stadionul steaua inaugurare steaua bucurești - ofk belgrad

Inaugurarea noului Stadion Steaua | Amical: Steaua București – OFK Belgrad

Noul stadion Steaua și-a deschis porțile! Oficial, Steaua București a jucat primul meci, unul amical, pe noul său stadion. Să îl stăpânești fericită, Steaua București, și să reușești să realizezi pe gazonul său minunile pe care le-ai făcut și pe vechiul stadion.

Din păcate, evenimentul de inaugurare a noului stadion a pornit cu stângul. Pregătirea ”de multe luni” nu a inclus și un test al transmisiunii live. Astfel, steliștii prezenți pe canalul de Youtube Steaua TV, nu puțini, vreo 3000 la număr, nu au prea înțeles nimic din ceea ce au văzut.

Dar poate că e mai bine așa. Altfel, steliștii i-ar fi văzut la eveniment pe Duckadam, generalul în retragere Laurențiu Roșu, fost handbalist al clubului, și Cristian Gațu, oameni care, de-a lungul timpului, nu au ezitat să atace Steaua. Chiar dacă o atacă, aceștia se asigură că nu lipsesc de la niciun eveniment de-al Stelei.

La inaugurarea sălii ”Sevilla” au vorbit Teo Avramescu, comandantul interimar Bichir, lipit de ministrul Ciucă, prezent și el la eveniment, și George Ogăraru. Din păcate, n-a vorbit niciunul din oamenii care chiar au fost la Sevilla. Steliștii ar fi meritat să îi asculte iar ei ar fi meritat să spună câteva cuvinte în sala care poartă numele performanței pe care ei au obținut-o.

A vorbit în cele din urmă Anghel Iordănescu, la prezentarea plăcuțelor cu numele fotbaliștilor de la Sevilla, plăcuțe care sunt de acum înainte parte din noul stadion, așa cum și ei, fotbaliștii, sunt parte din Steaua.

Steaua București – OFK Belgrad, pe noul Stadion Steaua

Meciul amical Steaua București – OFK Belgrad a început cu un eveniment în cinstea lui Marius Lăcătuș. Tricoul cu numărul 7, purtat de ”Fiară” pe toată durata aventurii sale la Steaua, a fost retras. În aplauzele întregului stadion, sub privirile fotbaliștilor steliști, îmbrăgați într-un echipament nou, Marius Lăcătuș i-a salutat în stilul caracteristic pe suporterii prezenți la meci și, după câteva cuvinte, a dat startul meciului.

Steaua București: 1. Raul Bălbărău – 18. George Călințaru, 5. Sergiu Bactăr, 55. Wallace, 17. Darius Oroian – 8. Valentin Bărbulescu, 10. Rareș Enceanu – 90. Alexandru Zaharia, 77. Remus Chipirliu, 9. Emilian Pacionel – 21. Vasile Buhăescu

Antrenor: Daniel Oprița

Rezerve: 22. Horia Iancu – 89. Ovidiu Morariu, 4. Dean Beța, 13. Adrian Ilie, 14. Robert Neacşu, 15. Paul Haj, 20. Florin Răsdan, 47. Dragoș Nicolae, 27. Ștefan Pacionel, 11. Dragoș Huiban, 99. Cezar Gherghiceanu

OFK Belgrad: Jevtic – Jankovic, Zlatkovic, Pantic, Maksic – Nedelkovic, Bozic – Kilibarda, Retrovic, Ugrica – Mikan

Pauza s-a simțit din plin în jocul Stelei. Deși au controlat jocul și au dominat în prima repriză, băieții lui Oprița nu au reușit să deschidă scorul în primele 45 de minute.

În repriza secundă, ambii antrenori au făcut modificări în echipele trimise pe teren. Intrat pe stânga, în locul lui Oroian, Robert Neacșu, care are pe tricou numărul 14 (2 x 7), a trimis o centrare în careul sârbilor, în minutul 50. Aflat la post, golgheterul Remus Chipirliu, omul cu numărul 77, a marcat primul gol oficial pe noul stadion Steaua, în seara în care a fost retras numărul 7.

Două minute mai târziu, același Chipirliu a profitat de o eroare în apărarea celor de la OFK Belgrad și a dus scorul la 2-0. Faza golului doi a pornit din bocancul lui Florin Răsdan, ultimul purtător al numărului 7 la Steaua.

Pentru OFK Belgrad a fost un semn clar că norocul a dispărut. Și, cum era de așteptat, în minutul 61 s-a făcut 3-0 pentru Steaua. Golul a fost marcat de Huiban, dintr-un penalty obținut de Neacșu.

A venit și golul 4 în minutul 76, când, după un contraatac, Huiban i-a centrat lui Gherghiceanu în fața porții. Tânărul atacant venit de la Farul a pus latul și a marcat primul său gol în tricoul Stelei.

În formă de zile mari, Robert Neacșu a făcut 5-0 în minutul 86. Tânărul jucător de bandă a transformat un penalty obținut tot de el, după ce Oprița a fost de acord ca el să bată.

Scorul final al partidei a fost stabilit tot de Robert Neacșu, jucătorul meciului. Acesta a înscris în ultimul minut de joc, pentru un 6-0 care ne întristează doar pentru că nu e 7-0. Ar fi fost mai potrivit pentru ziua de azi.

Cum au făcut și în anii precedenți, Oprița și băieții lui au salvat un eveniment care ar fi putut fi distrus de mediocritatea conducerii clubului. Din fericire, noul stadion Steaua a avut parte de sărbătoarea pe care o merită, una fotbalistică, cu multe goluri și cu suporteri fericiți.

Când tragem linie, asta contează cel mai mult, ca suporterii steliști să fie fericiți.