becali marca steaua anularea mărcii Steaua

Marca Steaua, pentru prieteni

Săptămâna trecută, clubul Steaua București a emis un comunicat prin care a anunțat din nou că va lua măsuri împotriva celor care folosesc abuziv și ilegal marca Steaua. Unii suporteri au fost fericiți la citirea comunicatului. Cei mai mulți, însă, și-au dat ochii pe spate și au atras atenția că astfel de comunicate au mai fost date, fără vreun efect.

Intitulat ”Cerere categorică”, comunicatul dat de Steaua București este orice numai categoric nu. Acesta a fost emis ca atenționare pentru compania Superbet, care a folosit marca Steaua de mai multe ori în ultimul timp, în comunicările sale, și include următorul punct:

”Este pentru a treia oară când alegeți să asociați imaginea Steaua București cu FCSB în materialele dumneavoastră de comunicare și promovare ale evenimentelor sportive, inducând astfel în eroare opinia publică. Considerăm că aceste asocieri sunt făcute intenționat.”

E posibil ca acest comunicat să fi fost dat cu intenții de maximă seriozitate, însă acestea sunt risipite în momentul în care, chiar în comunicat, apare trecut faptul că au mai existat deja două cazuri în care vinovatul a fost avertizat, dar a ignorat avertizările. Acest ping pong care are loc cu marca Steaua nu mai e o noutate. Știm deja destule exemple de societăți din România care folosesc marca Steaua fără a se teme de vreun răspuns din partea Stelei București. FC Fcsb, FRF, LPF, unele televiziuni și acum Superbet au arătat, prin comportamentul lor, că oricine poate folosi acest bun al statului fără a plăti măcar un leu.

Iar dacă clubul Steaua dă totuși un comunicat, acesta poate fi ignorat.

Marca Steaua e pentru prieteni

”Dă și tu, că nu dai de la tine” – acesta pare să fie motto-ul celor care administrează marca Steaua. În ultimii 20 de ani, toți funcționarii publici care au trecut pe la conducerea clubului nostru au ales să ignore toate aceste furturi și încălcări ale dreptului de proprietate intelectuală.

În decembrie 2014, George Boroi, pe atunci comandant al clubului Steaua, le-a dat marca gratuit celor de la FC Fcsb, pentru a o folosi într-un meci. Nu a fost semnat niciun contract în acest sens. FC Fcsb doar a folosit marca Steaua, cu binecuvântarea lui Boroi.

Mai departe, deoarece clubul Steaua nu a dorit și nu dorește să lanseze un magazin propriu, anumite părți interesate s-au băgat pe fir și și-au lansat propriile lor magazine care au ca scop comercializarea de produse pe care se regăsește marca Steaua. Unele dintre ele au funcționat sau încă funcționează ilegal. Altele au semant contracte de folosire a mărcii Steaua, contracte încheiate pe sume penibile.

Acțiunile celor care au condus clubul Steaua în ultimii ani sugerează că, dacă vrei să folosești marca Steaua, poți să o faci liniștit, atât timp cât ești prieten cu ei. Steaua Liberă nu îndeplinește aceste condiții. Din acest motiv, am fost înștiințați anul trecut că trebuie să schimbăm un logo pe care îl foloseam pe site-ul nostru. Logoul nu avea valoare de marcă și nu era folosit în activități comerciale. Era însă similar cu una din mărcile deținute de clubul Steaua.

Deoarece noi respectăm clubul Steaua și marca Steaua, ne-am conformat imediat. Am fost singurii care au făcut-o până acum. În rest, nimeni nu a mai făcut-o. Poate doar FC Fcsb, dar acolo exista o decizie judecătorească care îi forța să o facă. Și chiar și-așa au continuat să folosească indirect marca Steaua și o folosesc în acest fel chiar și azi.

Cât valorează prietenia celor aflați la conducerea clubului Steaua? În jur de 3,7 milioane euro pe an. La această sumă a fost evaluată marca Steaua.

Șmecherii de la Superbet au căutat să dea lovitura cu marca Steaua

În luna februarie a acestui an, Steaua Liberă a atras atenția asupra faptului că Superbet a folosit marca Steaua într-una din reclamele sale. Nu doar asta, dar a folosit-o făcând referire la FC Fcsb. Este vorba despre marca principală a clubului Steaua, cea cu acvila, care nu a fost niciodată asociată cu FC Fcsb. Și atunci, cum de s-a gândit Superbet să o folosească?

Povestea e una interesantă. Se pare că, în exact aceeași săptămână în care a folosit marca Steaua pentru respectiva reclamă, Superbet se afla în negocieri cu clubul Steaua pentru un contract de sponsorizare. Conform surselor noastre, firma de pariuri ar fi vrut ca numele său să apară pe tricourile echipei de fotbal. Dar asta nu ar fi fost tot. Se pare că în contractul de sponsorizare Superbet ar fi trecut și o clauză care i-ar fi permis să folosească marca Steaua pentru publicitate.

Atât de încrezători au fost cei de acolo că acel contract va fi semnat încât au dat drumul reclamelor făcute pentru meciul dintre Dinamo și FC Fcsb. Nu au mizat însă pe faptul că în club există totuși un om căruia să îi pese de marca Steaua. Văzând valoarea mică a contractului (sub 100 de mii de euro) și faptul că acesta includea și marca, Florin Talpan a refuzat să refuze. Ba chiar a atras atenția că respectiva afacere nu e una bună pentru Steaua. Aceasta a picat iar, în urma protestelor suporterilor, Superbet a fost atenționată să nu mai folosească marca Steaua.

Firma de pariuri n-a prea ținut cont de notificările Stelei. Așa am ajuns la paragraful penibil din comunicatul de săptămâna trecută:

”Este pentru a treia oară când alegeți să asociați imaginea Steaua București cu FCSB în materialele dumneavoastră de comunicare și promovare ale evenimentelor sportive, inducând astfel în eroare opinia publică. Considerăm că aceste asocieri sunt făcute intenționat.”

Cine e vinovat?

Hîncu? Cu siguranță. Fostul comandant al Stelei a promis încă de la preluarea frâielor că o să apere marca Steaua. Nu a făcut-o. A plecat în cele din urmă cu coada între picioare, lăsând în urma sa dezastru.

Dar cum rămâne cu noul comandant, Bichir? Este el vinovat? Bineînțeles.

Dacă acesta își începe mandatul tot cu vorbe, la fel ca predecesorii săi, ferindu-se de fapte, e clar că Stelei nu are cum să-i fie bine. Da, Bichir e nou. Da, poate că nu cunoaște în detaliu situația. Însă domnul Bichir trebuie să știe că are în club un consilier juridic care este și expert în proprietate intelectuală. Florin Talpan are cursuri făcute și diplome obținute în acest sens. Din acest motiv a și reușit să apere marca Steaua atât de bine în ultimii ani. Părerea sa ar trebui să conteze când vine vorba de apărarea acesteia.

Nu credem că Florin Talpan a propus trimiterea unei noi notificări săptămâna trecută. Credem mai degrabă că el nu a fost consultat, că domnul Bichir a luat acea decizie în încercarea de a se pune bine cu firma Superbet. După cum bine știți, toți cei care au condus clubul Steaua în ultimii 20 de ani au încercat să se pună mereu bine cu presa.

Dar ce legătură are presa cu toată povestea asta? Are. În cazul în care nu știați, Superbet s-a blindat cu o armată de ziarici care ar trebui să îi influențeze pe suporteri și să îi facă să își arunce banii pe serviciile acestei firme de pariuri.

Iată cum arată una din reclamele folosită de această companie pe Facebook:

superbet

Printre numele apărute în lista respectivă veți găsi și câteva care semnează mereu articole de atac la adresa Stelei. În mod normal, această informație ar fi trebuit să fie destul pentru ca Steaua nici măcar să nu se gândească să intre în afaceri cu această firmă. Dar, din păcate, șefii Stelei sunt disperați să semneze orice fel de contract de sponsorizare.

Nu contează suma, doar să existe contractul

În ultimii ani, Steaua București a semnat mai multe contracte de sponsorizare care pot fi descrise ca fiind… dezamăgitoare. Un club de talia Stelei ar trebui să aibă parteneri dintre cei mai puternici: firme mari, cu nume mari, cu bani mulți în conturi. Nu este însă cazul pentru noi.

De ce s-a ajuns aici? De ce nu are parte Steaua București, cel mai mare club sportiv din estul Europei, de sponsori pe măsură? Răspunsul este pentru că șefii Stelei s-au mulțumit cu puțin.

Așa cum am spus, în ultimii 20 de ani, la conducerea Stelei s-au aflat doar funcționari publici preocupați de orice altceva numai nu de Steaua. Niciunul din aceștia nu a căutat să atragă sponsori la club. Dacă a venit vreun sponsor cu o propunere de colaborare, aceștia au negociat bucuroși. Dacă nu, s-au făcut că sunt implicați în alte treburi.

Ca urmare a acestei strategii, sumele obținute de club din sponsorizări au scăzut în fiecare an. Deși ar fi trebuit să atragă anual milioane de euro, Steaua se mulțumește cu câteva sute de mii, conducătorii chiar felicitându-se pentru aceste ”realizări”.

Partea proastă este că rechinii din presă au mirosit deja sângele. În articolele lor, ziaricii care colaborează cu Superbet atrag mereu atenția că Steaua nu produce bani. Ei vorbesc despre faptul că Steaua are sau va avea cheltuieli enorme, că va fi sau că este o povară pentru Stat, că trebuie să producă bani.

Această strategie nu are ca scop doar distrugerea imaginii Stelei, ci și scăderea așteptărilor la negocieri. Când presa scrie zilnic că nu ai bani, că ai cheltuieli enorme și că ești disperat să încasezi și tu ceva, e normal să vrei să accepți orice ofertă, fie ea chiar și de ordinul câtorva zeci de mii de euro. Însă Steaua nu ar trebui să accepte astfel de contracte de sponsorizare.

Acestea nu fac altceva decât să reducă valoarea brandului și să știrbească puterea de negociere. Dacă Steaua București își vinde spațiul publicitar din jurul terenului pentru câteva zeci de mii de euro unor firme necunoscute, de ce ar mai vrea o firmă cunoscută să plătească șsute de mii sau milioane de euro pentru același serviciu? Răspunsul e: nu ar vrea. Și nici nu vrea. De aceea nu are parte Steaua de acest tip de oferte.

După neînțelegerile cu Superbet, ne putem aștepta ca ziaricii plătiți de această firmă să facă Steaua praf în următoarele săptămâni. Va fi interesant de văzut ce efect vor avea aceste articole asupra noului comandant, Bichir. Îl vor întărâta? Îl vor face să vrea să le dea tuturor peste bot? Sau îl vor convinge să intre în horă și să accepte orice propunere? Timpul ne va da răspunsul.