universitata craiova

Universitatea Craiova ne arată cum se procedează. A făcut plângere penală împotriva FC U 1948

Steaua București a primit o nouă lecție. De data aceasta, de la Universitatea Craiova. Clubul din Bănie a arătat cum se procedează atunci când cineva îți fură identitatea și a depus la parchet o plângere penală împotriva FC U 1948 SA.

Cazurile Steaua – FC Fcsb și Universitatea Craiova – FC U 1948 sunt similare. O echipă are dreptul de a folosi mărci, nume și alte elemente de identitate, în timp ce cealaltă nu are, dar le folosește, chiar dacă există decizii judecătorești care îi interzic acest lucru.

Dacă conducerea Stelei se face că nu vede atunci când FC Fcsb îi fură imaginea sau când presa sugerează că FC Fcsb e Steaua, despre conducerea Craiovei nu se poate spune același lucru. Da, s-au mișcat încet. Însă ei au luat măsuri pentru a se proteja. Întâi au ridicat acreditările ziaricilor care scriau prostii. Acum au făcut plângere penală împotriva echipei care încearcă să le fure identitatea. Foarte simplu și foarte frumos.

Ce spune plângerea penală făcută de Universitatea Craiova împotriva FC U 1948

„Din moment ce reprezentanţii U Craiova 1948 SA continuă să se prezinte publicului larg prin titulaturile „Universitatea Craiova” ori „Ştiinţa Craiova” (a se vedea în acest sens toate conferinţele de presă, emisiunile la care au participat reprezentanţii societăţii reclamate ori numeroasele articole din mass-media din ultimele 12 luni), deşi nu deţin niciun drept asupra celor două mărci, atestă caracterul continuat al infracţiunii săvârşite şi mai ales intenţia clar de a dobândi în mod nelegal beneficiile de imagine şi patrimoniale ce survin ca urmare a deţinerii dreputului de proprietate intelectuală asupra celor două mărci.

Ţinând cont că în activitatea din ultimii cinci ani ai societăţii U Craiova 1948 SA, reprezentanţii acestei entităţi juridice au folosit o firmă şi o emblemă asemănătoare şi au construit o imagine publică în măsură să genereze confuzie cu mărcile deţinute legal de subscrisa (mass-media, produse de marketing, echipamente sportive, firme luminoase, spaţii publicitare, etc.), comercializând produse cu elemente identitare identice/similare cu cele pe care le deţinem în mod exclusiv, denotă fără putinţă de tăgadă intenţia vădit frauduloasă şi caracterul continuu al infracţiunilor (…)

Vă solicităm să dispuneţi tragerea la răspundere penală a societăţii U Craiova SA, prin reprezentanţii săi care au condus, controlat şi girat această stare de fapt nereală (…) Înţelegem să ne constituim parte civilă în prezentul dosar, urmând ca suma solicitată ca prejudiciu să o cuantificăm până la finalizarea urmăririi penale.”

În plângerea penală pe care o puteți citi pe Fanatik, reprezentanții Universității Craiova au acuzat FC U 1948 de:

  • contrafacerea unei mărci;
  • folosirea unei firme și embleme de natură să producă confuzie cu cele folosite ilegitim de alt comerciant;
  • punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă similară cu o marcă înregistrată pentru produse similare;
  • producerea în orice mod, oferirea spre vânzare și vânzarea unor mărfuri purtând mențiuni false privind mărcile;
  • alte tipuri de furt de proprietate intelectuală, în scopul de a îi induce în eroare pe ceilalți comercianți, și fals informatic. 

La plângerea făcută, Universitatea Craiova a atașat toate deciziile judecătorești obținute în procesele cu FC U 1948, decizii care îi interzic entității din urmă să folosească marca sau numele Universitatea Craiova. De asemenea, Universitatea Craiova intenționează să ia măsuri, cel mai probabil de aceeași natură, împotriva tuturor persoanelor și trusturilor de presă care vor continua să creeze confuzie și să afecteze imaginea clubului din Bănie.

Steaua București are de partea sa mult mai multe decizii judecătorești decât Universitatea Craiova. Le-ar putea folosi ușor împotriva celor de la FC Fcsb, care continuă să susțină că sunt Steaua. Nu vor însă să o facă.

Prin acțiunea aceasta, Universitatea Craiova ne-a umilit și mai mult, deși fără intenție. Clubul Steaua, din păcate, are chiar cea mai slabă conducere din țară, o conducere care este în totalitate anti-Steaua și pro-FC Fcsb.