steaua - ofk belgrad

De ce Steaua – OFK Belgrad pentru a inaugura noul stadion din Ghencea?

Steaua – OFK Belgrad va fi jocul care va inaugura noul stadion Steaua. Știrea a fost anunțată oficial în prima conferință de presă care a avut loc la noul stadion.

Interimarul Bichir, managerul Ogăraru, antrenorii Oprița și Nofitovici, dar și comentatorul Avrămescu au fost primii care au inaugurat noua sală de conferințe din noul stadion Steaua. Într-o conferință de presă care a avut loc ieri, aceștia au vorbit despre planurile pentru noul sezon. Au anunțat de asemenea meciul care va marca inaugurarea noului stadion Steaua.

În data de 7 iulie, publicul stelist va avea posibilitatea de a testa tribunele noului stadion. Nu se vor plictisi. Vor putea urmări un meci amical, Steaua – OFK Belgrad.

De ce Steaua – OFK Belgrad pentru inaugurarea noului stadion?

”Arc peste timp”, acestea au fost cuvintele folosite de interimarul Bichir pentru a descrie amicalul cu care va fi inaugurat noul stadion. Steliștii știu povestea inaugurării vechiului stadion din Ghencea.

În data de 9 aprilie, 1974, vechiul stadion Steaua și-a deschis pentru prima dată porțile. Suporterii steliști care au fost prezenți atunci în tribune au putut urmări un meci interesant la acea vreme: Steaua – OFK Belgrad.

Adversarul de atunci al Stelei era o echipă care avea un cuvânt de spus în campionatul fostei Iugoslavie. Chiar dacă nu putea emite pretenții la titlul de campioană, la care erau abonate echipe precum Steaua Roșie, Partizan, Dinamo Zagreb sau Hajduk Split, juca într-o ligă puternică  și chiar ajunsese în sfertul de finală al Cupei UEFA, sezonul 1972-1973.

Totuși, nu a fost o mare echipă. Însă nu acesta a fost criteriul pentru care OFK Belgrad a fost alesă pentru inaugurarea vechiului stadion Steaua. A fost aleasă pentru că a fost disponibilă și pentru că era o echipă din interiorul blocului comunist.

Partea politică a contat puțin mai mult atunci. Altfel, să fi trăit într-o țară liberă, poate că Steaua ar fi chemat Ajax-ul antrenat de Piști Covaci (antrenor la Ajax între 1971-1973), ca să inaugureze ceea ce urma să devină cel mai important stadion din istoria fotbalului românesc.

OFK Belgrad a fost însă soluția mai bună. O echipă din interiorul blocului roșu, una aflată la nu foarte mare distanță, cu un program nu foarte încărcat. A fost o soluție foarte bună atunci. Dar acum?

Parcă noul stadion Steaua ar fi meritat o sărbătoare mai mare…

Da, e ușor de înțeles argumentul istoric. OFK Belgrad a fost acolo la inuaugurarea fostului stadion, dar oare era necesar să fie aici la inaugurarea noului stadion Steaua? Nu exista oare o soluție mai bună? Nu ar fi trebuit Steaua să își deschidă noua casă cu un meci pe măsură?

În acest moment, OFK Belgrad joacă în a treia ligă din Serbia. E departe de ceea ce a fost. E un adversar care chiar nu spune multe. Argumentul istoric ar fi mers foarte bine, dacă acestă echipă ar mai fi fost relevantă pentru fotbalul sârb. Așa, însă…

Între Steaua și OFK Belgrad nu există nicio relație. În niciun caz nu există o relație precum cea dintre Germania și Irlanda. Nemții folosesc echipamente de culoare verde în deplasare ca mulțumire pentru faptul că, după al Doilea Război Mondial, Irlanda a fost prima echipă care a fost de acord să joace împotriva lor. Nouă ne lipsește povestea. Din acest motiv, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu s-ar fi putut găsi vreun adversar mai bun.

Revenim la Ajax. În 1974 l-am avut pe Covaci ca om de legătură cu olandezii. Azi îl avem pe Ogăraru. Ar fi fost frumos ca George să își pună pilele în funcțiune și să îi aducă pe ”Lăncieri” în Ghencea. Și nu, nu ar fi fost un măcel. La data de 7 iulie, cel mai probabil ”greii” Ajaxului vor fi încă în vacanță. Unii dintre ei poate că vor fi încă la Euro 2020.

Ajax ar fi venit cu o echipă cu care băieții lui Oprița s-ar fi descurcat mult mai bine. Și, până la urmă, chiar dacă am fi pierdut acest meci, ar fi fost doar un amical, nu o mare tragedie.

Este doar o părere

Nu trebuie neapărat să fiți de acord cu cele scrise aici. Și nici să le contestați. Este doar o părere, din partea unui suporter stelist care crede că Steaua București ar fi transmis un mesaj mult mai puternic cu un eveniment de nivel european.

Totul e în mâinile conducerii. Dacă vor organiza un eveniment care să închidă guri, nimeni nu le va putea reproșa ceva. Dacă însă evenimentul de inaugurare al noului stadion Steaua va dezamăgi, puteți să fiți siguri că șacalii nu vor ezita să atace.

Abia aștept să văd Steaua – OFK Belgrad. Abia aștept să văd steliștii pe noul stadion Steaua și sper din tot sufletul ca această nouă casă să ne poarte noroc în sezoanele care vor veni.

Aș vrea să cred că ne îndreptăm spre normalitate. Steaua e tot mai aproape de prima ligă, acolo unde îi este locul, va juca pe un superstadion cu numele Steaua, meciurile sale vor fi din nou transmise la TV și va juca din nou cu fanii aproape. Sper să nu mă înșel.

Forza Steaua!