotbalul românesc și care l-a făcut cunoscut în lume. Dar aici a fost mereu diferența între Steaua și Dinamo. Dacă pe steliști i-au ambiționat realizările câinilor, făcându-i să vrea să fie mai buni, pe câini, realizările ”militarilor” i-au făcut mereu și mai mici, și mai meschini, și mai răi, și mai hoți. Mare păcat!

Un mesaj și pentru domnul Mădălin Hîncu

Știm că pe domnul Mădălin Hîncu nu îl prea interesează clubul pe care îl conduce. Totuși, un angajat de-al său a fost insultat în direct. Și nu a fost vorba despre un război personal între Dinu și Talpan, ci de un război pe care Cornel Dinu îl are cu Steaua.

Încercând să atace Steaua, Cornel Dinu l-a insultat pe Florin Talpan. Astfel, Mădălin Hîncu e obligat să ia măsuri pentru a-și proteja angajatul. Asta dacă e un profesionist și un comandant adevărat. Dacă nu e, poate să stea liniștit și să își vadă mai departe de porumbei.