Lăcătuș trebuia să înscrie
”Lăcătuș trebuie să înscrie. Lăcătuș va înscrie!” Așa ne-a zis Teoharie Coca-Cosma în acea frumoasă seară de 7 Mai, în 1986. Și a avut mare dreptate. Pentru că, DA!, Lăcătuș trebuia să înscrie, iar Steaua TREBUIA să câștige Cupa Campionilor Europeni.
În fiecare an, niște ”experți” ne tot repetă că Steaua a avut noroc, că n-am prins echipele din Anglia, că au ratat jucătorii Barcelonei, că tot universul a fost atunci stelist și nu mai știu eu ce. Dar vă întreb așa: ȘI CE DACĂ UNIVERSUL S-A MIȘCAT ATUNCI FIX CA SĂ PUTEM NOI CÂȘTIGA CUPA CAMPIONILOR EUROPENI?!
Câștigarea Cupei Campionilor Europeni a însemnat foarte mult pentru România și pentru fotbalul românesc. A însemnat zeci de ani de muncă și ambiție. Poate chiar mai mult, a însemnat strigătul de descătușare a unui popor ținut cu forța sub călcâiul unui tiran care nu părea dispus să dea drumul puterii. Prin câștigarea finalei din 1986 pentru România, Steaua a arătat lumii occidentale că dincolo de cortină încă există putere de luptă.
Frustrările, nervii, ura, frica, dar și dorința de libertate, de o viață mai bună, de a-și face din nou vocile auzite, toate acestea au dus la Sevilla 86. Iar Sevilla 86 nu a fost un accident. Toți ne-am dorit acel moment, toți ne-am dorit acea cupă. Nu doar cei 11 din teren, nu doar cei care au îmbrăcat tricourile clubului Steaua, ci toată România.
Asta nu vor înțelege unii, mai tineri. A fost magie în acea seară. A fost o seară magică. A fost așa pentru că așa am vrut noi să fie. În spatele șuturilor lui Lăcătuș și Balint a stat o țară întreagă, iar Duckadam nu a fost singur în poartă, ci împreună cu milioane de români.
Acea seară de 7 Mai, din 1986 a fost numai a noastră. Nimeni nu ar fi putut să ne-o ia
Ce nu înțelegeți voi, cei care îndrăzniți să batjocoriți performanța Stelei, e că FC Barcelona nu avea cum să câștige în acea seară. Nu putea. Universul, zeii, norocul, toate au decis atunci că acea seară de 7 Mai a fost a noastră și numai a noastră.
O sută de meciuri dacă ar fi jucat Barcelona cu noi, nu ne-ar fi bătut. O mie de penaltyuri dac-ar fi bătut catalanii, niciunul nu ar fi intrat. În acea seară Steaua a fost fotbalul, a fost zeul fotbalului. Lăcătuș și Balint nu aveau cum să rateze. Și nu conta nici dacă era Barcelona sau oricine altcineva. Nu credeți? Întrebați-i pe cei de la Anderlecht!
Lăcătuș chiar trebuia să înscrie în acea seară. Asta era scris în Stele. Era bătut în piatră. Iar Teoharie Coca-Cosma și-a făcut atunci doar meseria de profet al fotbalului.
După acea seară de 7 Mai, nimic nu a mai fost la fel. Universul a fost mutat atunci din loc, anunțând nașterea unei echipe care a dominat fotbalul european din acei ani și care, în 1989, a mai atins o finală. Atunci, Steaua n-a mai câștigat, însă mașinăria pusă în mișcare în seara de 7 Mai a anului 1986 nu s-a mai oprit. A văzut că visele pot deveni realitate și a întins mâna după ceea ce și-a dorit cel mai mult. La câteva luni distanță, în prima zi a lui 1990, România era deja o țară liberă.
Sevilla, cea mai mare realizare
Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni prin multă muncă, prin seriozitate, prin valoare și ambiție. Adversari slabi? Așa ceva nu exista în Cupa Campionilor sau Cupa Cupelor (o poate confirma Lucescu – Episodul 17 Nentori). Trageri favorabile la sorți? Fiți serioși! O întâmplare? Ar fi fost, dacă Steaua nu domina fotbalul European de la sfârșitul anilor 80.
Norocul Stelei a fost că a avut un antrenor perfect pentru niște jucători care s-au potrivit de minune, alcătuind împreună echipa perfectă. Mai pui aici și un conducător perfect, precum Sfinxul Alecsandrescu, și un ”părinte” ca Valentin Ceaușescu, și atunci înțelegi de ce acea cupă frumoasă se găsește acum în vitrina noastră.
Așadar, da, Lăcătuș trebuia să înscrie, Balint trebuia să înscrie și el, iar Duckadam trebuia să apere tot. Pentru că acea Cupă a Campionilor trebuia neapărat să fie a noastră, doar a noastră.
