transferuri steaua

Avem nevoie de transferuri

A mai trecut un an. A început un an. Suntem în 2023 acum și vrem să nu ne pierdem optimismul. Nu în ceea ce privește Steaua București. Intrăm așadar în Noul An cu încredere și cu aceeași speranță că Steaua va reuși să învingă din nou. Pentru asta, însă, avem nevoie de transferuri.

Ultimele meciuri jucate la sfârșit de 2022 au arătat că echipa noastră nu stă chiar atât de bine cum o arată clasamentul. Suntem pe primul loc, da, dar nu suntem la un nivel care să ne permită să stăm relaxați.

În prima parte a sezonului, Steaua a arătat foarte multă inconstanță. Au fost meciuri foarte bune, dar și meciuri dezastruoase, cum nu vezi la echipele care își petrec timpul pe primele locuri.

Deși echipa noastră are un lot bun, experimentat, adevărul este că există loc foarte mult pentru îmbunătățiri. Și asta în toate compartimentele, de la portar, până la atacant.

Prioritatea numărul 1: Un mijlocaș central de valoare

Când vorbim despre transferuri, de cele mai multe ori suporterii se gândesc la atacanți. Și Steaua are nevoie de un atacant de valoare. Chiar dacă Chipirliu e în acest moment unul dintre cei mai buni atacanți din România, pentru Steaua nu e destul. Și asta deoarece echipa noastră a devenit dependentă de el. Dacă Chipirliu e în formă, Steaua câștigă. Dacă nu e, pierde. Se vede așadar nevoia destul de mare pentru un al doilea marcator constant.

Totuși, nu acest transfer reprezintă prioritatea numărul 1. La Steaua, e mult mai important în acest moment să ajungă un mijlocaș central de mare valoare.

În vară, Oprița l-a adus pe Balgiu, un jucător care anul trecut a jucat foarte bine pentru U Cluj. Însă Balgiu nu a reușit să repete și la Steaua jocul bun făcut pentru ”șepci”. Astfel, deși a început sezonul ca titular, Balgiu a pierdut treptat echipa.

Partea rea e că nici căpitanul Bărbulescu nu este într-o formă foarte bună. În cazul acestuia, cei 37 de ani împliniți pe 28 decembrie își cam spun cuvântul. Căpitanul Stelei joacă cu sufletul, dar asta nu este întotdeauna destul.

Surpriza din zona de mijloc a fost Ștefan Pacionel, jucător tânăr, care a progresat mult în acest sezon și care a arătat că se poate conta pe el. Pacionel cel mare va împlini în februarie 24 de ani. De aici înainte, va progresa doar prin experiența acumulată. E greu de crezut că își va mai dezvolta calitățile fizice, șutul, pasa, etc. Dar și pentru asta are nevoie lângă el de un jucător de un nivel ridicat.

Cu un mijlocaș care să țină bine mijlocul, jocul Stelei va deveni mult mai bun. Nu doar că atacul va merge mai bine, dar și apărarea va fi mai sigură.

Atacant și fundaș(i) central(i)

Cum am spus deja, Steaua trebuie să mai găsească un atacant care să marcheze constant. Chipirliu a arătat că poate juca foarte bine într-un sistem cu două vârfuri, acesta descurcându-se la fel și în poziția de vârf împins, dar și în cea de vârf retras. Așadar, cel puțin în teorie, soluția e ușor de găsit aici. Că vorbim de un vârf împins eficient sau de unul retras, Steaua are nevoie de el. Dacă nu pentru a forma un cuplu excelent cu Chipirliu, măcar pentru a asigura că la echipă există o rezervă de încredere și pentru principalul marcator.

Apărarea Stelei a scârțâit și ea de multe ori în prima parte a sezonului. Accidentările și formele slabe ale fundașilor centrali au făcut ca Daniel Oprița să nu aibă la dispoziție un cuplu solid de fundași centrali, pe care să se poată baza oricând și oriunde. Vremurile în care cuplul Beța – Walace își făcea treaba foarte bine s-au dus. Steaua are azi nevoie cel puțin de un fundaș central de valoare.

Echipa noastră are mare nevoie de un jucător care să facă față duelurilor aeriene, care să nu se ferească de dueluri fizice și care să nu comită greșeli. Îl va și găsi? E mai dificil de spus.

Cert este că, dacă Steaua reușește să își întărească aceste compartimente, echipa va fi una cel puțin de nivelul Ligii 1. Surprinzător, echipa noastră a stat destul de bine pe benzi. Loc de îmbunătățiri există, bineînțeles, dar fundașii laterali steliști și mai ales mijlocașii și-au făcut treaba foarte bine (Adi Popa merită lăudat pentru turul foarte bun făcut în tricoul Stelei), mai ales pe partea ofensivă. Și cum Steaua e o echipă care atacă în cea mai mare parte a jocului, aceasta a fost partea care a contat cel mai mult.

Transferurile sunt necesare pentru promovare

Mai mult ca orice, aceste transferuri sunt necesare pentru promovarea în Liga 1. Nu vorbim doar despre câștigarea pe teren a dreptului de a juca în Liga 1, ci și de forțarea mâinii federației.

Problema Stelei este în acest moment regulamentul de licențiere. Conform articolului 11 din acest regulament:

Solicitantul de licenţă poate fi numai un club de fotbal, adică o persoană juridică, care este pe deplin şi exclusiv responsabil de echipele de fotbal ce participă la competiţiile naţionale şi internaţionale şi care este membru afiliat al FRF şi al LPF, după caz. Solicitantul de licență pentru participarea la campionatul național Liga I trebuie să fie o persoană juridică organizată ca asociație fără scop patrimonial sau societate comercială pe acțiuni, conform art. 31 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000.

Vorbim despre un articol discriminatoriu, care se bate cap în cap cu principiile UEFA. UEFA nu permite competițiile închise, unde au acces doar anumite cluburi. Liga 1 este o astfel de competiție, fiind inaccesibilă pentru cluburile precum Steaua sau Dinamo, instituții publice, sau pentru cluburile organizate ca SRL-uri.

Dacă Steaua va ataca la TAS acest articol, va câștiga. O putea face și anul trecut, însă atunci, cineva din minister, a făcut la TAS o cerere prin care a cerut ca barajul să fie suspendat. Cererea a fost respinsă, evident, ea nefiind făcută pe un motiv serios, ci, mai degrabă, doar de ochii lumii.

Câteva transferuri bune, care să îmbunătățească jocul Stelei și care să îi asigure primul loc în Liga 2, vor fi un argument în plus pentru Steaua la TAS.