amical steaua

Amical: Steaua Bucuresti – Comprest Bucuresti 3-0

Steaua Bucuresti a inceput cum nu se putea mai bine primul amical al acestei veri. Sustinuti de peste 2000 de suporteri, baietii lui Ion Ion si ai lui Lacatus au invins cu scorul de 3-0, transmitandu-le un mesaj foarte clar celor care se indoiau de proiect: Steaua vrea sa revina in top cat mai repede!

Scorul acestui prim amical este cu atat mai important cu cat tinerii stelisti au avut la dispozitie doar o saptamana in care sa se antreneze impreuna. Cu toate acestea, s-a putut vedea foarte clar o idee de joc. Steaua a jucat agresiv, presandu-si adversarul si tinandu-l in propria-i jumatate. A folosit un joc pe benzi, cu pase date printre, la intalnire.

A fost un meci jucat cu o viteza foarte buna, iar rezultatul nu are cum sa nu ne bucure, fiind un cadou foarte frumos pentre cei peste 2000 de oameni care au fost prezenti in jurul terenului 5 din Complexul Sportiv Steaua. Dintre acestia, majoritatea au fost membri ai Peluzei Sud.

Steaua a inceput primul sau meci amical cu urmatorul „11”:

Iancu – Butoi, Pădureț, Sitaru, Radu – Curt Cadolar, Lolescu, A. Vâlcea – Predescu – Chivu, Mirea



Echipa noastra a deschis rapid scorul, in minutul 14, din penalty. Marcator a fost Alin Predescu. Insa Steaua nu s-a oprit aici. A marcat rapid si golul doi, in minutul 22, prin Adrian Valcea. Iar golul trei a venit imediat dupa acesta, in minutul 24. Marcator a fost Catalin Mirea.

Media de varsta a primului 11 stelist a fost de 19,7 ani. Cel mai in varsta jucator a fost Bogdan Sitaru (26 ani). Opt dintre acesti 11 fotbalisti au varste de 18 si 19 ani. 

In a doua repriza, stelistii au ridicat piciorul de pe pedala de acceleratie, din cauza caldurii, a oboselii dar, probabil, si din cauza ca nu au dorit sa piarda frumosul scor de 3-0. Meciul s-a incheiat cu acest scor, iar tinerii fotbalisti ai Stelei au sarbatorit alaturi de fanii care au venit sa-i vada.

Amicalul Steaua – Comprest a fost transmis live pe Facebook de catre Asociatia Stelistilor 1947. Puteti sa il urmariti in totalitate accesand pagina lor.

Un meci amical cat unul oficial

Meciul a fost frumos, iar sarbatoarea a fost fantastica. Insa ceea ce s-a intamplat astazi in complexul sportiv Steaua trebuie sa ii puna pe ganduri pe oficialii stelisti. La amical au asistat peste 2000 de oameni, majoritatea fiind suporteri stelisti care se implica activ in fenomen.

In conditiile in care noua tribuna va avea cel mult 1000 de locuri, oficialii stelisti trebuie sa caute solutii pentru a le permite cat mai multor fani accesul. Daca acest meci amical, intr-o zi frumoasa de vara, a strans peste 2000 de oameni, e de asteptat ca meciurile oficiale sa aduca chiar mai multi. Iar, daca acele meciuri vor fi programate in zile si la ore care sa le permita fanilor prezenta, un numar de 10 mii de spectatori la un meci chiar nu este greu de imaginat.

Astazi, pe marginea terenului 5, steagurile imense ale Peluzei Sud fluturau in vant precum niste vechi steaguri de razboi. Da, razboiul a inceput. Armata stelista s-a intors si nu va pleca nicaieri pana nu va recuceri tot ceea ce-i apartine de drept Stelei Bucuresti!

Forza Steaua!