Steaua U19 FC Arges U19 Liga Elitelor

Steaua București U19 – FC Argeș U19, 6-0 – Steaua s-a calificat în Liga Elitelor

Cu o etapă înainte de finalul Etapei Preliminare, Steaua București a obținut calificarea în Liga Elitelor U19. Tinerii steliști au învins echipa U19 a celor de la FC Argeș Pitești cu scorul de 6-0.

Eroul meciului a fost Rareș Popa, fotbalist adus de Steaua de la SCM Pitești. Atacantul nu a avut deloc mila argeșeni, înscriind nu mai puțin de 3 goluri împotriva lor. Steaua București a deschis scorul prin Adi Ilie. Rareș Popa si Claudiu Moisie au mai marcat în prima repriza, stabilind scorul la pauză, 3-0 pentru Steaua. În a doua repriză, Rareș Popa a mai marcat de două ori, iar Mario Gândac și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor.

Steaua București U19 – FC Argeș U19 s-a terminat cu scorul de 6-0 pentru steliști, un scor care arată că băieții merită pe deplin calificarea în cea mai importantă competiție de juniori din România. În Liga Elitelor, aceștia vor întâlni cele mai bune echipe de juniori din țară. Chiar dacă vorbim de prima participare, obiectivul este același: Locul 1. Steaua nu se poate mulțumi cu mai puțin de atât.

Prin calificarea în Liga Elitelor, Steaua București U19 a promovat echipa de seniori în Liga 3

Este foarte important să precizăm că performața obșinută azi de tinerii steliști ajută foarte mult echipa mare. Odată cu participarea echipei U19 în Liga Elitelor, Steaua câștigă dreptul de a-și înscrie o echipă direct în Liga 3. Și se va putea folosi de acest drept la anul.

Totuși, această soluție trebuie să fie doar una de rezervă. Este obligatoriu ca Steaua să câștige pe teren promovarea, pentru a intra în Liga 3 fără obligațiile care vin odată cu promovarea pe drumul Liga Elitelor. Echipele promovate în acest fel sunt obligate să respecte următoarea regulă: trei jucători din primul 11 să fie sub 19 ani și 5 sub 21 de ani. Această regulă trebuie respectată timp de 2 ani.

Cu 5 jucători sub 21 de ani în primul 11, promovarea în Liga 2 ar deveni foarte dificilă.

Primul obiectiv al sezonului a fost atins

Cu victoria de azi, tinerii steliști au îndeplinit primul obiectiv al sezonului. Pentru asta, merită felicitați și aplaudați.

Bravo, băieți! Să o țineți tot așa. Steaua București înseamnă performanță, înseamnă să fii cel mai bun.

Demonstrați că sunteți cei mai buni!

Forza Steaua!