marco enciu

Zvon: Marco Enciu – primul transfer al Stelei în sezonul 2019-2020

După a doua ratare consecutivă a promovării în Liga 3, liniștea din jurul echipei de fotbal a Stelei a devenit aproape totală. Cu toate acestea, zvonurile circulă. Astfel, se pare că echipa noastră a semnat cu un nou jucător. E vorba de atacantul Marco Enciu.

Știrea nu a fost confirmată de club. Conducerea Stelei pare prea speriată și, după ce suporterii au cerut demisiile lui Mocanu, Neagoe și Cîrlan, aceștia par hotărâți să stea cât mai departe de lumina reflectoarelor. Probabil că speră că totul se va stinge și că steliștii vor uita eșecurile și umilințele la care au fost expuși de această tripletă în totalitate neprofesionistă.

Între suporteri, însă, interesul pentru Steaua rămâne ridicat. Implicarea la fel. Astfel, aceștia au aflat că Marco Enciu a semnat cu Steaua. Dacă știrea e adevărată, acesta ar fi primul transfer realizat de echipa noastră în noul sezon.

Cine este Marco Enciu?

Dacă numele nu vă spune nimic e pentru că Enciu nu este vreo vedetă. Este în schimb un fotbalist cu experiență la nivelul ligii secunde. De-a lungul carierei sale, Marco Enciu a jucat pentru echipe precum Farul Constanța sau Poli Timișoara. Acesta s-a născut la data de 26 ianuarie 1988, are 1,87 m înălțime iar ultima echipă pentru care a jucat e Național Sebiș, echipă de Liga 3.

Poate Marco Enciu să ajute Steaua? În Liga 4, cu siguranță. Însă ar trebui să ne întrebăm dacă Steaua are nevoie de jucători de Liga 4 sau de oameni cu care să se poată bate de la egal la egal chiar și cu echipe de Liga 2 sau mai sus. Din păcate, strategia conducerii clubului nostru pare a fi de a realiza doar achiziții care să ofere satisfacții doar la nivel de Liga 4. În concluzie, se pare că greșelile din ultimele două sezoane vor fi repetate și în sezonul nou.

Mai este o lună până la primul meci oficial!

De astăzi, Steaua București mai are exact o lună până la primul meci oficial al sezonului. Vorbim aici despre primele etape ale Cupei României, faza națională. Steaua București s-a calificat în această competiție după ce a învins Carmen, în urmă cu câteva săptămâni.

Până acum conducerea clubului nu a luat nicio măsură pentru a ne asigura că Steaua nu va fi doar o participantă trecătoare în Cupa României. Drept urmare, printre suporteri circulă deja informația cum că șefii Stelei ar vrea să părăsească această competiție cât mai repede, pentru a nu face probleme federației și celor de la FC Fcsb. Așa cum bine știți, Cupa României e o competiție organizată de FRF. Pentru sezonul 2019-2020, la această competiție vor participa atât Steaua București, cât și Fotbal Club Fcsb, echipă care pretinde că e Steaua București.

Pentru FRF, această situație e una cât se poate de neplăcută. Conform surselor noastre, conducerea federației speră ca prezența Stelei să treacă neobservată și ca nimeni să nu pună întrebări legate de apariția în aceeași competiție a două echipe care spun că sunt de fapt aceeași echipă.

FRF ar putea rezolva ușor această problemă, cerând actele celor două echipe și verificând dacă într-adevăr FC Fcsb este Steaua sau doar o echipă înființată în 2003, însă acest lucru nu se va întâmpla. Motivul? FC Fcsb are șanse mult mai mari să ajungă în fazele superioare ale acestei competiții, faze care vor fi televizate. Iar pentru televiziuni e mult mai profitabil să pretindă că transmit meciurile Stelei decât ale unei echipe înființate în 2003. Așadar, nimeni nu își dorește rezolvarea acestei probleme, toți preferând în schimb să ascundă totul sub preș.

Nu vor să își dea demisiile dar nu vor nici reclamă negativă

Deși știu deja că nu sunt doriți la echipă, șefii Stelei refuză să și înainteze demisiile. Apare astfel o situație ciudată, deoarece aceștia nici nu vor să facă treabă serioasă, nici nu vor să plece și nici nu vor ca suporterii să le ceară să plece. Săptămânile trec, la club nu se rezolvă nimic și e foarte greu de crezut că suporterii vor uita cele întâmplate la începutul acestei luni. Ce va urma? Nu știm.

Un singur lucru e cert. Pentru Steaua, vin vremuri și mai grele.

 

Photo credit: http://www.gazetasv.ro/