becali la puscarie dna

De Ziua Armatei, Becali jigneste armata si Steaua

Astazi e Ziua Armatei Romane, zi in care ar trebui sa le trimitem ganduri bune militarilor care isi fac datoria fata de tara. Din pacate, in Romania gasim si cetateni pentru care sacrificiile facute de membrii fortelor armate nu inseamna nimic. Deloc nesurprinzator, printre acesti cetateni se afla si Gigi Becali, foarte nervos in aceste zile, dupa ce a pierdut un nou proces in fata lui Talpan. 

Prezent din nou pe micile ecrane si facandu-si meseria de invitat permanent la televiziunile de scandal sport, Becali nu s-a putut abtine sa injure din nou „generalii” inchipuiti si sa ameninte clubul Steaua. In paranoia sa, acesta viseaza ca cineva vrea sa-l distruga. Este exact comportamentul hotului care se teme sa nu fie descoperit de politie sau proprietar, in timp ce da lovitura.

„Nenorociti, comunisti, oameni de nimic”, a urlat Becali, care probabil ca nici nu stie ca azi e Ziua Armatei. „De ce sa cheltuiti bani de la bugetul tarii?” E oare ironie mai mare decat situatia cu care ne confruntam acum? Acest individ a fost condamnat la puscarie pentru ca a furat de la stat, dar el e acum preocupat chiar de banii tarii. Si noi trebuie sa il credem pe cuvant.

Noi, toti cei care nu sunt Becali, trebuie sa credem tot ce spune Becali. El ne-a spus ca armata i-a luat emblema si numele, iar noi trebuie sa il credem. Mai mult, nu avem voie sa punem intrebari. La aproape 3 ani distanta de la decizia care i-a interzis FC Fcsbului sa mai foloseasca marca Steaua, niciun ziarist nu l-a intrebat inca pe Becali cum a ajuns echipa lui in prima liga. Si nici nu vor pune intrebari.



„Eu am luat echipa in 2004 si am dus-o in cupele europene.” Dar cum ai luat-o? Ai luat-o, macar? Arata-ne macar un contract intre societatea ta si clubul Steaua sau macar nonprofitul AFC. Asa ceva nu exista. AFC Steaua Bucuresti a fost unul dintre membrii fondatori ai SC FC Fcsb SA si cam atat. In rest nu s-a intamplat nimic.

Astazi, Becali sustine ca societatea lui e succesorul nonprofitului. Cum? In primul rand, nonprofitul a fost desfiintat prin 2010. Deci nu s-a transformat in societate pe actiuni si nici nu a vandut ceva catre SC FC Fcsb SA. Nici nu avea cum sa vanda, pentru ca nu detinea nimic. Nu degeaba a falimentat si s-a desfiintat avand in contabilitate o singura imprimanta.

Cel mai important, datoriile de vreo 13 milioane euro pe care le-a strans AFC catre statul roman nu au fost platite nici azi. Daca societatea lui Becali e succesorul adevarat, de ce nu a platit datoriile „mamei”? Dar acestea sunt intrebarile care nu trebuie puse. Pe care, ca jurnalist, nu ai voie sa le pui. Altfel nu mai intra Becali la tine, in direct.

Cazul FC Fcsbului nu e unic in Romania. La Craiova avem un exemplu asemanator. Mititelu a bagat in faliment societati, apoi a infiintat alte societati, apoi s-a apucat sa zbiere de nervi ca judecatorii nu recunosc echipa sa ca fiind Universitatea Craiova.

Acesti indivizi si-au batut si isi bat joc de legile din aceasta tara. Dar noi trebuie sa ii credem pe cuvant, trebuie sa credem minciunile lor. Si probabil ca ar trebui sa fim impresionati de spectacolele ieftine pe care acestia le ofera la TV.

„Am adus zeci de milioane de euro în țară din cupele europene și alte zeci de milioane din transferuri.” Asa, si? E vorba de bani castigati ilegal, pe spatele Stelei. Ar trebui sa-i fim recunoscatori acestui individ pentru ca le-a dat teapa celor de la UEFA? Deloc. Si, daca tot e vorba de zeci de milioane de euro, unde s-au dus acesti bani? Investitiile FC Fcsbului sunt minime? Cei mai multi bani se duc la plata „datoriilor” catre acelasi Becali. Deci putem spune ca Becali a adus bani in propriile sale buzunare, nu in tara.

„Ei vor să mă distrugă. Diavolul din ei vrea să mă distrugă. Dar eu o să îi biruiesc pe toți. Cu cine să discut? Cu Talpan? Nu vrea nimeni să vorbescă, doar să distrugă și să dea bani de la buget. Nu-mi pasă de Steaua. Echipa lui Lăcătuș se va desființa. Nu va promova”, a urlat Becali.

Steaua joaca in Liga a IV-a, dar il deranjeaza pe acest titan, care viseaza doar Champions League. Ganditi-va un pic la asta si cu siguranta veti ajunge la concluzia ca situatia nu sta chiar asa cum o descrie Becali. O echipa de Liga a IV-a nu are cum sa fie un pericol pentru o echipa din Liga 1, nu daca echipa din Liga 1 a respectat legile. Daca nu, situatia se schimba.


FRF si palmaresul

FRF a refuzat sa accepte palmaresul Stelei si sa modifice palmaresul FC Fcsbului, pe motiv ca Steaua nu e acum afiliata la FRF, ci la AMFB, chiar daca AMFB e afiliat la FRF. Insa, daca echipa noastra promoveaza, federatia va avea probleme.

Acesta este motivul pentru care Becali nu vrea ca Steaua sa promoveze. Acesta este motivul pentru care, spre deosebire de alte echipe, Steaua nu a fost primita in Liga a III-a sau a II-a. Nimeni nu a dorit sa strice socotelile lui Becali.

Un lucru e sigur, insa. In momentul in care echipa noastra va promova, FC Fcsb nu va mai avea nici cea mai mica urma din palmaresul Stelei pe site-urile FRF sau UEFA.

De Ziua Armatei, presa e tot prost crescuta

De Ziua Armatei, ar fi fost frumos ca moderatorii prezenti in studiou sa nu-i permita lui Becali sa jigneasca armata. Ar fi fost o dovada de bun simt. Nu poti, insa, sa te astepti la asa ceva din partea unor oameni pentru care bunul simt si respectul sunt notiuni straine.

In incheierea discursului sau, Becali a adus aminte si ca a fost acuzat ca s-a implicat ca meciurile Stelei sa nu fie televizate, negand si spunand ca pe el nu-l intereseaza. Cu toate acestea, meciurile Stelei inca nu sunt date de niciun post TV.

A fost dat un meci, cel cu Academia Rapid. Am incercat sa facem rost de audiente, insa nu am reusit sa intram in posesia lor. Totusi, un angajat al Telekom Sport, televiziunea care a dat meciul, ne-a spus ca audienta meciului dintre Academia Rapid si Steaua Bucuresti a fost comparabila cu audientele meciurilor din Liga 1, mentionand in acelasi timp ca, pe internet, meciul a depasit orice asteptari.

Un meci de-al Stelei costa mai putin ca unul de Liga 1, dar iti aduce la fel de multi spectatori. Poate chiar mai multi, cu publicitate adecvata. Totusi, nimeni nu vrea sa le dea.

Si-atunci poate ca n-ar mai trebui sa ne surprinda ca, de Ziua Armatei, anumite televiziuni din Romania le permit invitatilor lor sa jigneasca chiar armata.