Steaua București - Tricolor Fotbal Club

Avancronică: Steaua București – Tricolor Fotbal Club

Cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat, Steaua București mai are nevoie de o singură victorie pentru a-și asigura primul loc. O poate obține în meciul din acest weekend, împotriva celor de la Tricolor Fotbal Club.

Meciul va avea loc sâmbătă, 11 mai, de la ora 18.00. Ca de obicei, acesta se va disputa pe terenul 5, din complexul sportiv Steaua.

În ultimele meciuri, Marius Lăcătuș a odihnit o parte din titularii obișnuiți și a făcut și câteva experimente. Ne putem aștepta ca acestea să continue și în meciul cu Tricolor Fotbal Club.

Echipa probabilă a Stelei împotriva celor de la Tricolor Fotbal Club

Steaua București: 22. Horia Iancu – 5. Alin Iordache, 4. Ștefan Pădureț, 15. Florin Stoica, 2. Victor Manu – 8. Alexandru Aldea, 16. Adrian Vâlcea – 14 Adrian Ilie, 17.Robu Alin, 6. Lucas Caetano – 9. Matheus 

În lipsa transferurilor, aceste reprofilări și experimente făcute de Lăcătuș în această perioadă ar putea deveni asul din mâneca Stelei în play-off. Unul dintre experimente, mutarea lui Lucas la mijloc, poate fi considerat un succes răsunător. Brazilianul a devenit aproape imediat un alt jucător, în sensul bun al cuvântului.

Lucas s-a dovedit a fi un fundaș stânga de încredere, însă postul de fundaș lateral este unul limitat. Mutat la mijloc, mai aproape de poarta adversă, și lăsat să joace liber, fără sarcini defensive, Lucas s-a transformat într-un nou Florentin Dumitru. În ultimele meciuri, nu doar că a ajutat la ordonarea jocului echipei, dar chiar a marcat de fiecare dată și a contribuit la multe alte goluri.

Astfel, de nicăieri, Steaua s-a trezit cu încă un fotbalist precum Răsdan sau Predescu. Noua descoperire a lui Lăcătuș va prinde bine echipei în play-off. Rămâne doar de văzut cum vor juca cei trei împreună. Lăcătuș încă nu i-a folosit pe toți trei la mijloc în același timp.

Steaua este favorită în meciul cu Tricolor Fotbal Club. Dacă vor câștiga cele trei puncte puse în joc, în ultimele două etape rămase, băieții noștri se vor putea relaxa și pregăti pentru meciurile serioase din play-off. Ca și până acum, tot ce contează e promovarea în Liga 3.