bichir bachide

Demisia, Bichir! Demisia, Bachide! Trădătorii și incompetenții nu au ce căuta la Steaua!

În toată istoria fotbalului, nu a existat niciodată un așa abuz și o așa nedreptate precum cele suferite de Steaua în acest an. Clubul nostru și-a câștigat pe teren dreptul de a juca în Liga 1, însă hoții de la FRF refuză să îi recunoască meritul sportiv și să îi permită să joace acolo unde îi este locul. Și totul se face cu ajutorul a doi oameni care ar trebui să pună interesele Stelei mai presus de orice. Bichir și Bachide au demonstrat în această vară nu doar că sunt incompetenți, dar și trădători. Cei doi sunt plătiți de stat, dar acționează împotriva intereselor statului român, provocând prejudicii uriașe.

970.000 de euro este suma pe care Dinamo DDB, clona clubului Dinamo București, a câștigat-o în momentul în care a ajuns în Liga 1. Aceasta este suma minimă pe care clona dinamovistă o poate primi din drepturi TV. Însă, în funcție de locul ocupat în clasament, o echipă din Liga 1 poate să câștige din drepturi TV până la 2,6-2,7 milioane euro.

Nu vorbim despre sume uriașe de bani, dar sunt sume importante, care în România pot face diferența. Foarte important, sunt bani pe care statul român ar trebui să îi încaseze, prin Steaua București, dar care îi sunt refuzați de Bichir și Bachide.

Și aici vorbim doar de bani din drepturile TV. La aceștia trebuie adăugate și alte fonduri pe care un club din Liga 1 le poate primi: sponsorizări, vânzări de bilete și abonamente, transferuri, etc.

Am menționat și transferurile pentru că Sepsi OSK, club de Liga 1, a anunțat în această săptămână că a semnat un contract cu Darius Oroian, fostul jucător al Stelei. Acesta a fost lăsat să plece liber de contract. Steaua a pierdut astfel, din cauza incompetenței lui Bichir, o sumă de bani pe care ar fi încasat-o din transferul acestui fotbalist.

De ce a fost lăsat Oroian să plece liber de contract? Care a fost raționamentul? Cu ce a ajutat acest lucru clubul Steaua? Sunt întrebări pe care le punem degeaba, pentru că nimeni nu va răspunde la ele. În același timp, însă, știm cu toții răspunsurile.

Oroian și ceilalți jucători au fost lăsați să plece pentru ca echipa de fotbal a Stelei să fie schilodită. Și iată cum a rezolvat Bichir problema promovării Stelei: Lotul folosit în sezonul 2022 – 2023 a terminat pe loc promovabil? Nu e nicio problemă. Îl dai afară și, în sezonul 2023-2024, sigur nu mai face la fel.

Doar nu credeați că a rezolva ”problema promovării” s-a referit la promovarea clubului. Nu. Bichir nu vrea ca Steaua să promoveze în Liga 1. Dacă s-ar întâmpla asta, el ar avea probleme. Și el nu vrea să aibă probleme.

Ce caută Bichir la Steaua?

În această vară, Bichir a fost numit din nou comandant interimar la Steaua. De ce? Nimeni nu a explicat. Omul nu a făcut nimic pentru club de când a venit. Ba chiar i-a făcut rău. Doi ani la rând i-a refuzat Stelei promovarea în Liga 1, refuzând să ia măsurile necesare care să asigure acest lucru. A retrogradat echipa de baschet, l-a pierdut pe David Popovici etc.

Oare ce trebuie să se mai întâmple pentru ca acest individ să fie considerat incompetent și nepotrivit pentru a ocupa o poziție de comandant la Steaua București?

Și totuși cineva continuă să îl numească în poziția de comandant interimar al clubului. Cine? Eduard Bachide.

Suporterii steliști au râs că Eduard Bachide și-a trecut în competențele din CV și navigarea pe internet. Incompetența acestui individ nu este însă motiv de râs. Este criminală. Prin acțiunile sale, Bachide i-a făcut și îi face în continuare rău clubului Steaua. Echipa Bichir-Bachide îi provoacă prejudicii uriașe statului român, prin distrugerea sportului stelist.

Înțelegem foarte bine de ce Bichir continuă să fie numit în funcția de interimar la Steaua. Este o strategie utilizată des la stat. Dacă vrei să controlezi o instituție publică, pui la conducerea ei o marionetă dar ai grijă ca marioneta să nu aibă puteri depline. Adică o numești într-o funcție temporară, precum cea de comandant interimar la Steaua. Apoi, când trece perioada interimatului, o prelungești sau nu, în funcție de cât de bine cooperează marioneta.

Dacă marioneta face ce vrei, o lași să interimeze în continuare. Dacă te-a deranjat, îi dai un șut în fund și numești în locul ei o marionetă care știe să coopereze.

În această vară, Bichir a fost numit comandant interimar pentru a cincea oară. Ce concluzie poate fi trasă de aici? Una singură. Bachide e mulțumit că Bichir nu apără Steaua și că clubul nostru a fost încurcat să promoveze de două ori, chiar de către propriul său comandant interimar.

Doi trădători care distrug cel mai mare club din România

În această vară, un grup de suporteri steliști a strâns bani, a angajat un avocat specializat în TAS și i-a cerut să se uite peste cazul Stelei. Concluzia avocatului a fost că Steaua poate câștiga la TAS un proces prin care cere ca regulamentul de licențiere al FRF să fie schimbat. Adică Steaua poate obține locul în Liga 1, pe care l-a câștigat prin merit sportiv, dacă merge la TAS și contestă articolul 14.02 din Regulamentul de Licențiere al FRF.

Doar că Steaua nu a făcut acest lucru până acum. De ce? Nimeni nu știe.

Acum câteva săptămâni, după ce s-a încheiat Liga 2, clubul a anunțat printr-un comunicat că va lua toate măsurile legale pentru a asigura promovarea. A fost însă o minciună. A fost doar o ultimă minciună, din șirul lung de minciuni pe care Bichir, Bachide și acoliții lor le-au spus în ultimii ani. Cu aceste minciuni, au încercat să îi convingă pe suporterii steliști că a contesta regulamentele FRF la TAS nu e o soluție, că singura soluție e asocierea.

Suporterii steliști s-au convins însă acum că a merge la TAS nu e doar o soluție, ci este cea mai bună soluție pentru Steaua. Nu doar că așa va fi obținut locul în Liga 1 pe care clubul nostru l-a câștigat pe teren, dar va fi blocată și această nouă încercare de a clona Steaua.

Bichir și Bachide trebuie opriți. Acești doi trădători nu acționează în interesul statului român, nu acționează în interesul Stelei. Acționează fix împotriva interesului Stelei, adică împotriva interesului statului.

Steaua București trebuie neapărat să meargă la TAS și să conteste decizia FRF de a-i acorda licență, dar și articolul 14.02 din Regulamentul de Licențiere. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, putem vorbi despre o crimă împotriva clubului nostru. Prin măsurile luate până acum, Bichir și Bachide distrug Steaua. Acest lucru nu mai poate continua.

DEMISIA, INCOMPETENȚILOR!