steaua - poli iași

Avancronică Etapa 5: Steaua – Poli Iași

Cel mai important meci al etapei cu numărul 5, Steaua – Poli Iași aduce față în față două echipe cu pretenții de Liga 1. Ieșenii sunt neînvinși în acest sezon și speră să plece acasă fără înfrângere. Steaua, în schimb, încă are o refanșă de luat în fața fanilor.

Poli Iași a făcut 24 transferuri

Că e CSMS Iași sau Poli Iași, ne permitem de data asta să luăm o pauză și să nu ne mai pese. Știm că echipa din Iași își dorește să promoveze și că e susținută puternic de primăria Iași, iar asta e destul.

Oaspeții noștri din această etapă sunt neînvinși. Au un start bun de sezon, start de sezon în care au strâns 10 puncte, din 3 victorii și un egal. Interesant este însă că Poli Iași a reușit acest lucru deși și-a schimbat aproape de tot echipa. În această vară a transferat nu mai puțin de 24 de jucători noi, la care s-a adăugat și un antrenor nou, Claudiu Niculescu.

Lipsa de omogenitate a ieșenilor poate fi un avantaj pentru Steaua, dar numai dacă băieții lui Oprița știu să profite. Altfel, Poli Iași a arătat în acest sezon că are colți și că poate mușca.

În etapa precedentă, a învins Concordia Chiajna cu 2-1. Poli Iași a folosit următoarea echipă:

Poli Iași: Knoflach – Martac, V. Lică, Tincu, Finica – Vașvari (cpt.), Marchioni (Plokhotnyuk 88′) – Al. Anton (Bujor 69′), A. Roman, Hunte (Fr. Cristea 61′) – Tomczyk (Harrison 69′)

Rezerve neutilizate: Brînză – Ștefanovici, Fl. Plămadă, Ciaun, Ant. Dumitru

Antrenor: Claudiu Niculescu

Steaua trebuie să bată pentru a se pregăti de meciul cu Dinamo DDB

E poate o greșeală să vorbim de pe acum despre meciul cu Dinamo DDB, programat pe data de 9 septembrie. Chiar dacă acea echipă nu e Dinamo, pentru Steaua e foarte important să câștige meciul. Un eșec va aduce cu siguranță un linșaj din partea presei ostile și a altor dușmani.

Steaua trebuie astfel să se pregătească pentru meciul cin etapa 6. Și chiar nu există modalitate mai bună de a se pregăti decât o victorie împotriva celor de la Poli Iași. Steaua e în creștere de formă, după ce a zdrobit Dumbrăvița în deplasare cu 3-0. Trebuie însă să continue în același fel și cu Poli Iași.

Ambițios și foarte serios, Oprița a declarat deja că nu acceptă pași greșiți. Cu Poli Iași, Steaua va folosi probabil următoarea echipă:

Steaua București: Dincă – St. Drăghici, Walace, Al. Sabău, Corbu – Ad. Popa, Șt. Pacionel, Balgiu, Bodișteanu – Chunchukov, Chipirliu (cpt.)

Meciul Steaua – Poli Iași va avea loc vineri, 2 septembrie, de la ora 16:30, pe stadionul Steaua. Partida va fi transmisă pe Digi, Prima Sport și Orange Sport.

Forza Steaua!