Despre palmaresul Stelei București – Întrebări pentru noi și pentru oi

ProSport ne-a luat-o înainte. Am fi vrut să fim primii care publică documentele prin care Florin Talpan le-a dat șah-mat celor de la FC Fcsb. Însă ProSport s-a mișcat mai rapid și foarte bine că a făcut-o. Documentele publicate în articolul de azi spun foarte multe despre războiul dintre Steaua și FC Fcsb. Cel mai important, spun că FC Fcsb nu are palmaresul Stelei București.

E important să spunem că aceste documente sunt doar cireașa de pe tort. Deciziile din dosarele pentru marca și numele Steaua au spus deja același lucru. Însă aceste documente noi nu doar că explică situația palmaresului, dar chiar o desenează, pentru cei pe care creierașul nu îi ajută foarte mult.

palmaresul Stelei București

În mod normal, nu ar trebui să mai ai nevoie de alte explicații. E destul să te uiți la acest document și îți poți da seama ce reprezintă. Reprezintă Steaua, istoria Stelei, marca Stelei și, cel mai important, palmaresul Stelei București. FC Fcsb a cerut voie ca să folosească aceste elemente. A fost refuzată și nu le-a folosit.

Alte dovezi că FC Fcsb nu deține palmaresul Stelei București

Și dacă asta nu e destul, citiți cererea făcută de cei de la FC Fcsb.

„Către CLUBUL SPORTIV AL ARMATEI STEAUA BUCUREŞTI
În atenţia
: D-lui George Boroi – Preşedinte
Subscrisa societate Fotbal Club Steaua Bucureşti SA, cu sediul în Mogoşoaia, Şoseaua Bucureşti-Târgovişte, Nr 217, Jud. Ilfov, având cod unic de înregistrare nr. 15224430 (…), reprezentată legal prin Vicepreşedintele Consiliului de Administraţie, domnul Iulian Ghiorghişor,

În considerarea faptului că:

– cu ocazia sfârşitului de campionat 2013-2014, clubul nostru intenţionează realizarea unor tricouri aniversare ce vor inscripţionate cu un logo reprodus în anexa la prezenta solicitare;

– în cadrul acestui logo este cuprinsă şi reprezentarea grafică a literei «A» (însemnul pentru sigla CSA Steaua Bucureşti), care se află în proprietatea intelectuală a CSA Steaua Bucureşti.

Prin prezenta vă solicităm să autorizaţi utilizarea de către clubul nostru a simbolului grafic menţionat mai sus (reprezentarea grafică a literei A) în cadrul logo-ului reprodus în anexă, utilizarea care se va realiza exclusiv în următoarele condiţii:

– utilizarea este temporară, ca mijloc de promovare a evenimentului, sfârşitul campionatului 2013-2014; comunicarea către public a simbolului grafic logo se face exclusiv în scopuri publicitare, de promovare a evenimentului aniversar;

– utilizarea este privată, în sensul în care exclude orice utilizare comercială; tricourile inscripţionate în acest mod sunt destinate exclusiv pentru folosinţa clubului, nefiind puse la dispoziţie spre comercializare;

– punerea la dispoziţie spre utilizare a însemnului grafic se face fără un avantaj economic sau comercial direct ori indirect şi fără plata vreunei remuneraţii către titularul dreptului de proprietate intelectuală CSA Steaua Bucureşti;

– această utilizare temporară, în modalitatea arătată, nu afectează în nici un fel dreptul de proprietate intelectuală al CSA Steaua Bucureşti asupra însemnului grafic pus la dispoziţie spre utilizare.

În aşteptarea răspunsului dumneavoastră, vă rugăm să primiţi asigurarea înaltei noastre consideraţii,

Iulian Ghiorghişor

Vicepreşedinte“

Ce trebuie să înțelegem din această cerere?

  1. muie fc fcsbNicăieri nu apare expresia ”CSA”. FC Fcsb spune doar ”CSA Steaua București”, atunci când vorbește despre Steaua. Pe vremea aceea, procesul pentru marcă nu era câștigat. FC Fcsb nu simțea nevoia să dezinformeze, ca astăzi.
  2. Vorbim despre o echipă din Mogoșoaia. O nouă dovadă că Fotbal Club Fcsb nici măcar nu era un club bucureștean.
  3. FC Fcsb recunoaște că marca Steaua aparține Stelei. Și asta înainte de finalizarea procesului pentru marcă.
  4. FC Fcsb recunoaște și că doar clubul Steaua are voie să folosească marca Steaua în activități comerciale.
  5. Deși nu menționează cifrele 4 și 7 în cerere, FC Fcsb a cerut voie și pentru folosirea lor, adică pentru folosirea istoriei. Acest lucru e dovedit de faptul că, după primirea refuzului, aceștia nu au mai folosit ”47” pe tricourile pe care au vrut să le facă. Nu au folosit nici 47 și nici ”titlul 25” și ”cupa 22”. În schimb, au folosit doar tricouri imprimate cu ”route 25”, o încercare penibilă de a ”fura legal”.

Răspunsul clubului Steaua spune tot!

raspuns steaua palmaresul stelei„Către SC Fotbal Club STEAUA BUCUREŞTI
Şoseaua Bucureşti-Târgovişte, nr. 217, Mogoşoaia, Jud. Ilfov
În atenţia domnilor:
Pre
şedinte Valeriu Argăseală
Vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie Iulian Ghiorghişor

Având în vedere că între CSA Steaua şi SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA există o situaţie litigioasă pe de o parte cu privire la încălcarea de către dumneavoastră a drepturilor de proprietate intelectuală decurgând din marca Steaua Bucureşti, proprietatea noastră, iar pe de altă parte cu privire la înregistrarea de către dumneavoastră la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, fără consimţământul nostru, al (n.r. – a) mărcii Steaua Bucureşti, similară până la identitate cu marca noastră notorie, ne opunem utilizării oricăreia dintre mărcile noastre în orice context sau aranjament şi cu orice scop, inclusiv: (desenul)

Folosirea mărcilor identice sau similare cu cele înregistrate de către noi, fără acordul nostru prealabil, constituie contrafacere şi este sancţionată în condiţiile legislaţiei române actuale.

Comandantul CSA Steaua Bucureşti
Colonel dr. George Boroi
Şeful Compartimentului Juridic CSA Steaua Bucureşti
Maior de justiţie Florin-Costel Talpan“.

Ne opunem utilizării oricăreia dintre mărcile noastre în orice context sau aranjament şi cu orice scop.” Și le-a închis gura.

Întrebări pe care ar trebui să și le pună oile

După apariția acestor documente, oile fcsbiste ar trebui să-și pună câteva întrebări.

  1. Dacă a cumpărat Steaua, de ce a mai trebuit Becali să-și ceară voie pentru folosirea mărcii Steaua?
  2. Dacă deține palmaresul Stelei, de ce nu comercializează produse pe care să apară inscripționat acest palmares?
  3. Cum se face că Steaua București are voie să vândă produse pe care apare inscripționat palmaresul?
  4. De ce nu i-a informat pe suporteri despre lipsa dreptului de folosire a mărcii Steaua?
  5. Dacă știau că Steaua deține marca Steaua, de ce au folosit-o abuziv?
  6. De ce nu pun capăt acestor procese prin prezentarea unor dovezi concrete care să demonstreze că sunt Steaua sau că dețin palmaresul Stelei București?
  7. De ce nu pot oferi nici măcar un singur răspuns clar sau document care să le dea dreptate?
  8. De ce pierd toate procesele pe care le au cu Steaua București?
  9. Dacă era invers, dacă Steaua cerea voie de la FC Fcsb pentru utilizarea palmaresului și a mărcii în activități comerciale, ce ați mai fi spus?

Întrebări pe care ar trebui să și le pună steliștii

  1. Este destul de clar că Florin Talpan știe despre ce vorbește și poate face lumină în acest război. De ce nu e lăsat de conducerea clubului să vorbească deschis și să prezinte documentele care pot pune capăt acestui scandal?
  2. Dacă conducerea Stelei știa că FC Fcsb nu e Steaua, de ce nu a comunicat acest lucru suporterilor, preferând să îi țină în întuneric timp de mai bine de un deceniu?
  3. Având în vedere că deține marca Steaua și că a câștigat toate procesele pe care le are cu FC Fcsb, cum se face că clubul Steaua nu ia măsuri împotriva FC Fcsbului?
  4. În 2014, înainte de finalizarea procesului pentru marcă, FC Fcsb își cerea voie pentru a folosi marca Steaua. Cum se face că astăzi nu-și mai cere voie, ci o folosește abuziv?
  5. Când va fi FC Fcsb executată silit pentru încălcarea deciziilor din cele două dosare?
  6. De ce nu e susținut cu adevărat Florin Talpan?
  7. De ce informațiile din aceste cazuri sunt ținute ascunse și nu sunt comunicate cu publicul?

Ultima întrebare este poate cea mai importantă. În cazul în care nu știați, imediat după publicarea articolului în care Talpan spunea că magistrații Tribunalului București au ascuns în beci recursul care ar fi trebuit să ajungă la Curtea de Apel în cinci zile din momentul în care a fost formulat, acest recurs a ajuns unde trebuia. Pe scurt, aducerea la suprafață a acestor abuzuri i-a speriat pe cei care le comiteau.

Și mai pe scurt, dacă Steaua vrea să câștige procesele pe care le are cu FC Fcsb, trebuie să facă public totul! Este singurul mod prin care pot fi evitate abuzurile. Altfel, vom fi ținuți în continuare în întuneric iar următorul comandant al clubului Steaua își va începe mandatul tot cu o declarație prin care ne va spune cât de mult îl respectă pe Becali.

Florin Talpan trebuie susținut în continuare și trebuie lăsat să vorbească liber, fără a i se pune pumnul în gură. Suntem foarte aproape de încheierea acestui război și de desființarea FC Fcsbului. Doar Florin Talpan poate face acest lucru.