frf fotbalul românesc naționala frf

Naționala FRF nu are ce căuta în Ghencea

O veste proastă pentru steliști. Echipa federației va juca două din meciurile sale pe noul stadion Steaua, în octombrie și noiembrie. E greu de înțeles cum conducerea clubului nostru a fost de acord cu așa ceva, dată fiind ostilitatea cu care FRF tratează clubul Steaua.

După meciul cu Ciskszereda, clubul Steaua a fost amendat de FRF cu 10.000 lei. ”Rasism” au urlat ziarele și politicienii de rahat, așa că FRF nu a mai stat pe gânduri și a amendat. Alții, care, la alte meciuri, au anunțat că ”au avut și vor avea mereu”, nu au pățit nimic. În cazul lor, observatorul de meci nu a auzit nimic iar comisiile nu s-au autosesizat, deși înregistrarea meciului este disponibilă și acum iar cântecele se aud foarte, foarte bine.

Se pare însă că observatorii care dorm la ore târzii sunt destul de vigilenți în timpul zilei. După meciul Stelei de la Slobozia, observatorul Dorinel Dincă a trecut în raport că a observat ceva neliniște în sectorul stelist.

Ce a observat? Știe doar el. Noi, urmărind înregistrarea meciului, nu am văzut nimic în neregulă. Dar pentru FRF a fost destul: 15.000 lei amendă pentru Steaua. Cinci meciuri, două sancțiuni. În ritmul acesta, federația o să își asigure în curând bugetul pentru următorii 2-3 ani.

Și, bineînțeles, va veni și o a treia sancțiune. Care nu va mai fi doar amendă, ci, cel mai probabil, amendă și suspendarea terenului. FRF nu se joacă când vine vorba de Steaua, club pe care pur și simplu nu îl place.

FRF urăște Steaua

Steaua București nu a primit din partea FRF și cu siguranță nu va primi niciodată același tratament pe care îl primesc echipe precum FC Fcsb sau FC R. În cazul primei echipe, nu doar manifestările rasiste ale suporterilor nu trec pe la urechile FRF. Federația nu reușește să audă nici declarațiile xenofobe, homofobe, rasiste, misogine ale proprietarului acestui club.

”Say no to racism”? Poate altundeva, dar nu la FRF. La Federație, dacă zice Becali, nu e niciodată rasism, xenofobie sau discriminare. Suntem însă curioși ce s-ar întâmpla dacă Daniel Oprița ar spune că nu vrea la echipă jucători homosexuali. Cât de repede ne-ar exclude oare federația din Liga 2?!

Așa cum s-a văzut deja, regulamentele sunt făcute numai pentru dușmani. Când FC R nu avea drept de promovare, niciun comentator nu a spus asta, niciun oficial FRF nu a făcut declarații în acest sens. Atunci, federația și-a schimbat pur și simplu regulamentul, pentru că meritul sportiv.

Merit sportiv pentru FC R, dar nu și pentru Steaua București. 

Pentru că Steaua București are ghinionul de a fi câștigat în instanță procese împotriva lui Becali, preferatul FRF. Dacă le-ar fi pierdut, sigur ar fi găsit FRF o soluție. Dar le-a câștigat, așa că Steaua e dușman.

Pentru dușmani, FRF aplică bine de tot regulamentele. Și asta nu e tot. Își pune și angajații să îi defăimeze dușmanii.

Steaua București este membru FRF. În calitate de membru, plătește o cotizație anuală. Pentru că plătește această cotizație anuală, a câștigat dreptul de a fi înjurată public de angajați ai FRF. A câștigat dreptul ca alți angajați de-ai FRF să le spună suporterilor să ignore decizii judecătorești și să nu creadă că Steaua e Steaua.

FRF nu are voie să intre pe noul stadion Steaua

Vă place tratamentul la care e supus clubul nostru? Dacă sunteți suporteri, poate că nu. Dacă sunteți conducerea clubului, sigur! Conducerea Stelei, cu domnul interimar Bichir în frunte, nu a zis ”Nu” când FRF a bătut la ușă.

Bine, ei nu au zis ”Nu” nici când federația ne-a programat în mijlocul săptămânii, când ne-a dat amendă după amendă sau când a refuzat să recunoască că Steaua e Steaua. Ei își freacă mâinile de fericire la fiecare amendă și sunt încântați de posibilitatea ca suporterii să nu mai poată intra pe stadion. Doar, așa cum au zis prietenii lui Becali din MApN și din club, ”ce ne trebuie nouă echipă de fotbal?!”

Acum, echipa FRF va juca gratuit pe noul stadion Steaua. L-au pus șefii Stelei la dispoziția oamenilor lui Burleanu, ca aceștia să poată înjura Steaua și mai tare. Ca aceștia să urle și mai tare că Steaua nu e Steaua.

Vă place? Dacă nu vă place ce-o să faceți?

Soluții ar fi, că doar cui pe cui se scoate, iar cine dă amendă poate să și ia. Dar noi nu încurajăm suporterii să facă prostii. Îi încurajăm în schimb să pună presiune pe conducerea clubului, pentru ca ei să își facă treaba.

Atât timp cât FRF își bate joc de Steaua, Steaua nu are de ce să primească echipa FRF pe noul său stadion. Și ca să nu existe discuții fără sens, evidentă că aia nu e echipa națională. Este o echipă a FRF, făcută după cum dictează impresarii.