bixi

Carmen, intrare criminală la Bixi. Era de roșu?

După ratarea promovării, suporterii le-au cerut celor din conducerea clubului să își dea demisiile. În schimb, aceștia au început să facă turul televiziunilor și al ziarelor, pentru a da explicații pe care nu le-a cerut nimeni. Comandantul clubului, Bixi Mocanu, a fost principalul purtător de cuvânt. Pentru că a spus vrute și nevrute, acesta a fost faultat grav din mai multe părți, una dintre cele mai brutale intrări venind chiar din partea celor de la Carmen București.

Într-un interviu pentru Mediafax, Bixi a povestit într-un limbaj de lemn care l-ar face mândru chiar și pe Ion Iliescu că situația nu e chiar atât de gravă.

„În paralel, studiem toate posibilităţile legislative care să ne permită să putem participa la promovare în Liga a 3-a, dacă ele există şi dacă le îndeplinim toate criteriile. Echipa se află într-un proces de analizare vizavi de modul de comportare a jucătorilor, de modul de exprimare în teren şi o să vedem cu ce jucători dorim să mergem mai departe. Am iniţiat deja căutarea de noi jucători, în acelaşi timp, căutăm şi variante de înlocuire, chiar dacă foarte foarte greu, pentru că o legendă ca Marius Lăcătuş sau Iovan nu pot fi înlocuiţi foarte uşor,” a spus Bixi.

Dacă citești în fugă, te gândești că totul e ok. Însă, dacă ești stelist și ești la curent cu ce s-a întâmplat duminică, nu ai cum să nu sari pe toți pereții. Acest individ are atât de multă lipsă de respect față de noi, suporterii, încât încearcă să ne facă din vorbe. Da, s-a ratat promovarea, dar ei investighează, analizează, caută. Te și întrebi ce naiba i-a împiedicat să facă aceste analize înainte de a o da în bară.

Însă acestea sunt doar povești, povești pe care ți le spune orice funcționar public care nu are chef să muncească.

”Proiect drag multora din club”

”Pe de altă parte, dorim ca ei să rămână lângă echipă, să ne ajute cu experienţa. Nu renunţăm la proiect, e un proiect drag multora din club, indiferent de ce se spune în presă într-un fel sau altul vizavi de cheltuirea banului public. Echipa va avea bugetul asigurat în continuare, are proiecţii de viitor, pentru că stadionul va veni anul viitor şi atunci sunt convins că jucători de Liga a 4-a sau de Liga a 3-a, în funcţie de situaţie vor fi tare mândri şi bucuroşi că vor juca pe un astfel de stadion. Este şi va fi stadionul nostru”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bixi.

Lăcătuș a plecat. Am anunțat asta de luni, cu vreo oră înaintea ”ziarelor” de sport care știu doar să fure, nu să și spună de unde preiau informațiile. Tot atunci am cerut și demisiile lui Bixi, Cîrlan și Neagoe. Din păcate, acestea se lasă așteptate.

Acum este destul de evident că cei trei nu vor pleca. Li se rupe lor de fani. Ne-au trântit niște asigurări, au prezentat țapul ispășitor, ne-au zis și că secția de fotbal le e dragă și gata. Putem uita!

Doar că nu putem uita, iar la minciunile lor nu mai plecăm urechea.

Echipa de fotbal a Stelei e un chin pentru toți acești funcționari publici care i-ar da-o lui Becali chiar și mâine. Chiar gratis. Tot ce vor e să scape de ea. De asta au luptat din răsputeri ca să o țină doi ani in Liga 4. Hai cu încă un an și poate că va uita lumea de ea. Iar dacă lumea va uita de ea, poate o vor putea închide și ei. Că așa le e ”de dragă”.

Omul habar nu are de fotbal. Opriți-l!

Rupt în totalitate de realitate, Bixi caută acum noi antrenori. Ne-a zis că nu a fost treaba lui să aducă transferuri, dar se pare că e treaba lui să aducă antrenori. În fine. Problema e că băiatul acesta habar nu are de fotbal. Mai jos, uitați care sunt criteriile luate în considerare.

”În primul rând, să aibă background stelist, să fi jucat la Steaua, să aibă contact cu echipa şi să fie fost jucător de mare caracter sau antrenor de mare caracter ca şi Marius Lăcătuş sau Iovan”, a completat comandantul Bixi.

Practic, poate să fie ultimul habarnist. Dacă e băiat bun și dacă a mai și jucat la Steaua, poate antrena oricând. Mai dă-l în mă-sa de obiectiv! Hai sictir cu toate promovările acelea pe care le doream noi! Important e ca antrenorul să aibă caracter, nu valoare. În caz că nu știați, Liverpool l-a adus pe Klopp pentru caracterul său frumos, nu pentru că se pricepe.

Îl va transfera pe Pena

„Ca jucători, ţinem legătura cu Pena şi o să-i mai facem o propunere din nou pentru sezonul care urmează. „, a precizat Bixi pentru Mediafax.

Adică vrei să-l aduci după ratarea promovării? De ce nu l-ai putut aduce înainte?

facepalm

De vină e sistemul, nu incompetența lor

„Noi suntem un club care a tratat campionatul la modul cel mai responsabil şi din punct de veder sportiv am investit foarte multă energie ca toate să meargă bine şi jucătorii să fie montaţi pentru a face faţă tuturor jocurilor. Am jucat joc de joc în Bucureşti pe terenuri care, uneori, nu au fost cele mai bune, chiar condiţii improprii, am ajuns la sfârşit de campionat să avem 6-8 puncte diferenţă faţă de a doua clasată şi ulterior s-a şters tot punctajul, acumulat cu accidentări, cu lovituri pe teren, cu tot felul de probleme fizice, şi ajungi să intri în acest mini-play-off cu 3,2,1,0 puncte. Cred că e singura grupă din Liga a 4-a în care nu se promovează direct în Liga a 3-a. E un nonsens”, a declarat Bixi.

Așa cum am spus, citești și îți vine să te urci pe pereți. Când noi am spus că AMFB face prostii, nimeni nu ne-a băgat în seamă. Acum și-au dat singuri seama că ceva e putred acolo. Dar e prea târziu, mă, băieți. Asta nu vă scutește de înaintarea demisiilor.

„Probabil o să avem o abordare de acest gen pentru ceea ce urmează, o să stăm şi vom trata şi noi campionatul cum l-au tratat şi celelalte echipe şi o să aducem 2, 4, 5, 7 jucători, că ne permitem din punct de vedere financiar, şi atunci o să promovăm şi noi cum a promovat şi Rapidul, şi Carmen. E o dezamăgire personală că văd că se poate şi aşa. Dacă se păstrau punctele, măcar se înjumătăţeau punctele, atunci era alta situaţia. Aşa, la 3,2,1 0 puncte se produce un accident şi munca de un an de zile, cheltuieli, investiţii, se duce de râpă. Nu mi se pare corect să fie sistemul ăsta de promovare pentru grupa asta de Bucureşti”, a continuat Bixi.

După două sezoane ratate exact în același fel, după ce suporterii au strigat fără oprire, timp de aproape un an și jumătate, că e nevoie de fotbaliști de valoare, acum a ajuns și conducerea la această concluzie. Până acum au transferat Mateuși și Camarai. Nu li s-a părut nimic ciudat că săreau mingile din ăia ca din colțul mesei. Dar acum ne putem liniști. Au înțeles ei cum stau treburile și vor transfera ce trebuie. Adică să îi mai lăsăm să ne saboteze un an, că sigur a treia oară e cu noroc.

Încheiere fabuloasă și răspuns pe măsură primit de la Carmen

În încheiere, Mocanu s-a făcut de rușine, promițându-le suporterilor lucruri pe care el nu le poate controla sau influența.

„Eu o să fac demersuri şi chiar am rugat factorul responsabil să ne exprimăm intenţia să propunem modificarea sistemului de promovare pentru că aşa nu se mai poate. Toată lumea a învăţat cum se promovează din grupa de Bucureşti, aduci 3,4 jucători şi deja te gândeşti la promovare. Păi şi ce faci cu restul de campionat? Noi l-am tratat cu responsabilitate, aşa ar trebui tratat de toate echipele, adică eu înţeleg că poţi să faci şi transferuri, dar se vede că sunt făcute cu ţintă promovarea. Sunt foarte curios, şi e o părere personală de data asta, să vedem cum se vor descurca în Liga a 3-a Carmen şi dacă vor activa în Liga a 3-a. E vorba de alte resurse. Să sperăm că va fi totul ok pentru ei şi rezultatul ăsta nu este unul întâmplător”, a încheiat Bixi.

Nu credem că are rost să comentăm noi paragraful de mai sus. Mai bine vă prezentăm dreptul la replică al celor de la Carmen, care i-au dat un răspuns de l-au julit.

carmen bixi

Photo credit: http://carmenbucuresti.ro/