costel cernat

CERNAT, COSTEL CERNAT …063

Articol despre Costel Cernat, realizat de Clement Peter și publicat pe site-ul său, Freejournalist.eu, în data de 10 iulie 2015. 


Povestea celui mai mare baschetbalist roman al tuturor timpurilor trece obligatoriu pe la aceasta borna, “63”! Acest numar, 63 este totalul punctelor marcate de Costel Cernat intr-un singur meci, meci foarte important, sustinut de echipa sa de club Steaua in compania celei mai puternice formatii europene din anii 80, Maccabi Tel-Aviv. Performanta este cu atat mai mare cu cat ea a fost inregistrata in cea mai importanta competitie de baschet de la acea vreme, Cupa Campionilor Europeni, echivalenta de azi a Superligii, dar si prin faptul ca, la acest nivel, nici pana azi acest record nu a fost batut.

Baschetul romanesc a avut decenii la rand o prezenta notabila in Europa. A fost o perioada buna care a inceput pe la jumatatea deceniului 5 si a tinut vreo 35 de ani. La nivel de reprezentativa am ocupat in 1957 locul 5 la Campionatul European, performanta care s-a repetat peste fix 10 ani, pentru ca apoi, pana la Revolutie, sa avem o prezenta constanta in primele 12 echipe ale continentului. La nivel de club Steaua si Dinamo ajungeau pana in sferturile de finala ale competitiilor intercluburi. Timp de doua decenii, jucatorul care si-a pus definitiv amprenta pe reprezentarile noastre internationale a fost Costel Cernat. Atat la Nationala dar mai ales la Steaua el a avut realizari incredibile, adevarate performante pentru acei ani si pentru nivelul baschetului nostru.

Constantean prin nastere, venea la 19 ani in Bucuresti si semna cu Steaua. Fusese dorit si de Dinamo, dar acestia il avea deja pe tanarul si foarte valorosul Dan Niculescu. Din duelul lor sportiv avea sa se nasca o frumoasa dar aspra rivalitate care se confunda de fapt cu rivalitatea celor doua cluburi. Castigator in intrecerea interna a fost de cele mai multe ori Costel Cernat, el adjudecandu-si 10 din cele 21 de trofee din istoria Stelei.

Ajungea la Steaua dupa ce echipa militara inregistrase deja succese importante in Europa, cu victorii la Badalona impotriva celor de la Juventud si mai ales calificarea in turul urmator al Cupei Cupelor dupa eliminarea istorica a celor de la Galatasaray. La Istanbul scorul fusese 61-66 iar la Bucuresti 72-64. Azi doar visam la asemenea rezultate!

Cernat stia unde vine, stia ca la Steaua se cere mereu performante si mai bine de 15 ani a entuziasmat prin rezultate, dar mai ales prin jocul lui, precizia cu care arunca de 2 si apoi de 3 puncte uimea lumea baschetului de la noi si nu numai. Media pe meci era de 15-20, iar mai tarziu, cand loviturile de la distanta se punctau cu 3, media era de 25-30… Primele tururi ale competitiilor europene erau trecute atunci cu usurinta de stelisti si in fazele superioare aduceau la Bucuresti nume grele din baschetul european, iubitorii acestui sport fiind realmente rasfatati si incantati sa priveasaca jucatori care mai tarziu aveau sa ajunga mari vedete in NBA.

In 1977 Steaua elimina pe turcii de la Besiktas si urmau italienii de la Cantu. Cernat isi pastreaza cota sa, media sa de 25-30 si entuziasmeaza spectatorii dintr-o sala Floreasca arhiplina si milioane de telespctatori, prin evolutiile sale impotriva vedetelor Recalcatti si Marzoratti de la Forst Birra Cantu. Victorie la Bucuresti si la fel vor inclina steagul, tot in acel an, francezii de la Villeurbaine si din nou spaniolii de la Juventud Badalona, Cernat si compania ajungand in sferturile Cupei Cupelor. Un an mai tarziu, in aceeasi competitie, Steaua realizeaza ceva imposibil azi, victorie cu 101-100 in fata Barcelonei!

Costel Cernat era doar la jumatatea traseului sau glorios care va continua cu evolutii incredibile atat pentru Steaua, cat si pentru Nationala, unde el va participa la 4 turnee finale de Campionat European, marcand in aceasta competitie peste 300 de puncte si peste 1500 pentru totalul celor 210 partide in reprezentativa Romaniei.

Asa cum marturiseste si el, anul 1984 a fost cel mai bun din intreaga sa cariera. In primavara Steaua elimina pe Fenerbahce din Cupa Cupelor dupa 83-65 la Bucuresti si 67-81 la Istanbul, unde a iesit rau de tot, publicul a invadat terenul a blocat iesirea din sala a jucatorilor nostri si numai dupa ore bune, politia lor a reusit sa faca ordine!

Peste 3 saptamani venea la Bucuresti Cibona Zagreb cu vitorul “taur”Tony Kukoci si Alex Petrovici, fratele mai mare a lui Dradzen. A fost delir in Floreasca, Cernat a fost peste toti, a marcat 38 de puncte si meciul s-a terminat 82-82. La retur a fost o diferenta de numai 7 puncte si iugoslavo-croatii au mers in semifinale. Astea chiar erau mari performante!

In campionat, Steaua triumfa in acel an, vor juca in Cupa Campionilor si toamna ii aduce la Bucuresti pe Maccabi Tel-Aviv, echipa care in anii ’80 era o forta, avea deja in palmares titluri europene si alte finale disputate, totalul pana in ziua de azi fiinde de 5 titluri si alte 7 finale!

Meciul-tur din 4 octombrie 1984 de la Sala Floreasca, avea sa intre definitiv in istorie pentru cele 63 (!!!) de puncte marcate de Cernat, record absolut atunci pentru competitiile europene si – dupa declaratiile recente ale eroului nostru – record ce nici pana azi nu a fost batut!

Maccabi era atunci poate cea mai buna echipa din Europa, americanii Kevin Magee, Johnson si Silver faceau tot jocul, iar Berckovici controla tot. Acesta era originar din Romania, se nascuse la Botosani, incepuse baschetul la Scoala Sportiva din oras si in anii ’60 emigrase cu parintii in Israel. Bebe Berckovici si ai sai aveau acum ocazia sa vada cum se marcheaza 63 de puncte! Si asta in Romania! Cernat arunca si marca, marca din orice pozitie, orice aruncare era cos, procentajul era foarte aproape de suta la suta!

Evident ca echipa il ajuta, ei tocau marunt, si-i pasau lui pentru finalizare. Cinci-ul de baza, dirijat de antrenorii Nedef si Mircea Campeanu, a aratat cam asa: Cernat, Opsitaru, Capusan, Ermurache si Branisteanu, ultimul facand schimb cu Netolitschi, in functie de cerintele jocului.

Despre atmosfera creata de spectataori n-avem decat un cuvant, infern!

Steaua a tinut pasul cu Maccabi pana spre final, cand experienta uriasa a israelienilor si-a spus cuvantul si ei ai casigat. Scor 114-103, cu 63 de puncte Cernat! Abia dupa meci, acesta a fost informat ce mare performanta realizase si cum, in compania cui? Chiar daca la meciul retur stelistii au fost demolati, Cernat a reusit si la Tel Aviv “s-o bage” pentru 44 de puncte, deci el a punctat in fata celor mai buni din Europa, de 107 ori! Berckovici si Magee nu mai intelegeau nimic, presa de acolo la fel, titluri entuziasmante: “De ce un talent asa mare s-a nascut in Romania”, sau “In NBA inca nu s-a vazut asa ceva”, sau “63 de puncte, record absolut!”

Propuneri sa plece a avut tot timpul, dar el a ramas legat de multe care azi sunt greu de explicat, insa atunci toata lumea stia, pleci, dar nu te mai intorci!

El a ramas sa joace pentru Steau si Romania pana in 1990, a ramas sa faca show de fiecare data cand aparea pe teren, a ramas sa-l mai cunoasca si pe Sabonis cand Jalghiris Kaunas a venit si ea la Bucuresti, viitorul mare star de la Real si apoi din NBA fiind si el impresionat de “lunetistul” Cernat. Pana la urma “lunetistul” nostru era multumit ca prin munca lui si a colegilor sai, aduceau la Bucuresti acele mari echipe si acei uriasi jucatori, iar el fiind un generos, se bucura ca lumea e fericita de spectacolul oferit.

“Route 63” ar trebui sa fie un slogan, singurul valoros, singurul care poate sa impinga aspiratiile spre absolut. Costel Cernat a facut absolutul posibil!

Text: Clement Peter – FREEJOURNALIST.EU


Clement Peter

Clement Peter și Eroii de la Sevilla, la întoarcerea în România

Clement Peter a fost cel mai mare suporter stelist din toate timpurile. Un om de presă adevărat, fotojurnalist care a surprins în fotografiile sale cei mai importanți ani din istoria Stelei, Clement a iubit clubul nostru cu o pasiune care nu poate fi egalată. A fost mereu alături de Steaua și mereu a încercat să o apere de cei care au vrut să îi facă rău. Din păcate, s-a stins din viață în 2020. A lăsat în urma sa numeroase poze și articole, comori adevărate pentru toți cei care iubesc Steaua București. Pentru a nu pierde aceste comori, am decis să le descărcăm de pe fostul site al lui Clement, freejournalist.eu, care astăzi, din păcate, nu mai e activ, și să le republicăm.

Pentru toată munca depusă în slujba Stelei, Clement Peter merită un loc alături de marile legende ale clubului nostru.