Cezar Drăgăniță, o poveste nesfârșită!

Articol despre Costel Cernat, realizat de Clement Peter și publicat pe site-ul său, Freejournalist.eu, în data de 3 mai 2016. 

E unul dintre cei mai mari handbalisti ai nostri si a jucat la nivel de competitie oficiala pana la…59 de ani! Numele lui este Cezar Draganita, sportiv imens,  personaj plin de har nu numai pe teren, ci si in afara lui, un mare povestitor, un bon vivant si o forta regeneratoare pentru toti cei din jurul lui. Campion mondial, dublu medaliat la Olimpiada , castigator al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua si 15 titluri nationale cu echipa militara, cam asta se poate trece foarte succinct in fisa extremei drepte de la Nationala !

 Cezar Draganita s-a nascut la Arad pe 13 februarie 1954. Despre copilaria lui se poate scrie o carte, cum alte multe carti pot fi scrise numai din povestirile suculente ale personajului nostru. Tatal ofiter in armata romana si mama profesoara, deci un mediu elevat, in care si un copil prea zburdalnic cum era Cezar, ar fi trebuit sa se dezvolte in armonie. Insa, viciscitudinile vietii n-au cum sa fie controlate si la numai 3 ani el ramane in grija bunicilor. Ambii parinti sunt arestati in 1957. Era perioada celor mai negri ani din istoria comunista a Romaniei si tatal a fost acuzat de complot militar la adresa autoritatilor. Era atunci comandantul Armatei a II-a Blindate si a fost turnat ca ar complota pentru a prelua functia de ministru. Constantin Draganita a fost condamnat la moarte, pedeapsa schimbata ulterior in puscarie pe viata, a fost intemnitat impreuna cu sotia sa Maria, amandoi undeva in Ardeal, foarte aproape unul de celalalt , fara ca ei sa stie acest lucru. Micutul Cezar a fost crescut de bunici pana la varsta de 11 ani, cand parintii sai au revenit acasa, dupa ce fusese data o amnistie pentru detinutii politici.

Avand alaturi o mama care studiase la Paris, Cezarica a avut parte de o educatie deosebita, a deprins bunele maniere si mai ales gustul pentru lectura, ajungand sa citeasca pana la 5-6 carti pe saptamana, lucru care se va repeta de nenumarate ori si in cantonamentele de la handball de mai tarziu. In schimb, tatal i-a indreptat pasii spre sport, isi dorea mult ca fiul sau sa ajunga fotbalist, dar n-a fost sa fie, baiatul zvapaiat era atras de handbalul care era obligatoriu in acei ani in toate scolile din Romania. Remarcat la selectii scolare, ajunge la 17 ani la cel mai titrat club, Steaua, care ii oferea atunci posibilitatea sa-si etaleze calitatile, incredibila forta de patrundere pe extrema, viteza de reactie si sut insurubat letal, de mare precizie.

Recompensele vin repede, grade in armata,  titluri cu Steaua si mai ales convocarea la Nationala inca din timpul junioratului. Cantonamentele la prima reprezentativa erau un calvar, dar aici se nasteau marile performante care aveau sa vina. Intr-un recent interviu Cezar povestea: “Perntru pregatirea Olimpiadei de la Moscova, am stat in cantonament 13 luni, inebunisem complet, incepusem sa ne batem cu pistoale cu apa, la unul din aceste jocuri am umplut cosul de gunoi cu apa. Stateam la usa si asteptam un coiechipier, s-a deschis usa, n-a fost un coleg , a fost Ioan Kunst-Ghermanescu, presedintele federatiei si antrenor federal. L-am udat leoarca. El a mers dupa aceea la antrenorul nostru Nicolae Nedef si i-a spus sa ne mai dea drumul acasa, ca inebunim”.

Pana la acea Olimpiada, Draganita va face parte din lotul Romaniei prezent in 1974 la Campionatul Mondial de la Berlin, in Germania democrata.

Am ajuns atunci sa jucam finala si sa castigam din nou in fata RDG-ului carora le “furasem’ bronzul  la Olimpiada de la Munchen.

La 10 martie 1974, am întâlnit-o din nou într-o finală de campionat mondial. De această dată i-am învins chiar pe terenul lor, la Berlin, în Werner Seelenbider Halle, sub presiunea fantastică a publicului german. Scor final 14-12 pentru Romania, eroul meciului fiind de această dată Ștefan Birtalan, care cu 7 goluri intra şi el definitiv în legendă. Celelalte vedete au fos Penu, Kicsid, Gaţu, Cosma, Stockl. Eram campioni mondiali pentru a 4-a oara. Draganita abia implinise 20 de ani, era mezinul echipei, a prins minute bune pe toata durata turneului, el si colegii sai au impresionat puternic lumea handbalului mondial. Cu aşa jucători nu e de mirare că atunci, la Berlin, am fost consideraţi cea mai bună echipă de handbal din lume, din toate timpurile. La nivel de Nationala , acela a fost varful  si Cezar a fost prezent. Au urmat urmat alte performanţe la nivel de club, printre care castigarea Cupei  Cupei Campionilor Europeni cu Steaua in 1977. Azi vorbim de aceste ipravi ca de ceva ireal, dar atunci rezultatele mari in handbal era ceva tangibil pentru noi, ceva normal, care puteau fi realizate cu usurinta. Eram stapanii lumii in handball!

Bineinteles ca Draganita a facut parte, multi ani, din acea echipa reprezentativa  performanta, iar la Steaua a adunat in 18 ani de activitate nu mai putin de 15 titluri de campion si 3 cupe ale Romaniei. Pomenim si aici de memorabilele derby-uri Steaua-Dinamo, cand Cezar, ajutat si de forta fizica deosebita transa mai mult decat “barbateste”, orice duel cu adversarul direct din tabara ros-albilor.

In 1990, la 36 de ani, pune capat activitatii competitionale, se dedica antrenoratului, dar nu tinea neaparat sa exercite aceasta meserie in tara si profita de recenta deschidere a  granitelor, ca sa iasa in lumea libera adevarata. Isi dorea de mult acest lucru. Ajunge sa antreneze in Belgia, Spania, Portugalia. La o echipa din insulele Azore are un contract tentant, dar nu ramane mult timp acolo pentru ca: ” Le-am zis ca nu voi ramane mult timp, ca nu pot locui acolo, ca-s insule vulcanice si sunt si departe de continent. Asa am iesit cativa ani din fenomen”. Acesta era capriciosul, simpaticul, haiosul Cezar Draganita.

Iesit din fenomenul handbalului, se intoarce in tara si se dedica afacerilor. Face comert cu orice, aduce din China toate fleacurile si le vinde de 4-5 ori mai scump, era o moda atunci, de fapt ca si acum! Face bani si din exportul de cherestea, dar un mare campion nu putea ramane la acest stadiu. Se pensioneaza din armata in 2009 si dorul de sportul drag nu-i dadea liniste. Se va legitima la Interhandball Bucuresti, echipa care va juca in Liga a 2-a si care va avea evolutii deosebite atata timp cat Cezar Draganita va imbraca tricoul ei. Joaca alaturi de tineri care ar fi putut sa-i fie chiar nepoti, joaca pana in anul 2013, cand la 59 de ani, incheie definitiv povestea lui de dragoste cu handbalul.

Unul dintre cei mai mari handbalisti romani, unul dintre cei mai charismatici sportivi de la noi, pus mereu pe sotii, cu o personalitate complexa, la 59 de ani iesea onorabil din scena. Fericise cu evolutiile sale, cateva generatii!

Foto: Echipa Romanie de handbal; Draganita este al 3-lea de la stanga la dreapta; chiar si la intonarea Imnului National, el era mai mult decat…detasat, amuzat! Marca inregistrata, Cezar Draganita!

Text: Clement Peter

Clement Peter și Eroii de la Sevilla, la întoarcerea în România

Clement Peter a fost cel mai mare suporter stelist din toate timpurile. Un om de presă adevărat, fotojurnalist care a surprins în fotografiile sale cei mai importanți ani din istoria Stelei, Clement a iubit clubul nostru cu o pasiune care nu poate fi egalată. A fost mereu alături de Steaua și mereu a încercat să o apere de cei care au vrut să îi facă rău. Din păcate, s-a stins din viață în 2020. A lăsat în urma sa numeroase poze și articole, comori adevărate pentru toți cei care iubesc Steaua București. Pentru a nu pierde aceste comori, am decis să le descărcăm de pe fostul site al lui Clement, freejournalist.eu, care astăzi, din păcate, nu mai e activ, și să le republicăm.

Pentru toată munca depusă în slujba Stelei, Clement Peter merită un loc alături de marile legende ale clubului nostru.