palmaresul Stelei București

Suporterii Stelei rămân lângă Florin Talpan

La ultima înfățișare a procesului pentru recunoașterea palmaresului, Florin Talpan a prezentat o dovadă peste care judecătoarea Simona A. Vișoiu nu va putea trece. Documentul prezentat de stelist i-a surprins atunci chiar și pe avocații fcsbiști. Aceștia ar fi vrut să obțină o amânare, iar doamna Vișoiu ar fi vrut să le-o dea. Însă Florin Talpan nu a fost de acord și chiar a cerut recuzarea judecătoarei, pe motiv că procesul e tergiversat mult prea mult.

Evident, acesteia nu i-a căzut bine acțiunea pornită de șeful departamentului juridic al Stelei. După încheierea respectivei ședințe, doamna Vișoiu a dispus amendarea lui Florin Talpan, în temeiul articolului 187, aliniat 1, din Codul de procedură civilă. Acesta spune că:

Steaua Liberă


Art. 187

Încălcarea obligaţiilor privind desfăşurarea procesului. Sancţiuni

(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:

1. cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei:

a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice;

b) formularea, cu rea-credinţă, a unei cereri de recuzare sau de strămutare;

c) obţinerea, cu rea-credinţă, a citării prin publicitate a oricărei părţi;

d) obţinerea, cu rea-credinţă, de către reclamantul căruia i s-a respins cererea a unor măsuri asigurătorii prin care pârâtul a fost păgubit;

e) contestarea, cu rea-credinţă, de către autorul ei a scrierii sau semnăturii unui înscris ori a autenticităţii unei înregistrări audio sau video;

f) refuzul părţii de a se prezenta la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în situaţiile în care a acceptat, potrivit legii;


Punctul b) e cel care i se aplică lui Florin Talpan, din punctul de vedere al judecătoarei. Doar că, dacă analizezi cazul, vezi că nu i se aplică.

Procesul pentru recunoașterea palmaresului ajunge la înfățișarea cu numărul 10

Mâine, 21 mai, va avea loc un nou termen în acest proces. Va fi al zecelea termen. Este incredibil dar adevărat.

Procesele în constatare nu sunt foarte lungi. Acestea sunt rezolvate rapid, în 2 sau cel mult 3 înfățișări. În cazul Stelei, însă, nimic nu e simplu.

Doamna Vișoiu a dat amânare după amânare și pare tentată să mai dea și alte amânări, pentru a bate recordul de durată pentru acest gen de procese. Nu înțelegem de ce. Există deja 2 decizii definitive care explică în amănunt faptul că FC Fcsb nu e Steaua și nu deține palmaresul Stelei. Mai mult, avocații fcsbiști nu au prezentat până acum nici măcar un singur act prin care să demonstreze acest lucru. Și, bineînțeles, la fiecare înfățișare, aceștia vin cu cereri noi, cu depuneri noi sau cu CF-uri care nu merg. Iar doamna Vișoiu dă câte o nouă amânare de fiecare dată.

Florin Talpa nu merita amendat. În niciun caz nu a formulat cu rea credință cererea de recuzare. E reacția normală a unui expert în drept, pentru care comportamentul judecătoarei e mai mult decât suspect. După 9 termene, aceasta nici măcar nu a început judecarea procesului.

Ce ar trebui Steaua să facă? Să accepte aceste amânări la nesfârșit?!

Nu. Reacția lui Florin Talpan a fost corectă, iar amenda e un abuz, o încercare de a-i băga pumnul în gură.

Doamna Vișoiu trebuie să judece acest proces și să prezinte publicului o decizie în funcție de documentele prezentate. Dacă Steaua a dovedit că e Steaua București, atunci palmaresul Stelei îi aparține. Dacă FC Fcsb dovedește că e Steaua București, lucru pe care nu l-a făcut în celelalte procese, atunci ea e deținătoarea.

Să sperăm că mâine vom primi un răspuns, nu o nouă amânare.

Steaua Liberă a achitat amenda pentru domnul Florin Talpan

Nu am fost de acord cu abuzul comis așa că l-am rugat pe domnul colonel Florin Talpan să ne dea voie să îi plătim noi amenda. Suma nu e una mare, dar aici nu e vorba de bani, ci de ceea ce e corect.

amenda florin talpan

Florin Talpan nu merita amendat. Mai degrabă meritau amendați avocații fcsbiști, care au încercat mereu să pună bețe în roate procesului. Dar judecătoarea nu pare să aibă ochi pentru ceea ce fac aceștia. Ținta e Florin Talpan.

Ei bine, dacă ținta e Florin Talpan, noi vrem să îi informăm pe acești binevoitori că domnul colonel beneficiază de un scut format din suporterii steliști. Noi suntem alături de dumnealui și de Steaua și îi vom susține și ajuta de fiecare dată când vor avea nevoie.

Din păcate, presa nu dorește să afle mai multe despre aceste procese. Nu dorește să scrie despre aceste procese și despre abuzurile comise aici. Dacă publicul ar fi informat corect, aceste procese ar fi soluționate mult mai rapid și mult mai corect.

Însă e ușor de înțeles de ce presa poartă ochelari de cal. Toți știu adevărul, toți știu cum se vor termina aceste procese și toți se tem de decizia finală, care va mai bate un cui în sicriul FC Fcsbului.

Steaua Liberă